Antena Căutare

Răspunsul lui Călin Donca după ce Dorian Popa s-a speriat că ar putea fi escrocat după investițiile în panourile fotovoltaice

Pe paginile de socializare ale lui Călin Donca au început să apară mesaje care explică situația în care el se află în prezent, dar și acuzațiile care i se aduc. Între videoclipurile postatr se regăsește unul care abordează subiectul panourilor fotovoltaice în care s-au investiti mii de euro și în care este implicat și Dorian Popa.

Călin Donca a oferit prin intermediari un răspuns cu privire la investițiile făcute în panourile fotovolatice, în care a investit și Dorian Popa. | Chefi la cuțite/Dorian Popa Instagram

Într-un vlog recent, Dorian Popa a vorbit despre experiența sa cu Călin Donca și investiția pe care a făcut-o în panouri fotovoltaice de la firma acestuia. Dorian Popa a menționat că inițial l-a considerat pe Donca un prieten datorită modului în care acesta s-a purtat cu el și l-a impresionat cu stilul său de viață.

El a sus și că îi este teamă ca nu cumva să fi fost parte dine scrocherie fără să își dea seama și că tot ce își dorește este recuperarea investiției făcute.

Citește și: Ce mesaj a transmis Orianda Donca în timp ce soțul său se afla după gratii. Partenera lui Călin Donca nu și-a mai ascuns durerea

Ce răspuns a oferit prin intermediari Călin Donca cu privire la investițiile făcute în panourile fotovoltaice

Articolul continuă după reclamă

Dorian Popa a subliniat că a cumpărat panouri de la Călin Donca și a investit într-un parc de fotovoltaice. El a spus că nu poate confirma dacă acuzațiile aduse lui Călin Donca sunt adevărate sau nu, dar a fost îngrijorat de faptul că acesta, după ce a fost reținut de DNA i s-a prelungit detenția cu 29 de zile, ceea ce sugerează existența unor dovezi în cazul său.

”Toți banii companiei au fost investiți corect! Au fost achiziționate terenurile, panourile, invertoarele, materialele auxiliare. De asemenea, manopera și actele necesare. S1 este echipat complet, poate produce deja off-grid. S2, 3 și 5 sunt echipate complet. Se așteaptă o autorizație primită de la DEER fără de care nu se poate comanda punctul trafo, datorită specificațiilor menționate de ei. S4 produce. La S6, 7, 8, 9, 10 sunt achiziționate deja toate panourile și toate invertoarele. Urmează câteva materiale auxiliare și punctul trafo. Acesta nu se poate achiziționa fără câteva specificații venite de la DEER în urma unor autorizații. Structura metalică este completă, jumătate din panouri sunt montate, restul sunt în proces de așezare. Până ajunge postul trafo se leagă stringurile. La S11 sunt achiziționate deja toate panourile și toate invertoarele.

Urmează câteva materiale auxiliare și punctul trafo. Acesta nu se poate achiziționa fără câteva specificații venite de la DEER în urma unor autorizații. Structura metalică este completă, jumătate din panouri sunt montate, restul sunt n proces de așezare. Până ajunge postul trafo se leagă stringurile. La S11 sunt achiziționate deja toate panourile și toate invertoarele.

Suntem conectați prin contracte, care stau la baza colaborării noastre. Așa cum se poate observa și din video-uri, și fizic la fața locului, în toate parcurile, toți banii au fost deja investiți în terenuri, panouri, structura metalică, materiale auxiliare, manoperă, camere video, acte etc. Acesta a fost și scopul proiectului de la început, ca parcul să funcționeze în parametrii optimi.

Cea mai simplă soluție pentru a primi banii înapoi este să pornim parcurile. După ce parcurile sunt pornite, valoarea de piață este una mai mare decât cea de la cumpărare în faza de construcție. În acel moment, fiecare poate să continue mai departe în formula începută sau poate să-și vândă cotă parte către companie sau către terță persoană care dorește să cumpere partea lui. În momentul în care parcul este pornit vor fi doritori să cumpere părți din parc, având deja valoare mai mare și încasare în luna următoare. Propunerea companiei este să mute cotele de KW ale investitorilor din S1 și S4 din pacurile de prosumator, în S6, 7, 8, 9 și 10 în parcurile de producători, atunci când acestea vor fi pornite”, a transmis Călin Donca.

Citește și: Ce note lua Călin Donca pe vremea când era elev. Imaginile cu ”performanțele” din catalog au devenit virale

Nicole Cherry a ajuns la spital. Artista ia o pauză temporară. Cum și-a anunțat fanii despre problemele de sănătate... Galerie incendiară cu modelul Claudia Romani. Cel mai sexi arbitru a renunțat complet la inhibiții în fața obiectivului ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x