Antena Căutare

Ce a răspuns Naomi Hedman, logodnica lui Florin Ristei, când i s-a spus că nu vorbește românește. Replica englezoaicei în română

Naomi Hedman a fost ținta unor reproșuri din partea unui fan care a ținut să-i atargă atenția că deși este în România de ceva timp, nu a învățat încă să vorbească românește. Ce replică i-a dat englezoaica, chiar în limba română.

Naomi Hedman și Florin Ristei | Antena 1

Naomi Hedman l-a cucerit pe Florin Ristei din prima cu frumusețea și talentul ei, iar cei doi au legat o frumoasă relație de iubire. După etapa de Bootcamp, când Naomi a părăsit X Factor, cântăreții au dat contur unei povești de dragoste în care ambii sunt împliniți, iar de curând s-au logodit.

Relația lor a evoluat mult, iar Naomi a ajuns încă de la început să-i cunoască familia lui Florin Ristei, ba mai mult să stea la masă cu mama acestuia. Tânăra a fost încântată să o cunoască pe femeia care i-a dat viață artistului și s-a declarat mulțumită de mâncarea pe care aceasta o gătește. Acesteia îi place foarte mult mâncarea românească și este încântată de cluburile și plajele din țară.

Naomi a vorbit la sfârșitul anului trecut despre procesul ei de învățare a limbii române și a dezvăluit că sunt multe cuvinte care o pun în dificultate, iar de curând se pare că acesta a fost obiectul unui reproș din partea unui fan nemulțumit.

Replica lui Naomi Hedman, logodnica lui Florin Ristei, când i s-a spus că nu vorbește românește

Articolul continuă după reclamă

Naomi a fost de curând în emisiunea de la Neatza cu Răzvan și Dani, acolo unde, pe weekend, Florin Ristei este parte din echipă și prezintă subiectele și invitații zilei. Imagini din timpul emisiunii au fost postate pe story, acolo unde Naomi vorbea în limba engleză.

Un fan nemulțumit i-a scris acesteia un mesaj care a deranjat-o: "Încă nu vorbești Românește...".

Logodnica lui Florin Ristei s-a înfuriat pe reproșul fanilui și i-a răspuns pe story: "For all the people always asking me if I speak romanian yet. Vezi-ți de treaba ta! Is that good enough for you?" (n.r Pentru toate persoanele care mă întreabă mereu dacă nu vorbesc română încă. Vezi-ți de treaba ta! Este suficient de bun pentru tine?), a scris Naomi Hedman.

Declarațiile lui Florin Ristei despre relația cu Naomi Hedman: "Ar fi putut începe mai repede"

Juratul de la X Factor și fosta concurentă din echipa Deliei s-au îndrăgostit pe platourile de filmare ale emisiunii. Deși chimia dintre ei era una extrem de puternică, deci doi au așteptat momentul potrivit pentru a se apropia unul de celălalt.

"Ar fi putut începe mai repede dacă vreunul dintre noi și-ar fi dat seama că celălalt îl place, dar așa a început exact după ce a ieșit Naomi din concurs. Așa era și moral corect”, a declarat Florin Ristei pentru a1.ro.

La scurt timp după ce și-a cunoscut marea dragoste, Florin Ristei a decis să o prezinte pe Naomi Hedman mamei lui, care a fost extrem de încântată să o cunoască: ”Mama i-a arătat poze cum mine foarte vechi și am mâncat varză călită. I-a plăcut.”, a mai adăugat el.

Chiar dacă relația lor a luat prin surprindere pe toată lumea și a provocat un val de reacții, artistul a dezvăluit că nu pune preț pe ceea ce spun ceilalți.

Bruneta cochetează cu modelling-ul și a lucrat într-un club de noapte ca hostess. În România și-a împlinit cel mai mare vis și anume muzica. Aceasta are câteva piese deja lansate însă acest aspect nu i-a stins intensitatea emoțiilor în fața juriului X Factor.

Bianca Drăgușanu, prima imagine în brațele unui bărbat. Focoasa s-a întins pe el într-o rochie mulată, cu decolteu răvăș... AMI, poză de la plajă, unde s-a îmbrăcat doar într-un costum de baie cu care a atras toate privirile...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x