Antena Căutare

O femeie din România s-a vindecat de coronavirus în două zile. Cazul, investigat de autorități:” Trebuie să aflăm cu exactitate ce s-a întâmplat!”

Claudia Micu, directorul executiv al DSP Giurgiu, s-a vindecat de coronavirus la câteva zile după ce a fost depistată pozitiv pentru COVID-19. Aceasta și-a refăcut testele la două zile după ce a fost diagnosticată, iar rezultatele au fost negative.

O femeie din România s-a vindecat de coronavirus în două zile. Cazul, investigat de autorități:” Trebuie să aflăm cu exactitate ce s-a întâmplat!”

"Claudia Micu a fost testată în data de 29 iulie 2020, la cererea dumneaei, după ce a prezentat o parte din simptomatologia bolii, respectiv durere în gât, iar testul efectuat la Spitalul Judeţean Giurgiu a ieşit pozitiv. Dumneaei a fost internată la un spital din Giurgiu, dar la două zile s-a externat, după ce şi-a refăcut testul la două laboratoare diferite şi ambele au ieşit negative. Acum continuă investigaţiile medicale să vadă dacă a avut vreodată virusul, şi în această situaţie ar fi primul caz când o persoană se vindecă în doar două zile, sau dacă primul test a fost fals pozitiv", a declarat luni prefectul judeţului Giurgiu, Aneta Matei, potrivit Agerpres.

Ultimă oră! 823 de noi cazuri de coronavirus, în România! Încă 19 decese! Câte persoane sunt la ATI

Cum s-ar fi infectat șefa DSP

Potrivit anchetei epidemiologice, șefa DSP nu a avut contact direct cu niciuo persoană confirmată pozitiv cu virusul SARS-COV-2, astfel că s-a bănuit că este vorba de o transmitere comunitară.

Articolul continuă după reclamă

China a mințit! Un doctor chinez care a descoperit cum se transmite COVID-19 a spus adevărul! „Asta s-a întâmplat, de fapt, la Wuhan”

Totuşi, directorul adjunct şi încă un medic din cadrul DSP Giurgiu, care au fost contacţi apropiaţi, au fost plasaţi în carantină la domiciliu pentru 14 zile, conform legii, din prima zi în care testul directorului executiv al DSP Giurgiu a ieşit pozitiv.

Peste 800 de cazuri de coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore

Au fost raportate 823 de cazuri noi de coronavirus, în România, după un interval de 24 de ore, și 19 noi decese.

Bilanțul total al cazurilor de coronavirus în țară a ajuns, astfel, la 54.009, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

„Tati și-a dat viața pentru noi! Este eroul nostru!”. Un tată a murit după ce și-a salvat copiii! Soția lui, declarație tulburătoare! „Îl voi iubi mereu!”

În total, 27.750 de pacienți cu Covid-19 au fost declarați vindecați și 4.807 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În unitățile sanitare, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.660. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 419 pacienți.

Până acum, la nivel național, au fost prelucrate 1.248.318 de teste. Dintre acestea 8.045 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 5.646 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 2.399 la cerere.

Ce s-a ales de tânărul din Iași care a plecat călare să-şi vadă soţia la maternitate. ”Tăticul călăreț” riscă ani grei d... Cum a fost pedepsit bărbatul bolnav de COVID-19, care a mers la picnic cu prietenii. Fiul și soția lui sunt și ei infect...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate LOTO - Duminică, 11 octombrie 2026: 2,5 milioane de euro la Loto 6/49 și peste 1,6 milioane de euro la Joker
Rezultate LOTO - Duminică, 11 octombrie 2026: 2,5 milioane de euro la Loto 6/49 și peste 1,6 milioane de euro la Joker
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Circuit cu autocarul sau cu avionul? Cum alegi varianta potrivită pentru următoarea vacanță
(P) Circuit cu autocarul sau cu avionul? Cum alegi varianta potrivită pentru următoarea vacanță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x