Antena Căutare

Sărutul dintre Joe Biden și soția sa va râmăne în istorie. Momentul tandru a fost surprins din toate unghiurile | Foto

Miercuri a avut loc ceremonia de învestire la Casa Albă a lui Joe Biden, acesta devenind oficial președintele SUA.

Galerie
Joe Biden, președintele Americii și Jill Biden, Prima Doamnă | Getty

Joe Biden a depus jurământul de învestire ca preşedinte al SUA, miercuri, după ce Kamala Harris a depus şi ea jurământul pentru funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite.

Joe Biden a avut invitați de seamă la ceremonia sa de învestire ca nou președinte al Statelor Unite ale Americii, printre care s-a numărat Jennifer Lopez, Katy Perry, Foo Fighters, Lady Gaga, Demi Lovato, Jon Bon Jovi şi Justin Timberlake.

Toţi artiştii au fost prezentaţi de americanii de rând care au avut contribuţii notabile în timpul pandemiei, inclusiv o fată în vârstă de 8 ani din Wisconsin care a strâns 50.000 de dolari dintr-un stand virtual în care a vândut limonadă, pentru a-i ajuta cu alimtente pe nevoiaşi, şi o învăţătoare, care a susţinut cursuri online ce au devenit foarte populare.

Articolul continuă după reclamă

Dragostea prin obiectivul camerei: atingeri tandre, săruturi și încurajări de la soția lui Joe Biden

Pentru unul dintre cele mai importante momente din viața sa, Joe Biden a avut alături de el persoane extrem de importante, iar soția sa, Jill Biden, devenită oficial Prima Doamnă a Americii, l-a acaparat cu gesturi tandre și felicitări ori de câte ori s-a aflat în preajma sa.

Fotografia unei delicate atingeri pe umăr arată dragostea și profunda susținere pe care Jill Biden o are față de soțul său, proaspăt președinte al Americii. Momentele de iubire au fost suprinse cu multă atenție de fotografi și transmise în toată lumea, iar la scurt timp au început să circule pe internet și la posturile mari de televiziune din America.

Atingerile dulci și îmbrățișările nu au fost singurele momente care au reușit să umple de dragoste inimile oamenilor și să ajungă mai departe de ecrane. Tandrele săruturi dintre președintele Americii și Prima Doamnă au fost suprinse în detaliu de fotografi minuțioși, care au reușit să redea cu exactitate un moment veritabil de iubire.

Vezi imaginea săruturilor istorice dintre Joe Biden și Jill Biden în GALERIA FOTO

Jill Biden a devenit acum cea mai importantă femeie din statul american. În cadrul ceremoniei de învestire a democratului Joe Biden în vârstă de 78 de ani, aceasta a fost îmbrăcată într-o ținută demnă de laudă. Joe Biden a venit la ceremonie având-o la braț pe soția lui, în vârstă de 69 de ani.

Prima Doamnă a purtat la eveniment un palton peste genunchi, albastru deschis, cu mănuși și mască de aceeași culoare și pantofi cu toc, nude. Jill Biden a avut o alură distinsă, demnă de titulatura pe care a primit-o odată cu învestirea soțului său.

Citește și: Ținuta purtată de Melania Trump la părăsirea Casei Albe. Cum arată costumul "de doliu" ales de fosta Primă Doamnă: Foto

În prezent, Dr. Jill Biden este profesor de engleză, cu normă întreagă, la Northern Virginia Community College și intenționează să-și păstreze locul de muncă.

Soția lui Joe Biden și-a făcut cunoscută această dorință încă din august.

”Dacă ajungem la Casa Albă, voi continua să predau. Este important și vreau ca oamenii să prețuiască profesorii, să le cunoască contribuțiile”, spunea ea pentru CBS Sunday Morning.

În istoria de 231 de ani a acestui rol, Jill Biden va fi singura Prima Doamnă care va deține un loc de muncă plătit. Însă nu este unica premieră. Soția fostului președinte al SUA este și doctorand, titlu pe care niciuna dintre cele care i-au precedat nu l-a deținut.

Inaugurarea mandatului prezidenţial - Joe Biden a depus jurământul ca preşedinte al SUA

Noul preşedinte al SUA Joe Biden a declarat miercuri, după ce a depus jurământul, că aceasta este ziua Americii, a democraţiei şi a dat asigurări că va fi un preşedinte pentru toţi americanii, potrivit news.ro.

Biden a depus jurământul în faţa judecătorului John Roberts, şeful Curţii Supreme, pe o biblie de la Douay-Rheims, de familie, veche de 127 de ani, pe care a depus jurământul la toate învestirile din cariera sa politică.

Democratul Joe Biden, în vârstă de 78 de ani, a primit din partea americanilor peste 81,2 milioane de voturi în alegerile din noiembrie anul trecut, cele mai multe pe care un candidat le-a obţinut în istoria Statelor Unite. La nivelul electorilor, el s-a impus cu 306 voturi, iar republicanul Donald Trump a primit 232.

Citește și: Prima din istoria Americii care înfăptuiește acest lucru. Ce a refuzat Melania Trump să facă înainte de a pleca de la Casa Albă

Biden a fost ales senator al statului Delaware în 1973 şi a devenit apoi preşedintele comitetului juridic şi pentru relaţii internaţionale al Camerei.

După două campanii fără succes pentru Casa Albă, în 1988 şi 2008, el a devenit vicepreşedinte în administraţia Barack Obama, şi a deţinut această funcţie între 2009 şi 2017.

În februarie 2020, el şi-a anunţat intrarea în cursa pentru a deveni candidat democrat la alegerile prezidenţiale din noiembrie. Biden este cel mai vârstnic preşedinte american.

Jill Biden şi Kamala Harris au întors privirile la ceremonia de învestire a lui Joe Biden. Ce ținute au purtat... Fostele Prime Doamne, în linie la învestirea lui Joe Biden. Detaliul ținutei lui Michelle Obama, care a făcut-o să iasă ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius Borg Høiby
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x