Antena Căutare

Care sunt primele concluzii ale medicilor legiști în cazul morții lui Andrei Versace. De ce a murit „Regelui fițelor”

Au ieșit la iveală primele concluzii ale medicilor legiști în cazul morții lui Andrei Versace. Specialiști au dezvălui cauza pentru care s-ar fi stins din viață „Regele fițelor”, la vârsta de doar 37 de ani.

Au ieșit la iveală primele concluzii ale medicilor legiști în cazul morții lui Andrei Versace | Shutterstock & Captură Facebook

Sâmbătă, 20 iulie 2024, o veste neașteptată a luat pe toată lumea prin surprindere. Andrei Versace a fost găsit fără suflare în locuința lui din București, după ce paznicul blocului a alertat autoritățile în privința unui miros bizar care venea din apartamentul bărbatului.

La fața locului, oamenii legii au constatat că persoana decedată nu prezintă urme de violență. De asemenea, „Regele fițelor” s-ar fi stins din viață cu mult timp ca echipajul din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență să își facă apariția.

Citește și: Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă în filmare

„Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri, pentru a stabili cu exactitate a cauzele și împrejurările în care a avut loc evenimentul”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.

Articolul continuă după reclamă

La aproximativ două săptămâni de la moartea lui Andrei Versace, medicii legiști au oferit primele concluzii în ceea ce privește decesul. Iată care ar fi cauza pentru care „Regele fițelor” a murit la doar 37 de ani.

Ce i-a adus sfârșitul lui Andrei Versace. Primele concluzii ale medicilor legiști în cazul decesului

În ultima perioadă, bărbatul trecea prin momente dificile care și-au pus amprenta asupra stilului său de viață. Andrei Versace se confrunta cu probleme mari de ordin financiar, având datorii uriașe la un clan de interlopi din București.

„Regele fițelor” și-a găsit refugiul în alcool. Acesta începuse să consume tot mai multe băuturi alcoolice, fapt care i-a adus sfârșitul în cele din urmă, potrivit spynews.ro.

După ce i-a fost efectuată necropsia, medicii și autoritățile au exclus suspiciunile legate de o crimă sau o sinucidere. Se pare că moartea lui Andrei Versace a fost produsă de viciul pe care îl avea.

Alcoolul i-a distrus ficatul bărbatului în vârstă de 37 de ani. Corpul acestuia nu a mai acceptat tăria din băuturi, motiv pentru care au apărut complicații ce i-au adus moartea. Esofagul a fost puternic vascularizat, motiv pentru care s-a umplut de sânge și cheaguri, conform sursei citate mai sus.

Citește și: Ce avere avea Andrei Versace, de fapt. Realitatea din spatele luxului și opulenței cu care se afișa

„Regele fițelor” a avut parte de o moarte lentă. Esofagul său a cedat, iar stomacul s-a umplut de sânge. În urma acestor acțiuni din organismul său, Andrei Versace a leșinat. Acesta și-a dat ultima suflare după ce tensiunea lui a scăzut.

La scurt timp de la deces, corpul bărbatului a trecut printr-o serie de transformări pe fondul relaxării. Cadavrul său a fost găsit cu schimbări de culoare și de vâscozitate din cauza sângelui, din stomac, pe care Andrei Versace l-a dat afară pe gură.

În ziua înmormântării, cei care l-au cunoscut pe „Regele fițelor” și-au luat rămas bun de la un sicriu închis. Din cauza modificării prin care a trecut corpul bărbatului în vârstă de 37 de ani, coșciug său nu a rămans deschis.

Așadar, cauza morții lui Andrei Versace ar fi alcoolul. Tânărul și-a găsit alinarea și refugiul într-un viciu ce i-a adus sfârșitul mult prea devreme.

Jaf în vila de patru milioane de euro care a aparținut lui Dinu Patriciu. Ce s-a furat și cine s-ar afla în spatele spar... Tzancă Uraganu și-a cumpărat mașină de aproape 500.000 de euro. Cum s-a filmat lângă bolidul de lux...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Motivul dureros pentru care Anca Pandrea nu a avut niciodată copii. Ce regret a avut soția actorului Iurie Darie înainte de moarte
Motivul dureros pentru care Anca Pandrea nu a avut niciodată copii. Ce regret a avut soția actorului Iurie Darie...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce avere a lăsat în urmă Anca Pandrea, soția lui Iurie Darie. Cine o va moșteni pe regreta artistă
Ce avere a lăsat în urmă Anca Pandrea, soția lui Iurie Darie. Cine o va moșteni pe regreta artistă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x