Antena Căutare

Care sunt simptomele care prevestesc sfârșitul vieții

Se spune că moartea este singura certitudine din viaţa noastră. Bineînţeles, nimeni nu poate să spună când vom muri, însă medicii susţin că există câteva semne pe care organismul le dă atunci când unei persoane i se apropie sfârşitul. Medicii îi sfătuiesc pe cei care au grijă de persoane extrem de bolnave să fie atenţi la stările prin care trec acestea, deoarece unele dintre ele ar putea prevesti moartea. Pierderea poftei de mâncare este unul din aceste semne. Nevoia de energie scade, şi în multe cazuri, persoanele nu mai vor decât cantităţi foarte mici de apă şi alimente care se digeră uşor. Un alt factor ar fi oboseala extrem de puternică şi nevoia de somn în cea mai mare parte a zilei, întrucât metabolismul încetineşte. Înainte de moarte, bolnavii trec prin stări de confuzie, întrucât creierul nu mai funcţionează aşa cum ar trebui. S-ar putea ca aceştia să nu mai ştie unde se află, cum se numesc sau cine sunt persoanele din jurul lor. Totodată, este important să fiţi atenţi la respiraţia persoanei în cauză, aceasta ar putea deveni neregulată. De multe ori, după ce inspiră adânc, urmează o pauză de 5 până la 60 de secunde în care aceasta nu mai respiră deloc. Este important să urmăriţi anumite zone ale corpului. Dacă gleznele şi laba piciorului se umflă, acesta este un semn că rinichii nu mai funcţionează aşa cum ar trebui, iar lichidele nu se mai elimină în mod normal. Este bine de reţinut că orice schimbare a persoanei bolnave poate fi un semn ce nu trebuie neglijat.
Luni, 12.09.2016, 13:43
Semifinala Asia Express 2026. Ce echipa a ajuns ultima și a luat prima cutie misterioasă de la Irina Fodor

Semifinala Asia Express 2026. Ce echipa a ajuns ultima și a luat prima cutie misterioasă de la Irina Fodor

Logo show Luni, 09.11.2026, 23:58
Semifinala Asia Express 2026. Vedetele au trebuit să învețe câte un localnic să prepare un bulz tradițional românesc

Semifinala Asia Express 2026. Vedetele au trebuit să învețe câte un localnic să prepare un bulz tradițional românesc

Logo show Luni, 09.11.2026, 23:43
Semifinala Asia Express 2026. Un șofer care i-a luat la ocazie le-a cerut bani lui Torje și Alexuc. Ce a primit la schimb

Semifinala Asia Express 2026. Un șofer care i-a luat la ocazie le-a cerut bani lui Torje și Alexuc. Ce a primit la schimb

Logo show Luni, 09.11.2026, 23:00
Semifinala Asia Express 2026. Concurenții, puși să facă o undiță cu care să își pescuiască talismanele

Semifinala Asia Express 2026. Concurenții, puși să facă o undiță cu care să își pescuiască talismanele

Logo show Luni, 09.11.2026, 22:40
Semifinala Asia Express 2026. Care a fost ordinea în care au ajuns cele trei echipe la Irina Fodor

Semifinala Asia Express 2026. Care a fost ordinea în care au ajuns cele trei echipe la Irina Fodor

Logo show Luni, 09.11.2026, 22:30
Semifinala Asia Express 2026. Concurenții au făcut spectacol pe bărci! Unii au cântat, alții au dat la vâsle

Semifinala Asia Express 2026. Concurenții au făcut spectacol pe bărci! Unii au cântat, alții au dat la vâsle

Logo show Luni, 09.11.2026, 22:15
Semifinala Asia Express 2026. Clipe de panică pentru Gabi Torje și Alin Alexuc! Mașina în care se aflau a luat foc: Ardea ceva în bord!

Semifinala Asia Express 2026. Clipe de panică pentru Gabi Torje și Alin Alexuc! Mașina în care se aflau a luat foc: Ardea ceva în bord!

Logo show Luni, 09.11.2026, 21:44
Semifinala Asia Express 2026. Valerie Lungu și Alex Gîlcă au răbufnit și și-au aruncat cu reproșuri în plină stradă

Semifinala Asia Express 2026. Valerie Lungu și Alex Gîlcă au răbufnit și și-au aruncat cu reproșuri în plină stradă

Logo show Luni, 09.11.2026, 21:40
Semifinala Asia Express 2026. Mirela Vaida și Oana Tomoiagă au refuzat să continue proba steagurilor în sincron: „Am fost tratate incorect”

Semifinala Asia Express 2026. Mirela Vaida și Oana Tomoiagă au refuzat să continue proba steagurilor în sincron: „Am fost tratate incorect”

Logo show Luni, 09.11.2026, 21:00
Furnicuțele 2026. Valentin Butnaru: „Nu mai am toleranță pentru oameni răi”

Furnicuțele 2026. Valentin Butnaru: „Nu mai am toleranță pentru oameni răi”

Logo show Luni, 09.11.2026, 19:00
Furnicuțele 2026. Cum este Valentin Butnaru în viața de zi cu zi? Dezvăluiri făcute de persoane din viața lui

Furnicuțele 2026. Cum este Valentin Butnaru în viața de zi cu zi? Dezvăluiri făcute de persoane din viața lui

Logo show Luni, 09.11.2026, 18:55
Furnicuțele 2026. Valentin Butnaru a intrat în joc! Ce a trebuit să mimeze la „FurniMima”?

Furnicuțele 2026. Valentin Butnaru a intrat în joc! Ce a trebuit să mimeze la „FurniMima”?

Logo show Luni, 09.11.2026, 18:48
x