Antena Căutare

Câți ani ar fi împlinit Prințesa Diana anul acesta. Galerie foto cu cele mai emblematice apariții | GALERIE FOTO

Prințesa Diana este una dintre cele mai controversate personalități ale Familiei Regale Britanice, cu o poveste de viață incredibilă.

Galerie
Prințesa Diana este una dintre cele mai controversate personalități ale Familiei Regale Britanice, cu o poveste de viață incredibilă. | Profimedia

Prințesa Diana ar fi împlinit pe 1 iulie anul acesta vârsta de 61 ani. Pe numele ei inițial Diana Frances Spencer, cea care a ajuns să fie supranumită Prințesa Inimilor i-a cucerit pe toți cu personalitatea ei, bunătatea, carisma și munca de natură caritabilă pe care a făcut-o de-a lungul vieții sale.

Prințesa Diana este un exemplu de eleganță, dar și unul de revoltă la adresa Familiei Regale, pentru că nu se puține ori a încălcat regulile. Din păcate, ea a murit la vârsta de 36 ani, în 1997.

Ziua în care a murit Prințesa Diana

Prințesa Diana, supranumită și Prințesa Inimilor, a avut parte de o moarte tragică. Ea a decedat în urma unui accident de mașină, în timp ce vehiculul în care se afla era urmărit de paparazzi.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Cine ar fi fost marea iubire a Prințesei Diana, de fapt. Bărbatul pe care ea îl numea „Domnul Fantastic”

La acea vreme, viața sa era o poveste din care ziarele acelor vremuri trăiau, potrivit documentarelor despre viața sa. Cei care aveau o fotografie a Prințesei Diana pe prima pagină ale ziarelor înregistrau vânzări record, iar mulți ajungeau să se îmbogățească pentru că reușeau să o surprindă pe soția lui Charles, într-o zi obișnuită.

După ce a fost mireasă, relația cu Prințul Charles a început să scârțâie, iar în presă au apărut dovezile întâlnirii acestuia cu Camilla Parker Bowles, numită "cea mai frumoasă amantă regală". Atunci a început drama Dianei care nu se mai simțea iubită și respectată de propriul ei soț. Era iubită de o lume întreagă dar nu simțea că era iubită de soțul său.

Venirea pe lume a celor doi copii pare să nu fi schimat prea mult climatul relației celor doi, ba chiar Charles ar fi fost supărat pe Diana când Harry s-a născut pentru că acesta "semăna cu Spencer", adică cu ea și nu cu el sau cu familia lui.

Chiar dacă relația lor s-a destrămat complet, Prințesa Diana nu a divorțat niciodată de Prințul Charles, dar au început amândoi să trăiască o viață paralelă. Primul amant al Dianei a murit subit, împușcat în timp ce se afla plecat. Aceasta a suferit încă o dramă, iar mai apoi a legat o relație strânsă cu Fayed, alături de care și-a găsit sfârșitul în mașina urmărită de paparazzi.

În seara de 30 august, Diana și Fayed au luat cina împreună. Curând după miezul nopții, încercând să scape de paparazzi, Diana și Fayed, partenerul său, au părăsit hotelul pe o ușă din spate și au urcat într-o mașină în care se mai aflau șoferul Henri Paul și bodyguard-ul Trevor Rees-Jones.

Un grup de fotografi a urmărit mașina în zona Place de la Concorde, intrând în Pont de l'Alma. Având o viteză de 180km/h, Henri Paul a intrat cu mașina în al 13-lea pilon de susținere al tunelului. Fayed și Henri Paul au murit pe loc.

Impactul a zdrobit mașina și toți pasagerii ei. Prințesa Diana a trebuit să fie scoasă din mașină cu ajutorul unei drujbe electrice. I s-a acordat primul ajutor la fața locului, mai întâi de Dr. Maillez, apoi de cei de pe ambulanță, inclusiv pompierul Gourmelon, care ar fi auzit ultimele cuvinte ale Prințesei Diana.

Prințesa Diana, un stil inconfundabil

Prințesa Diana era un exemplu de frumusețe și eleganță, având un stil vestimentar aparte. Frumusețea ei venea nu doar din interior, ci și din niște reguli stricte de frumusețe.

Citește și: Ce povești spun diademele regale purtate de Prințesa Diana, Ducesa de Cambridge și Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

De-a lungul tinereții sale, frumoasa prințesă a mărturisit că secretul ei de frumusețe era blândețea, iar o femeie blândă e mereu o femeie frumoasă.

Știa că orice mișcare a ei va fi surprinsă de cameră, așa că era întotdeauna pregătită să fie mereu machiată, coafată și bine îmbrăcată. Înainte de a se machia, Lady Di își hidrata pielea feței, pentru ca fondul de ten să se așeze mai bine.

Mary Greenwell, make-up artistul prințesei, a precizat că prințesa își curăța, tonifia și hidrata chipul de două ori pe zi. Prințesa Diana obișnuia să folossească un dermatograf de culoare albastră pentru conturul ochilor, însă, ulterior, a decis că cel mai potrivit aspect îl au ochii conturați în culori ce tind spre natural sau tonuri neutre, potrivit sursei citată.

De fiecare dată când se machia, Prințesa Diana alegea să aplice fard dedesubtul pomeților și iluminator deasupra acestora, pentru a-și contura perfect chipul.

Cu o garderobă impresionantă, Prințesa Diana putea să lase deoparte rochiile elegante și să adopte un stil casual, purtând pulovere colorate și pataloni. În ciuda tuturor criticilor, ea a fost mereu apreciată pentru felul ei de a fi, pentru înflăcărarea și rebeliunea cu care lupta pentru cauzele în care chiar credea.

La ce intervenție chirurgicală a apelat Ana Morodan. Cum s-a fotografiat vedeta pe patul de spital... Ce poreclă are Shakira printre prietenii lui Pique și de ce aceasta nu s-a împrietenit cu ei sau cu soțiile lor...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea reală a bijuteriei
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x