Antena Căutare

Pierdere pentru Jill și Joe Biden. S-au despărțit de una dintre cele mai importante ființe din viața lor

Joe și Jill Biden l-au pierdut pe Champ, câinele lor ciobănesc german. Patrupedul le-a fost alături timp de 13 ani și a murit „liniştit, acasă”, a anunţat cuplul prezidenţial.

Joe și Jill Biden l-au pierdut pe Champ, câinele lor ciobănesc german | Getty Images

Jill şi Joe Biden deplâng moartea animalului lor de companie: „A fost preţuitul nostru tovarăş permanent în timpul ultimilor 13 ani şi era adorat de întreaga familie Biden”.

„Chiar dacă puterea lui Champ a pălit în ultimele luni, când intram într-o încăpere, se ridica imediat, dădea mereu din coadă şi ne îndemna cu nasul să îl scărpinăm după ureche sau pe burtă. Oriunde ne aflam, voia să fie şi el şi totul era brusc mai bine când era aproape de noi.

Citește și: Jill Biden e cea mai modernă primă doamnă a SUA. Cum a impresionat în blugi skinny și adidași

Nu îi plăcea nimic mai mult decât să se tolănească la picioarele noastre în faţa unui foc, la finalul zilei, alăturându-ni-se ca prezenţă reconfortantă în întâlniri, sau stând la soare în grădina Casei Albe”, au povestit soţii Biden, conform comunicatului.

Articolul continuă după reclamă

Soții Biden îl aveam pe Champ din 2008

Cuplul l-a primit pe Champ în 2008, când era pui, cu puţin timp înainte ca soţii să se mute în reşedinţa oficială a vicepreşedintelui, la Naval Observatory.

Joe Biden a spus că l-a botezat fiind inspirat de tatăl lui, care îi spunea: „Ori de câte ori eşti doborât, campionule, ridică-te!”.

Citește și: Joe Biden a dezvăluit ce avere are. Președintele SUA și-a făcut publică declarația fiscală

În comunicatul trimis sâmbătă, familia a vorbit despre primii ani din viaţa lui Champ, căruia îi plăcea să alerge după mingi de golf şi nepoţii lui Biden.

Preşedintele şi prima doamnă mai au un ciobănesc german, Major, câine salvator pe care l-au adoptat în 2018.

Ce meserie are Jill Biden

Înainte ca soțul său să fie ales președintele Americii, Dr. Jill Biden era profesor de engleză, cu normă întreagă, la Northern Virginia Community College. La acel moment, ea intenționa să-și păstreze locul de muncă.

Soția lui Joe Biden și-a făcut cunoscută această dorință încă din august.

”Dacă ajungem la Casa Albă, voi continua să predau. Este important și vreau ca oamenii să prețuiască profesorii, să le cunoască contribuțiile”, spunea ea pentru CBS Sunday Morning.

Dacă se va ține de cuvânt, Jill Biden va fi singura Prima Doamnă care va deține un loc de muncă plătit în istoria de 231 de ani a acestui rol.

Însă nu este unica premieră. Soția actualului președinte al SUA este și doctorand, titlu pe care niciuna dintre cele care i-au precedat nu l-a deținut. Ba mai mult, și Joe Biden a avut mai multe meserii înainte să devină președinte.

Roxana Vancea a arătat prima ecografie cu bebelușul ei. Vedeta este însărcinată în patru luni... Cum a arătat Raluca de la Bambi la nunta surorii sale, Denisa Tănase. A fost domnișoara de onoare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x