Antena Căutare

Emi de la Asia Express, mesaj emoționant pentru logodnica sa. Ce i-a transmis finalistul sezonului 4 de pe Drumul Împăraților

Emi din sezonul 4 Asia Express - Drumul Împăraților a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale. Iată ce i-a spus tânărul logodnicei sale și ce imagine înduioșătoare a publicat.

Emi din sezonul 4 Asia Express - Drumul Împăraților a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale. | Antena 1

Emi de la Noaptea Târziu a atras simpatia publicului încă de la prima sa apariție pe micile ecrane ale televizoarelor. Tânărul s-a bucurat din plin de experiența din Asia Express și a marcat aventura sa cu o decizie extrem de importantă.

Unul dintre cele mai memorabile momente din sezonul 4 de pe Drumul Împăraților a fost cel în care finalistul s-a decis să își ceară de soție iubita. Mădălina a avut parte de o surpriză uriașă atunci când iubitul său i-a pus marea întebarea de pe ecranul unui televizor, alături de cei mai apropiați prieteni.

Ce mesaj i-a transmis Emi iubitei sale la 3 luni de la cererea în căsătorie

La 3 luni de la pasul cel mare, Emi și Mădălina sunt mai fericiți și îndrăgostiți ca niciodată. Deși publică rar imagini cu cea care l-a cucerit, fostul concurent de la Asia Express nu ezită să își exprime sentimentele din când în când pe rețelele sociale.

Articolul continuă după reclamă

De curând, tânărul a publicat pe contul de Instagram o poză de-a dreptul adorabilă alături de Mădălina, care a atras atenția prietenilor virtuali. Cei do s-au lăsat fotografiați într-o ipostază romantică în cadrul unui eveniment, însă descrierea imaginii a întors toate privirile.

Citește și: EXCLUSIV. De la cine a primit Emi primul telefon, după ce și-a cerut iubita în căsătorie la Asia Express. Ce nu s-a văzut la TV

„Haidi acasss! Miss u! ❤️❤️”, i-a transmis Emi logodnicei sale.

Replica Mădălinei nu a întârziat să apară: „I’m coming🖤 Pregatește serialul și placinta cu dovleac 😂❤️”

Postarea lui Emi de la Noaptea Târziu a stârns mai bine de 6 mii de like-uri și o mulțime de reacții pozitive.

„Ce frumooooooși sunteți! 🤗Vă iubesc ! ❤”, „Sunteți frumoși și minunați ❤️😍” sau „Ce drăguț”, au fost doar câteva dintre comentariile prietenilor din mediul online, car și-au dorit să transmită complimente și laude.

Citește și: EXCLUSIV. Primele imagini cu Emi și iubita lui, după ce a cerut-o în căsătorie la Asia Express. Ce răspuns i-a dat tânăra

De asemenea, internauții nu s-au putut abține și au ținut neapărat să-l întrebe unde se află acum Mădălina și de ce nu este cu el, însă tânărul nu a oferit prea multe detalii.

Ce spunea Mădălina despre cererea în căsătorie

Cererea în căsătorie a luat-o prin surprindere pe Mădălina, care nu s-a așteptat nicio secundă ca Emi să o ceară de soție. Momentul a fost unul unic pentru amândoi, iar răspunsul tinerei a fost așteptat cu nerăbdare de fanii care au urmărit emisiunea Asia Express.

”Nu mă așteptam. Nu mă așteptam să se întâmple în cadrul Asia Express. A fost un moment emoționant. Și acum am emoții pentru că am privit imaginile. Noi mai suntem obișnuiți să fim plecați. El cu concertele, eu cu Congrese, dar două luni au fost mult prea mult. Nu a fost nici ușor, dar au trecut într-un fel repede.”, a spus Mădălina în platoul de la SuperNeatza cu Răzvan și Dani, vizibil entuziasmată și surpinsă.

Camilla Parker Bowles a modificat o bijuterie care a aparținut Prințesei Diana. Cum a transformat un colier superb... Cine e mai populară în America dintre Kate Middleton și Meghan Markle. Un sondaj arată ce competiție este între ducese...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x