Antena Căutare

Zi cu semnificaţie istorică pentru România! Se împlinesc 70 de ani de la abolirea monarhiei în ţara noastră

În urmă cu şapte decenii, Regele Mihai a fost obligat să abdice şi să plece în exil. A rămas însă suveranul României, chiar dacă a fost alungat dintre supuşii săi. A trecut peste toate încercările destinului, sub imperiul unui singur gând: că se va întoarce acasă. Pe 30 decembrie 1947, din gara din Sinaia, majestăţile lor Mihai şi Ana au plecat în exil, cu doar câteva valize, în care ascunseseră o comoară de preţ: câţiva pumni de pământ românesc, care să le aline dorul de ţara lor. Suveranul rămâne însă un simbol pentru români, care l-au şi condus, în număr impresionant de mare, pe ultimul drum. Regele Mihai Întâi a încetat din viaţă pe 5 decembrie, după o lungă suferinţă. A fost înhumat unsprezece zile mai târziu, în Necropola Regală de la Curtea de Argeş, unde se odihneşte şi Regina Ana, soţia iubită, care i-a fost alături timp de 68 de ani.
Sambata, 30.12.2017, 07:33
Insula Iubirii Sezonul 10. Lovitură pentru Ian! Iubita lui și George Jaguarului, surprinși sărutându-se

Logo show Sambata, 31.10.2026, 23:50
Insula Iubirii Sezonul 10. Băieții, răsfățați de ispitele feminine! Ce experiență le-a pregătit Insula Iubirii

Logo show Sambata, 31.10.2026, 22:40
Insula Iubirii Sezonul 10. Claudia răbufnește după declarațiile lui Mocăniță! Ce dezvăluiri face despre relația lor

Logo show Sambata, 31.10.2026, 22:20
Insula Iubirii Sezonul 10. Bianca vede imaginile cu Remi! Iubitul ei spune că totul s-a terminat

Logo show Sambata, 31.10.2026, 21:00
Hello Chef sezonul 12. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Karinei Jianu și Mariei Țăpușă

Logo show Sambata, 31.10.2026, 14:30
Hello Chef sezonul 12. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Karina Jianu și Maria Țăpușă

Medicool | Sezonul 10. Frica de înălțimi: Marian Capet își testează limitele

Logo show Sambata, 31.10.2026, 11:30
Medicool | Sezonul 10. În caz de accident: ce trebuie să faci până ajungi la Urgență

Medicool | Sezonul 10. Paralizia în somn: de ce pare atât de reală și înfricoșătoare

Medicool | Sezonul 10. Cum reacționează corpul nostru în situații de stres

Insula Iubirii Sezonul 10. Bianca, deranjată de apropierea dintre soțul ei Marco și Gabriella: „Există o chimie între ei”

Logo show Vineri, 30.10.2026, 23:30
Insula Iubirii Sezonul 10. Ian este refuzat de 6 ispite! Cum a ajuns în această situație

Logo show Vineri, 30.10.2026, 22:45
x