Antena Căutare

Credeau că vor avea băiat, dar nici vorbă! Roxana Dobre, interviu exclusiv despre sarcină: ce reacție a avut Florin Salam la aflarea veștii

Însărcinată în aproape 5 luni, Roxana Dobre radiază de fericire. Soţia lui Florin Salam este o mămică împlinită. Cum se simte, dar şi cum a primit vestea cântăreţul că va mai avea o fetiţă, aflăm în exclusivitate chiar de la iubita lui. .57 Primele luni, cum să fie? Am avut şi am o experienţă de la prima sarcină, din păcate în primele luni nu m-am simţit foarte, foarte bine, dar am trecut cu brio şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că acum suntem bine şi eu şi fetiţa din burtică. 1,17 Florin Salam şi Roxana vor deveni din nou părinţii unei fetiţe, veste pe care au primit-o de curând. 3,35 Şi eu mi-aş fi dorit să am băiat, dar încă suntem tineri şi putem să mai încercăm. 3,42 + 2,11 Eu şi soţul meu ne-am bucurat foarte tare şi cel de sus ştie cel mai bine de ce a vrut aşa. 2,21 + 14,27 E cel mai frumos dar pe care ţi-l poate da Dumnezeu, mai ales cum este Florin şi pentru el familia înseamnă absolut tot şi pentru asta se zbate, să fie totul roz, nu am cum să spun "Da, mă voi opri aici." Nu. 14,47 COPERTA FRUMOASA SALAM SI ROXANA PE O MELODIE DE DRAGOSTE Exact, cei doi vor o familie numeroasă, însă cea mai încântată de veste este cu siguranţă micuţa Jaqueline. 3,09 Eu vorbesc cu ea şi îi explic aşa şi vine şi mă pupă pe burtică şi e foarte, foarte încântată din câte pare. Cât e de micuţă, e foarte conştientă de ce-i spun acolo. 3,24 Cât despre pregătirile pentru venirea pe lume a mezinei... 5,16 Am să procedez exact cum am procedat şi cu Maria, este prea devreme pentru a-i pregăti toate cele şi eu tot timpul aşa am făcut. Mai ales şi cu Maria când a venit, pe ultima sută de metri am pregătit absolut tot şi mai ales că nu avem aşa foarte multe de luat pentru că ne vom folosi şi de hăinuţele Mariei. 5,46 COPERTA FRUMOASA SALAM SI ROXANA PE O MELODIE DE DRAGOSTE Cu toate că sunt nerăbdători să o cunoască pe cea mică, cei doi viitori părinţi nu au ales numele pe care aceasta îl va purta. 7,32 Cu siguranţă şi normal că şi asta mică va avea un nume la fel de frumos. 7,41 MUSCA 7,05 Cu siguranţă şi cea mică va avea un nume de sfânt, cu siguranţă, fără doar şi poate, dar încă nu m-am gândit, sinceră să fiu. 7,18
Vineri, 26.08.2016, 17:06
Semifinala Asia Express 2026. Ce echipa a ajuns ultima și a luat prima cutie misterioasă de la Irina Fodor

Semifinala Asia Express 2026. Ce echipa a ajuns ultima și a luat prima cutie misterioasă de la Irina Fodor

Logo show Luni, 09.11.2026, 23:58
Semifinala Asia Express 2026. Vedetele au trebuit să învețe câte un localnic să prepare un bulz tradițional românesc

Semifinala Asia Express 2026. Vedetele au trebuit să învețe câte un localnic să prepare un bulz tradițional românesc

Logo show Luni, 09.11.2026, 23:43
Semifinala Asia Express 2026. Un șofer care i-a luat la ocazie le-a cerut bani lui Torje și Alexuc. Ce a primit la schimb

Semifinala Asia Express 2026. Un șofer care i-a luat la ocazie le-a cerut bani lui Torje și Alexuc. Ce a primit la schimb

Logo show Luni, 09.11.2026, 23:00
Semifinala Asia Express 2026. Concurenții, puși să facă o undiță cu care să își pescuiască talismanele

Semifinala Asia Express 2026. Concurenții, puși să facă o undiță cu care să își pescuiască talismanele

Logo show Luni, 09.11.2026, 22:40
Semifinala Asia Express 2026. Care a fost ordinea în care au ajuns cele trei echipe la Irina Fodor

Semifinala Asia Express 2026. Care a fost ordinea în care au ajuns cele trei echipe la Irina Fodor

Logo show Luni, 09.11.2026, 22:30
Semifinala Asia Express 2026. Concurenții au făcut spectacol pe bărci! Unii au cântat, alții au dat la vâsle

Semifinala Asia Express 2026. Concurenții au făcut spectacol pe bărci! Unii au cântat, alții au dat la vâsle

Logo show Luni, 09.11.2026, 22:15
Semifinala Asia Express 2026. Clipe de panică pentru Gabi Torje și Alin Alexuc! Mașina în care se aflau a luat foc: Ardea ceva în bord!

Semifinala Asia Express 2026. Clipe de panică pentru Gabi Torje și Alin Alexuc! Mașina în care se aflau a luat foc: Ardea ceva în bord!

Logo show Luni, 09.11.2026, 21:44
Semifinala Asia Express 2026. Valerie Lungu și Alex Gîlcă au răbufnit și și-au aruncat cu reproșuri în plină stradă

Semifinala Asia Express 2026. Valerie Lungu și Alex Gîlcă au răbufnit și și-au aruncat cu reproșuri în plină stradă

Logo show Luni, 09.11.2026, 21:40
Semifinala Asia Express 2026. Mirela Vaida și Oana Tomoiagă au refuzat să continue proba steagurilor în sincron: „Am fost tratate incorect”

Semifinala Asia Express 2026. Mirela Vaida și Oana Tomoiagă au refuzat să continue proba steagurilor în sincron: „Am fost tratate incorect”

Logo show Luni, 09.11.2026, 21:00
Furnicuțele 2026. Valentin Butnaru: „Nu mai am toleranță pentru oameni răi”

Furnicuțele 2026. Valentin Butnaru: „Nu mai am toleranță pentru oameni răi”

Logo show Luni, 09.11.2026, 19:00
Furnicuțele 2026. Cum este Valentin Butnaru în viața de zi cu zi? Dezvăluiri făcute de persoane din viața lui

Furnicuțele 2026. Cum este Valentin Butnaru în viața de zi cu zi? Dezvăluiri făcute de persoane din viața lui

Logo show Luni, 09.11.2026, 18:55
Furnicuțele 2026. Valentin Butnaru a intrat în joc! Ce a trebuit să mimeze la „FurniMima”?

Furnicuțele 2026. Valentin Butnaru a intrat în joc! Ce a trebuit să mimeze la „FurniMima”?

Logo show Luni, 09.11.2026, 18:48
x