Antena Căutare

Ce alimente sunt falsificate cel mai des. Cum să fim atenți la produsele de consum contrafăcute

În ultimii ani, alimentele falsificate au acaparat magazinele din întreaga lume. Iată cum pot fi recunoscute și evitate astfel de produse care reprezintă un real pericol pentru sănătate.

Galerie
Ce alimente sunt falsificate cel mai des. | Shutterstock

Alimentele contrafăcute au evoluat odată cu avansarea tehnologiei și cu tendința de creștere a cererii pentru produsele alimentare. Cu toate acestea, în ultimii ani, produsele alimentare au cunoscut noi forme și arome, care au depășit cu mult așteptările populației, dar și cantitățile de aditivi admise de către specialiști.

Iată ce alimente sunt pe lista celor pe care ar trebui să le evităm.

Citește și: Cu cât se vinde 1 kilogram de carne de miel cu două luni înainte de Paște. Inflația pune probleme gospodinelor

Alimentele care se falsifică cel mai des

Articolul continuă după reclamă

Există o serie de alimente care se falsifică ușor și din ce în ce mai des, iar acest lucru este cât se poate de îngrijorător atât pentru fiecare dintre noi, cât și pentru întreaga sănătate publică.

Fie că este vorba de carne, lactate sau fructe, acestea sunt unele dintre cele mai des întâlnite produse pe piață care fac parte din cele mai contrafăcute produse. Cu toate acestea, există alimente la care nu mulți s-ar fi așteptat să se afle pe această listă.

Deși este foarte greu de realizat acest lucru, reprezentanții autorităților din domeniul siguranței alimentare fac tot ce le stă în putere să detecteze și să limiteze alimentele contrafăcute care ajung pe piață. Cu toate acestea, autoritățile recomandă și apelează la vigilența consumatorilor de a verifica fiecare etichetă în parte cu foarte mare atenție.

Potrivit „Food Fraud Database” (baza de date certificată de ONU prin FAO), în topul celor mai falsificate alimente din lume sunt: uleiul de măsline, mierea, brânza și cafeaua.

Experții estimează faptul că aproximativ 10% dintre produsele alimentare sunt contrafăcute, acestea regăsindu-se pe lista neagră constant.

Citește și: Alimentul care este consumat de mulți români este pe cale de dispariție. Cine a luat această decizie și de ce

Spre exemplu, uleiul de măsline extravirgin, de cele mai multe ori este diluat cu uleiuri vegetale ieftine pentru ca firmele să reducă costurile și pentru a obține profituri mari. Aceste amestecuri pot afecta calitatea și beneficiile uleiului de măsline autentic. Oamenii pot face diferența între un ulei de măsline și unul contrafăcut prin gust. De obicei, uleiurile contrafăcute au un gust mai slab și chiar rânced. Totodată, pe lista de ingrediente ale acestor uleiuri falsificate se pot regăsi aditivi și conservanți nesiguri, care niciodată nu se vor regăsi pe lista unui ulei de măsline autentic.

Mierea, de asemenea, poate fi contrafăcută foarte ușor. În general, cei care o falsifică apelează la siropuri de zahăr sau chiar îndulcitori artificiali, tot pentru a reduce costurile și pentru a obține profituri mult mai mari. Acest lucru afectează atât calitatea, cât și valoarea nutritivă. Pentru ca oamenii să facă diferența între mierea naturală și cea contrafăcută, aceștia trebuie să țină cont de câteva caracteristici. Consistența este unul dintre factorii principali, care fac diferența. Spre exemplu, consistența pentru mierea contrafăcută este una lichidă, în timp ce pentru cea contrafăcută este densă.

Mierea contrafăcută de asemenea, poate fi recunoscută prin mirosul neplăcut și prin gustul artificial, dar și prin tendința de cristalizare. În timp ce mierea naturală se cristalizează rapid și uniform, mierea contrafăcută se cristalizează foarte greu și dezorganizat sau chiar deloc.

Brânza se poate falsifica foarte ușor prin agăugarea unor ingrediente de calitate inferioară, prin diluare cu apă, prin adăugarea coloranților, aromelor artificiale sau chiar prin adăugarea unor substanțe deloc sănătoase. Motivul pentru care brânza se falsifică este de asemenea bazat pe obținerea unor profituri. Pentru a face diferența între brânza autentică și cea falsificată este important ca oamenii să citească eticheta și să verifice textura, mirosul, dar și gustul autentic.

Citește și: Pericolul la care ne expunem atunci când mâncăm produse de patiserie dimineața. Covrigul reprezintă o mare problemă

Cafeaua poate fi contrafăcută prin adăugarea unor boabe de cafea de calitate inferioară sau prin înlocuirea cu alte substanțe pentru reducerea costurilor și pentru obținerea unor profituri mari. Pentru a putea diferenția cafeaua alterată față de cea autentică este important ca oamenii să citească lista de ingrediente și să încerce cât mai multe sortimente pentru a observa gustul autentic.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum se vor colecta deșeurile din București după noile regulie. Ce arată autoritățile
Cum se vor colecta deșeurile din București după noile regulie. Ce arată autoritățile
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Președintele Nicușor Dan a făcut publică declarația de avere a partenerei de viață, Mirabela Grădinaru. Ce arată documentele
Președintele Nicușor Dan a făcut publică declarația de avere a partenerei de viață, Mirabela Grădinaru. Ce...
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă acum închisoarea
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!”
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!” Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x