Antena Căutare

Unde s-a refugiat Alex Militaru după despărțirea de Carmen Grebenișan. Anunțul lui, deși spunea că nu se pune problema de divorț

Alex Militaru, fostul soț al lui Carmen Grebenișan, a trecut printr-o transformare, la doar câteva săptămâni după ce aceștia au anunțat divorțul. Cum arată tânărul acum.

Galerie
Alex Militaru, fostul soț al lui Carmen Grebenișan, a trecut printr-o transformare, la doar câteva săptămâni după ce aceștia au anunțat divorțul | Capturi Youtube & Instagram

Imediat după ce Carmen Grebenișan a anunțat divorțul lor, Alex Militaru a plecat să se „transforme”. Deși fostul soț ei soț susținea că nici nu se pune problema de divorț între ei, acesta se află într-o destinație îndrărtată pentru a-și pune ordine în gânduri. În același timp, fosta concurentă Asia Express s-a mutat în casă nouă.

„A fost o separare și atât, nimic mai mult. Nu a mers nimeni la niciun notar să semneze actele de divorț și nici nu o să se întâmple acest lucru pentru că nu o să ne despărțim. Ieri, da, e adevărat că ne-am întâlnit cu Alina soțul și fiul său acasă, la noi, nu la ei, unde am stat de vorbă și ne-am simțit bine ca între prieteni”, spunea Alex Militaru, la doar câteva ore după ce fosta lui soție dădea veseta că ei au luat-o pe drumuri diferite.

Citește și: Unde locuiește Carmen Grebenișan după despărțirea de soțul ei. Decizia de ultim moment luată de fosta concurentă Asia Express

Cu toate că de atunci, niciunul dintre ei nu a mai oferit noi detalii despre viața personală, un lucru este cert. Carmen Grebenișan și Alex Militaru sunt în prezent separați si se află la mii de kilometri distanță unul de celălalt.

Articolul continuă după reclamă

Unde a plecat Alex Militaru după despărțirea de Carmen Grebenișan. Fostul soț al influencerei a trecut printr-o transformare rapidă

Pentru a trece mai ușor peste divorțul care, cu siguranță l-a afectat, Alex Militaru a plecat din țară. De trei săptămâni, acesta se află într-un retreat în Bali, unde a trecut printr-o transformare spectaculoasă, așa cum spune chiar el.

Fostul soț al lui Carmen Grebenișan își ține la curent prietenii virtuali cu fiecare pas pe care îl face pe insula din Oceaul Indian și îi încurajează să își depășească limitele.

„Sunt aproape 3 săptămâni de cand sunt in acest loc si daca la inceput a fost putin greu, a fost important pentru mine sa fiu deschis la schimbare si am inteles multe lucruri. Am impresia ca am facut atat de multe lucruri in astea 3 saptamani cat nu am facut intr-o viata. Mersi @remus_boroiu , mersi prietene! Am slabit si vreo 5kg, dar cea mai mare schimbare o simt in suflet si in minte, daca esti bine aici, vei fi bine peste tot”, a dezvăluit acesta alături de o imagine care pare desprinsî din Paradis.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Cu ce se ocupă Alex Militaru, fostul partener al lui Carmen Grebenișan. Lucrează într-un domeniu complet diferit de blondină

Potrivit detaliilor pe care le oferă în mediul online, acolo el are un stil de viață destul de strict și în perioada petrecută în retreat deja a slăbit 5 kilograme.

„Când realizez că în trei săptămâni ești alt om”, a scris el alături de un videoclip în care este uimit de cum arată acum din punct de vedere fizic.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Carmen Grebenișan și Alex Militaru s-au căsătorit civil în data de 28 august 2021, nași fiindu-le Alina Ceușan și soțul acesteia, Raul Tișa.

De-a lungul relaței, cei doi au mai avut probleme pe fondul infidelităților lui Alex, însă întotdeauna au putut trece peste, formând un cuplu puternic. Deși nu se cunosc motivele despărții, Carmen a anunțat recent divorțul de Alex.

Cu ce probleme de sănătate s-a confruntat Ioana Ginghină înainte de a reîncepe să mănânce carne. Ce a precizat actrița... Adrian Enache se confruntă cu probleme grave de sănătate. Ce a pățit artistul și de ce are nevoie urgent de operație...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 20 noiembrie 2024. Melania și Laurențiu au ajuns la suma de 500 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 20 noiembrie 2024. Melania și Laurențiu au ajuns la suma de 500 de lei Miercuri, 20.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x