Antena Căutare

Cât cere Mirela Vaida pentru a cânta la o nuntă. Atât trebuie să scoată mirii din buzunar dacă vor un show realizat de vedetă

Mirela Vaida, una dintre cele mai cunoscute prezentatoare de televiziune din România, este foarte cunoscută și pentru calitățile ei vocale. Apreciată de o mare parte dintre telespectatori, aceștia o aleg pentru evenimente importante din viața lor precum sunt nunțile.

Atât trebuie să scoată mirii dacă vor un show realizat de Mirela Vaida. | Antena Stars, Instagram Mirela Vaida

Mirela Vaida, prezentatoarea emisiunii Acces Direct de la Antena Stars, este și o artistă desăvârșită care îi încântă pe oameni atât cu muzică populară, cât și cu muzică ușoară. Frumoasa blondină face show ori de câte ori urcă pe scenă și are ocazia să îi bucure pe oameni.

Apreciată de un număr mare de români, Mirela Vaida este invitată să cânte la evenimente importante din viața acestora, fiind cunoscută și pentru vocea ei inconfundabilă. Muzica populară este cea care a consacrat-o, însă aceasta se descurcă de minune cu orice gen muzical.

Citește și: Mirela Vaida, alături de Gabriela Firea în ziua în care fiul fostului ministru s-a cununat civil. Imagini inedite de la eveniment

Cât cere Mirela Vaida pentru a cânta la o nuntă

Articolul continuă după reclamă

Deși în timpul săptămânii Mirela Vaida prezintă emisiunea Acces Direct de la Antena Stars, în zilele în care este liberă aceasta se întoarce la pasiunea ei dintotdeauna, și anume muzica. La evenimente aceasta poartă costum popular și haine cu tematică cu multă plăcere și face o atmosferă inedită în toate locurile în care merge.

Invitată la nunți, frumoasa cântăreață a stârnit curiozitatea mai multor internauți de-a lungul timpului cu privire la suma pe care aceasta o cere, însă abia acum au ieșit câteva detalii la iveală.

Citește și: Mirela Vaida, primele declarații după ce s-a zvonit că este însărcinată. Prezentatoarea a intrat cu un căruț de bebeluș în platou

Surse apropiate ale Mirelei au făcut câteva precizări cu privire la tariful pe care acesta l-ar avea stabilit, însă este posibil ca prețul să sufere câteva modificări în funcție distanță sau de avengura evenimentului.

„Boureanu Vaida este foarte îndrăgită la astfel de evenimente, de aceea, este și solicitată. Ea stă pe scenă în jur de 45 de minute sau o oră și este remunerată binișor, cu sume cuprinse între 1500-1800 de euro. Însă, merită, face atmosferă și cantă foarte bine” spuneau apropiații Mirelei.

Citește și: Mirela Vaida, mesaj acid pentru Primăria Capitalei după ce a primit amendă pentru parcare: „Amendează angajații că vin la muncă”

Fanii o apreciază atât pentru calitățile vocale, cât și pentru prezența feminină pe care o are artista și tocmai de aceea este inivitată să participe la numeroase evenimente ca prezentatoare sau ca artistă de muzică populară/ ușoară.

În trecut, Mirela Vaida a participat la Eurovision în anul 2019, unde a ajuns până în marea finală cu piesa interpretată, numită Underground. În acel moment, artista era însărcinată, dar cu toate acestea, nu a putut sta departe de marea ei pasiune, și anume muzica.

Citește și: Ce sumă percepe Andreea Bălan pentru a cânta la un eveniment. Cât trebuie să scoți din buzunar o nuntă sau un botez

De curând, au apărut zvonuri precum aceasta ar fi din nou însărcinată, însă Mirela a ținut să facă precizări cu privire la acest lucru chiar în direct în cadrul emisiunii pe care o prezintă.

„Nu am fost niciodată însărcinată de la ultima sarcină, adică de acum 5 ani. Dacă o da Dumnezeu să rămân, țin sarcina, dar aflați de la mine. Mirela Vaida nu e însărcinată, e țiplă”, a declarat aceasta.

Gestul făcut de Dorian Popa după ce Claudia Iosif, aka Babs, a anunțat despărțirea. Cei doi și-au spus adio după 11 ani ... După ce a primit un diagnostic crunt, Celine Dion a dispărut din viața publică. Iată cum a fost surprinsă artista recent...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x