Antena Căutare

Cum au serbat Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva aniversarea fiului lor. Părinții și-au fotografiat băiatul la vârsta de 2 ani

Alexandru, băiețelul cel mic al lui Ștefan Bănică a împlinit 2 ani. Lavinia Pîrva, soția acestuia a transmis un mesaj emoționant cu această ocazie.

Ștefan Bănică și Lavini Pîrva l-au serbat pe micuțul Alexandru | Instagram

În urmă cu doi ani, ștefan Bănică devenea tată pentru a treia oară, fapt considerat de artist un adevărat miracol. Cu ocazia aniversării de 2 ani, Alexandru a primit un tort cu un elefant și cu mesajul: „La mulți ani, Alexandru”.

Alexandru a fost fotografiat în iarbă, alături de confetii și de torutul aniversar. Alături de imaginea publicată pe rețelele sociale, Lavinia Pîrva a transmis și un mesaj emoționant prin care a mărturisit că fiul ei a făcut-o mai puternică și mai fericită.

„A mai trecut un an în care ne-am cunoscut mai bine, un an în care am învățat unul de la altul, un an în care m-ai făcut să simt că sunt puternică,frumoasă, prețioasă,mi-ai oferit și îmi oferi cele mai frumoase clipe pe care nu aș fi putut să le trăiesc niciodată fără ține. La mulți ani îngerașul meu și îți mulțumim ție și lui Dumnezeu că ai apărut în viață noastră și suntem cei mai fericiți părinți”, a scris Lavinia Pîrva în dreptul fotografiei cu băiețelul ei de 2 ani.

Ștefan Bănică, mândrul tată a trei copii

Articolul continuă după reclamă

În 2019, când s-a născut Alexandru, Ștefan Bănică a vorbit despre cei 3 copii ai săi. Faptul că devenise la 52 de ani tată pentru a treia oară a însemnat un lucru important pentru el:

„Alexandru este o baterie perfectă pentru mine. Când îl văd dimineaţa şi îmi zâmbeşte, m-am încărcat pentru toată ziua. Oricum, pentru mine, la 52 de ani, Alexandru e o binecuvântare, nu mă mai aşteptam la chestia asta”, spunea Ștefan Bănică în anul 2019, potrivit okmagazine.

Citește și: Te cunosc de undeva, 8 mai 2021. Radu Ștefan Bănică, transformat în Cristian Paţurcă, i-a făcut pe jurați să plângă

De asemenea, Ștefan Bănică a vorbit și despre Radu Ștefan Bănică, fiul artistului și al Cameliei Constantinescu, dar și despre Violeta, fiica lui și a Andreei Marin.

„Fiu-miu, Ştefan e frumuşel – dar nu-i mai băgaţi în cap treaba asta! Are o sensibilitate şi un bun-simţ. Ştefănel îmi spune unele lucruri, altele le ţine pentru el. Depinde.
Şi Violeta la fel. Adică fii-mea, când are chef să vorbească şi când are un interes direct, pac, imediat dau drumul la vorbă. Dar amândoi sunt muzicali şi extrem de sensibili. Eu nu-mi doresc neapărat să urmeze acelaşi drum cu mine şi nici nu-i constrâng în niciun fel”, spunea Ștefan Bănică în anul 2019.

Între timp, Radu Ștefan Bănică a devenit cunoscut, prin prisma participării sale la Te cunosc de undeva!

Radu Ștefan Bănică este student la UNATC și demonstrează în fiecare zi că est eun tânăr talentat și muncitor.

Citește și: Te cunosc de undeva, 1 mai 2021. Radu Ștefan Bănică, transformare surprinzătoare în Dan Bălan de la O-Zone

Radu Ștefan Bănică s-a născut în anul 2003, a absolvit liceul Jean Monnet din Capitală și a intrat la UNATC, călcând astfel pe urmele tatălui său, Ștefan Bănică junior. Este pasionat de îmbinarea dintre teatru și muzică și tocmai de aceea a acceptat să concureze în sezonul 16 al show-ului Te cunosc de undeva! În copilărie Radu Ștefan Bănică a apărut în videoclipul piesei tatălui său: „Doar odată-i Crăciunul”. La concertul de Crăciun al lui Ștefan Bănică din 2019 tânărul Radu Ștefan Bănică a interpretat piesa alături de tatăl său. Înainte de a intra la Facultate Radu Ștefan Bănică a început să joace la Teatrul de Comedie.

Antonia, declarație de dragoste pentru Alex Velea de ziua lui. Artista i-a făcut o surpriză romantică... Cum arată Gina Pistol în costum de baie, la doar două luni după ce a născut...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x