Antena Căutare

Ce s-a ales de fiul Elodiei Ghinescu și al lui Cristian Cioacă. Avea doar doi ani jumătate când mama a dispărut

Patrick, fiul Elodiei Ghinescu și al lui Cristian Cioacă se apropie de vârsta majoratului. Adolescentul are acum 17 ani și se află în grija mătușii din partea tatălui. De la doi ani și jumătate, Patrick a crescut fără mama sa, care nu a fost găsită nici până în ziua de azi.

Galerie
Patrick, fiul Elodiei Ghinescu și al lui Cristian Cioacă se apropie de vârsta majoratului. Adolescentul are acum 17 ani și se află în grija mătușii din partea tatălui. De la doi ani și jumătate, Patrick a crescut fără mama sa, care nu a fost găsită nici până în ziua de azi. | Arhiva personală familia Ghinescu

În urmă cu 15 ani, cazul Elodia Ghinescu era discutat la toate posturile TV din România. Avocata nu era de găsit și autoritățile se arătau neputincioase în fața acestui caz.

Ce s-a ales de Patrick, fiul Elodiei Ghinescu și al lui Cristian Cioacă

Dispariția Elodiei este una dintre cele mai controversate povești din România. În urma anchetei, Cristian Cioacă a fost acuzat și închis pentru uciderea soției sale.

Dincolo de familiile celor doi adulți implicați, cel mai mult de suferit a avut fiul lor, Patrick. De la vârsta de 2 ani și jumătate, el a crescut fără să știe nimic de mama lui. După încarcerarea tatălui, băiatul a ajuns în grija mătușii sale, care a încercat să îi ofere o viață normală și să-l ferească de ochii curioșilor.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Fiul Elodiei și al lui Cristian Cioacă a crescut! Ce detaliu neașteptat s-a descoperit despre băiat

Adolescentul a luat și el măsuri pentru a nu ajunge în atenția presei. Chiar dacă se scrie des despre el, nu există imagini recente cu fiul Elodiei Ghinescu. La aproape 18 ani, Patrick e hotărât să lase în urmă trecutul și se concentrează pe cariera sa de sportiv.

Adolescentul practică baschet de câțiva ani și recent a cerut schimbarea numelui de familie. Ajutat de tutorele său legal, băiatul înainta în 2022 o cerere de schimbare a numelui. Patrick dorea să renunțe la numele Cioacă și să îl preia pe cel al familiei care îl crește: Ene.

Se pare că Patrick are o relație bună cu tatăl său, însă nu și cu familia mamei sale. Potrivit avocatei familiei Ghinescu, Crina Radu, băiatul o consideră vinovată pe bunica maternă pentru faptul că părintele lui este încarcerat.

Citește și: Dezvăluire uluitoare despre Elodia Ghinescu. Un apropiat al lui Cioacă vorbește: „Când voi spune tot ce știu, o să iasă rău”

Reamintim că fostul polițist Cristian Cioacă nu și-a recunoscut fapta pentru care e închis, respectiv uciderea Elodiei Ghinescu. Acesta chiar i-ar fi spus copilului, în primii ani de anchetă, că mama lui a plecat de acasă.

Detaliile despre dispariția Elodiei continuă să rămână neștiute, în timp ce trupul ei nu a fost găsit nici până în 2022, iar soțul nu și-a recunoscut vinovăția.

Ce avere are Florin Salam în 2022. Suma fabuloasă pe care o are cel mai iubit manelist în conturi... Ce fel de bărbat vrea tatăl Lidiei Buble lângă fiica sa. I-o spune de fiecare dată când artista îl vizitează...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce se întâmplă cu vila din 2 Mai a lui Alexandru Arșinel, la patru ani de la decesul marelui actor. Detaliul observat de mulți
Ce se întâmplă cu vila din 2 Mai a lui Alexandru Arșinel, la patru ani de la decesul marelui actor. Detaliul...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată casa în care locuiesc Valerie Lungu și Alex Gâlcă de la Asia Express - Drumul Mătăsii. Imagini superbe din locuința lor
Cum arată casa în care locuiesc Valerie Lungu și Alex Gâlcă de la Asia Express - Drumul Mătăsii. Imagini...
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un elicopter a aterizat pe o plajă din Grecia, printre turiști, pentru că un pasager ar fi vrut să înoate. Poliția a deschis o anchetă
Un elicopter a aterizat pe o plajă din Grecia, printre turiști, pentru că un pasager ar fi vrut să înoate.... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei Jurnalul
Singurul român invitat la nunta anului, alături de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Cum s-au cunoscut cei doi
Singurul român invitat la nunta anului, alături de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Cum s-au cunoscut cei doi Kudika
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului Redactia.ro
Bărbat din Buzău, prins de radar cu 172 km/h. Poliţia i-a făcut escortă, abia apoi i-a luat permisul
Bărbat din Buzău, prins de radar cu 172 km/h. Poliţia i-a făcut escortă, abia apoi i-a luat permisul Observator
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x