Antena Căutare

Iubita lui Speak, ipostază fierbinte în dormitor! Un detaliu a pus fanii Ștefaniei pe jar! „Wow”

Ștefania și-a pus din nou fanii pe jar după ce a postat o fotografie extrem de sexy din dormitor! Un detaliu a captat imediat atenția fanilor!

Ce poză a pus fanii Ștefaniei pe jar

Speak și Ștefania sunt de departe unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din sezomnul 3 al emisiunii Asia Express. Cei doi s-au făcut remarcați prin optimism și umor, dar și prin modul în care au lucrat ca o echipă unită pentru a parcurge fiecare etapă din Drumul Comorilor.

ȘTEFANIA, POZE FIERBINȚI DIN DORMITOR

Tineri, ambițioși și extrem de îndrăgostiți unul de celălalt, cei doi au reușit să treacă peste orice misiune cu brio, demonstrând că nimic nu este imposibil atunci când îți dorești cu adevărat.

citește și: Ce a făcut Ștefania, când a aflat că a pierdut finala Asia Express! Sorin Bontea: „A fost cel mai greu când am văzut-o”

Articolul continuă după reclamă

Speak a găsit în Ștefania jumătatea perfectă și a decis chiar s-o ceară în căsătorie, în timpul emisiunii Asia Express, sezonul 3. Acesta a fost momentul care a topit inimile a sute de mii de fani, dar și momentul în care toată lumea a realizat că bărbat norocos este Speak, cu așa o viitoare soție sexy!

Ștefania are un trup de invidiat și nu ratează nicio ocazie ca să-și etaleze formele extrem de sexy.

citește și: Interzis minorilor! Ștefania, dans extrem de provocator! Iubita lui Speak e o adevărată bombă sexy

Pozele sale fac senzație pe Instagram și bruneta primește mii de like-uri și complimente. Una dintre cele mai apreciate poze a fost cea în care Ștefania și-a etalat superbele picioare, în timp ce stătea în pat.

Așa cum era de așteptat, imaginea a făcut senzație printre admiratorii cuplului, iar fanii brunetei au observat încă o dată cât de perfectă este Ștefania!

Hannelore, fosta iubită a lui Bogdan de la „Insula Iubirii“, de nerecunoscut în prezent! Fosta concurentă arată HOT... Lovitură rușinoasă pentru Kylie Jenner! Vedeta a mințit milioane de fani! Ce secret a ieșit la iveală...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce și-ar dori Alina Pușcaș să vadă la Insula Iubirii. Propunerea prezentatoarei de la Antena 1 ar putea schimba totul
Ce și-ar dori Alina Pușcaș să vadă la Insula Iubirii. Propunerea prezentatoarei de la Antena 1 ar putea schimba...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Claudia Dumitru, declarație de iubire pentru Rareș Cojoc. Fotografiile în care modelul îl sărută: «Campionul meu!»
Claudia Dumitru, declarație de iubire pentru Rareș Cojoc. Fotografiile în care modelul îl sărută: «Campionul...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x