Urmărește A1 pe DiscoverSorin Ilie Țața are 35 de ani și are deficiențe de vedere. Acesta și-a pierdut vederea la vârsta de 15 ani, din cauza unei afecțiuni genetice În ciuda condiției sale, tânărul este dornic de aventură și este foarte activ.
Sorin se deplasează cu ajutorul unui baston alb, însă a avut un curaj deosebit să pornească pe traseul Via Transilvanica.
Citește și: Via Transilvanica se extinde. Ce alte regiuni istorice ale României va cuprinde
Cum a reușit Sorin Ilie Țața să parcurgă traseul Via Transilvanica, în ciuda deficienței de vedere
Deși și-a pierdut vederea în adolescență, Sorin Ilie Țața nu și-a pierdut și optimisul, spiritul de aventură sau bucuria vieții. Ajuns la vârsta de 35 de ani se bucură de viață într-o manieră proprie.
Acesta a mărturisit în cadrul unui interviu că, în urmă cu un an, i-a încolțit în minte o idee inedită, aceea de a parcurge Via Transilvanica, un traseu de 1.400 de kilometri.
„Întotdeauna mi-a plăcut să îmi depășesc limitele”, spune Sorin.
Dorința sa a fost să parcurgă traseul respectiv cu o bicicletă tandem, cu două locuri. Astfel, el putea fi ”condus” de un pilot.
„Eu vin dintr-o familie de sportivi, tatăl meu a jucat rugby. La noi în familie este foarte iubit sportul, în general. Mie îmi place să înot și să alerg.
Pe lângă asta, a fost și o mică doză de inconștiență. Întotdeauna mi-a plăcut să îmi depășesc limitele. Era un moment în care simțeam nevoia să fac ceva extraordinar și pur și simplu mi-a venit ideea”, a relatat tânărul.
Pentru a-și duce ideea la bun sfârșit, Sorin a postat un mesaj pe grupul de Facebook dedicat traseului. Astfel, și-a întâlnit partenerul de drum la Vatra Dornei, pentru ca mai apoi să se îndrepte spre Bistrița.
Sorin și partenerul său de aventură au discutat despre traseu înainte de a porni la drum. La sfatul acestuia, care cunoștea stadiul traseului Via Transilvanica, distanța pe care voia Sorin să o parcurgă inițial, și anume 350 de kilometri, a fost redusă la 250 de kilometri în șapte zile.
„Mi-am ales o perioadă foarte nepotrivită. Era octombrie, frig, ploaie și nămol”, recunoaște tânărul, căruia nu îi este deloc ușor să parcurgă terenuri off-road. „Calc cu și mai mare prudență, pentru că nu știu exact ce mă așteaptă la următorul pas.”
Pe unele porțiuni, cei doi au mers pe lângă bicicletă, roțile acesteia împotmolindu-se la tot pasul.
Aventura lui Sorin s-a încheiat după parcurgerea a 120 de kilometri din Via Transilvanica. Mai devreme decât se preconiza, în urma unei accidentări la genunchi. Pe traseu s-a întâlnit și cu câini de la stână, dar și alte pericole pe care la începutul aventurii nu le conștientizase.
„Trebuie să recunosc că după ce m-am întors acasă, după întâlnirea cu câinii de la stâne – cu ursul nu m-am întâlnit, deși mi-era foarte teamă să nu mă întâlnesc și cu el -, mi-am dat seama că am făcut o chestie chiar inconștientă, totuși am un copil de crescut. Nu prea îmi mai permit să fac lucruri atât de riscante”, a spus el.
Sorin este căsătorit și are un fiu în vârstă de 6 ani. Acesta dorește să-i insufle celui mic spiritul de aventură și bucuria vieții, indiferent de dificultățile de care se lovește.
După această primă reușită, Sorin Ilie Țața dorește să se întoarcă pe Via Transilvanica și să parcurgă o distanță mai mare alături de un grup numeros.
De asemenea, el a mărturisit că aventura sa a fost, de fapt, un test, o manieră de a arăta lumii că și persoanele cu dizabilități „pot face lucruri extraordinare”.
„Ăsta trebuia să fie un test. Am zis că avem nevoie de vizibilitate, avem nevoie de awareness. Înainte să pornesc o campanie întreagă, aș vrea să văd dacă este sau nu este fezabil. Pe termen lung, ăsta era scopul, să facem o campanie mai amplă în care să arătăm că uite, și persoanele cu dizabilități pot face lucruri extraordinare”, explică Sorin.
„Avem aproximativ 1.000.000 de persoane cu dizabilități în România, vreo 850.000 de adulți și undeva la 70-80.000 dintre ei sunt angajați. Nu pentru că alții nu-și doresc, ci pentru că până acum, cel puțin, erau refuzați din start”, a continuat el.
România este foarte puțin accesibilă pentru oamenii cu dizabilități, însă în ultimul timp, Sorin a observat o deschidere mai mare și o dorință de a veni în sprijinul persoanelor cu dizabilități, mai ales în câmpul muncii.
„În momentul în care auzi de accesibilitate, lucrurile par foarte complicate și până într-un anumit punct sunt, pentru că foarte multe cerințe tehnice la mijloc. Spre exemplu, nu poți, pur și simplu, să construiești o rampă, căci trebuie să respecte niște principii de proiectare, o înclinare, o lățime.
Alt exemplu: nu poți pur și simplu să arunci un text în Braille, pentru că textul în Braille are un font specific. Nu poți să-l faci mai mare, nu poți să-l faci mai mic. Înălțimea punctelor trebuie să fie la 1,4 mm, distanța dintre puncte trebuie să fie într-un fel. Nu poți să faci după capul tău, pentru că ai niște cerințe legale”, explică Sorin.
Sorin se implică activ în ajutorarea persoanelor nevăzătoare și este membru în mai multe asociații. În prezent, conform sursei menționate anterior, tânărul este manager de accesibilitate la BCR.
„Mie îmi place să zic că sunt un rol de suport și un consultant intern. Pe zona asta de accesibilitate avem legislație de foarte mult timp. Încă din 2006 avem legea 448/2006 (n.r. – privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap), și mai recent avem și directive europene transpuse, legi naționale, Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, dar know-how-ul este foarte prețios”, a mai declarat Sorin.
Deși continuă lupta pentru a oferi vizibilitate persoanelor nevăzătoare, nu observă un interes prea mare din partea societății. El a adus în discuție lipsa semafoarelor audio, ceea ce face traversarea un joc de noroc pentru persoanele nevăzătoare. De asemenea, transportul public este extrem de greu de utilizat, neștiind ce autobun ajunge în stație sau care este destinația acestuia.
Totodată, rezolvarea diferitelor situații care implică vizitarea intituțiilor statului sunt o reală problemă. Se lovește de probleme birocratice, pe care nu le poate dovedi fără un ajutor din partea unei persoane de încredere.
„Până acum am funcționat foarte mult pe un model…să-i spunem socialist-comunist, în care autoritățile înțelegeau că sprijinul pentru persoanele cu dizabilități înseamnă o indemnizație de handicap. De fiecare dată când persoanele cu dizabilități erau nemulțumite sau se mai făceau niște rectificări bugetare, toată lumea înțelegea că trebuie să mai creștem un pic indemnizația de handicap. În realitate, ce au nevoie atât persoanele nevăzătoare, cât și persoanele cu alte dizabilități, sunt foarte multe servicii de suport”, susține Sorin Ilie Țața.
Persoanele nevăzătoare au nevoie de anumite sisteme costisitoare pentru a fi independenți. În timp ce indemnizația de handicap variază de la 80 de lei pe lună la 728 de lei, doar licența pentru un program special pe care să îl instaleze în laptop costă undeva între 1.000 de dolari și 1.500. În timp ce un display Braille care poate fi conectat la laptop începe de la 3.500 de dolari.
„Lucrurile astea nu sunt decontate în România”, precizează tânărul.
În ciuda acestor neajunsuri, Sorin menționează că totul s-ar putea schimba în următorii doi ani, dacă lucrurile se vor pune în mișcare acum. În aceeași măsură, totul poate rămâne la același stadiu dacă se continuă să nu se facă nimic.
Începe săptămâna dedicată Premiilor Nobel.Ce trebuie să știi despre prestigioasele premii.De ce sunt marcate de iz polit... Fotbalistul Adrian Petre este tătic! Fostul atacant de la FCSB a publicat prima fotografie cu bebelușul...
