Antena Căutare

Robert de la ”Insula iubirii”și-a arătat abdomenul cu pătrățele

Robert Popescu este unul dintre cele mai sexy ispite de la ”Insula iubirii”, iar în această seară a venit la ”Agentul VIP”, unde a vorbit despre experiența trăotă în Thailanda. ”Ce a fost între noi, a fost un bonus. Ea a vrut pur și simplu să se distreze. Ea își iubea foarte mult iubitul Am început să studiez managementul un an, am mai rămas un an pe bară și după aceea am încercat să mă înscriu la facultate în Anglia. Am stat acolo un an și jumătate. Am plecat fără să anunț prea multe persoane și am pierdut. În momentul de față sunt antrenor personal. Multe persoane mi-au spus că nu sunt o persoană capabilă să facă lucruri mari și eu am vrut să îmi depășesc limitele. E o pasiune care mi-a fost dată din familie. Toți am avut un fizic destul de bine dezvoltat. Încerc să fiu și eu modest. De felul meu, sunt o persoană directă. Sunt singur. Ideea e că nu le sperii pe fete. Au văzut că am calități pe care nu le au alți bărbați. Eu sunt persoana care încearcă să ridice persoana de lângă mine și așa mă ridic și eu și fetele din emisiune și-au dat seama cî pot avea încredere în mine. Nu pot să neg că nu aveam emoții, e o chestie super mare, în schimb sunt o persoană care vrea să facă multe lucruri și bine și perfecționist și încerc să imit multe lucruri care mă ajută pe mine. I-am văzut pe Tomiță și pe Matei și am învățat de la ei, dar să le fac în felul meu. Sunt două chestii care îmi plac mult la o fată. Uitându-te în ochii ei, îți dai seama ce ascunde o fată. Al doilea este zâmbetul. Fizicul trebuie să fie undeva ca al meu, să fie înăltuță, să fie atletică, dar nu foarte atletică, ci fit. Încerc să mănânc proteine, ca să îmi mențin musculatura. Tot ce s-a întâmplat s-a întâmplat pentru că așa trebuia să se întâmple și lucrurile nu sunt regizate.
Vineri, 08.07.2016, 23:36
Super Neatza. Cum oprești o ceartă în cuplu înainte să degenereze? Tehnici pentru momentele tensionate

Super Neatza. Cum oprești o ceartă în cuplu înainte să degenereze? Tehnici pentru momentele tensionate

Logo show Marti, 10.11.2026, 11:27
Super Neatza. Cum să îngrijești corect părul cu tendință de îngrășare și ce greșeli trebuie să eviți

Super Neatza. Cum să îngrijești corect părul cu tendință de îngrășare și ce greșeli trebuie să eviți

Logo show Marti, 10.11.2026, 11:21
Super Neatza. Concursul „Viză de Asia”. Matinalii ghicesc capitale pornind de la imagini sugestive și emoticoane

Super Neatza. Concursul „Viză de Asia”. Matinalii ghicesc capitale pornind de la imagini sugestive și emoticoane

Logo show Marti, 10.11.2026, 11:10
Super Neatza. Fructe exotice de iarnă. Ce găsim în piețe și magazine?

Super Neatza. Fructe exotice de iarnă. Ce găsim în piețe și magazine?

Logo show Marti, 10.11.2026, 11:00
Super Neatza. Cât de sigur este să ne lăsăm cățeii să ne lingă pe față? Andreea Guda, medic veterinar, explică riscurile

Super Neatza. Cât de sigur este să ne lăsăm cățeii să ne lingă pe față? Andreea Guda, medic veterinar, explică riscurile

Logo show Marti, 10.11.2026, 10:34
Super Neatza. Cu ce sumă poți începe să investești? Explicațiile expertului financiar Iulia Cojocaru

Super Neatza. Cu ce sumă poți începe să investești? Explicațiile expertului financiar Iulia Cojocaru

Logo show Marti, 10.11.2026, 09:53
Super Neatza. Oana Dinculescu, despre cum să crești copii care nu renunță și învață din înfrângeri

Super Neatza. Oana Dinculescu, despre cum să crești copii care nu renunță și învață din înfrângeri

Logo show Marti, 10.11.2026, 09:22
Super Neatza. La multi ani, Ana Maria!

Super Neatza. La multi ani, Ana Maria!

Logo show Marti, 10.11.2026, 09:16
Super Neatza. Horoscopul Zilei cu Adina Moraru: Vărsătorilor li s-ar putea propune o asociere într-un proiect!

Super Neatza. Horoscopul Zilei cu Adina Moraru: Vărsătorilor li s-ar putea propune o asociere într-un proiect!

Logo show Marti, 10.11.2026, 09:15
Super Neatza. Piramida alimentară: ce alimente ar trebui consumate cu moderație?

Super Neatza. Piramida alimentară: ce alimente ar trebui consumate cu moderație?

Logo show Marti, 10.11.2026, 09:11
Super Neatza. Prognoza meteo cu Ramona Olaru: În zonele montane înalte se anunță precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare!

Super Neatza. Prognoza meteo cu Ramona Olaru: În zonele montane înalte se anunță precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare!

Logo show Marti, 10.11.2026, 09:08
Semifinala Asia Express 2026. Ce echipa a ajuns ultima și a luat prima cutie misterioasă de la Irina Fodor

Semifinala Asia Express 2026. Ce echipa a ajuns ultima și a luat prima cutie misterioasă de la Irina Fodor

Logo show Luni, 09.11.2026, 23:58
x