Antena Căutare

Topul cărților pentru copii pe care să le pună Moș Nicolae în ghetuțe sau Moș Crăciun sub brad

Poveștile sunt modul prin care copiii descoperă lumea. Iată câteva sugestii pentru cadourile de Moș Nicolae și Moș Crăciun din acest an.

Galerie
Câteva titluri pe care le-ai putea oferi în dar celor mici de Moș Nicolae sau Moș Crăciun | ProfiMedia

În țările nordice, cadourile de Crăciun constau în cărți dăruite celor dragi. Astfel, întreaga familie își petrecere sărbătorile la căldură, citind. O carte dăruită este un gând care dăinuie. La fiecare privire în bibliotecă îți aduci aminte că persoana respectivă s-a gândit la tine și îți vorbește prin mesajul cărții.

Deși în tradiția autohtonă poate că nu este ceva comun să oferi cărți în dar, fiecare poate începe o nouă tradiție, iar în acest an să ofere celor dragi cărți.

Citește și: În ce zile din luna decembrie este bine să împodobești bradul. Este modul în care poți atrage prosperitatea și liniștea în familie

Câteva titluri pentru cei mici ideale de pus în ghetuțe sau sub brad de sărbători

Articolul continuă după reclamă

Pentru cei mici, părinții și apropiați pun, de obicei, în ghetuțe sau sub brad jucării, hăinuțe sau dulciuri, iar mai nou și dispozitive electronice performante. Într-o perioadă în care majoritatea părinților doresc să îi dezvețe pe cei mici de statul pe telefon, poate fi o ocazie ideală să le ofere o carte în dar. Totodată, nu trebuie să uite că cei mici învață prin puterea exemplului.

Începem lista cu Vine Moș Crăciun, colecția Cărți cu ochișori editura GAMA, 2025, pentru copiii cu vârste cuprinse între 1 și 5 ani. Coleția Cărți cu ochișori este una destinată celor mici, care cuprinde cărticele menite să îl ajute pe copil să descopere unele dintre cele mai frecvente cuvinte, astfel încât să își dezvolte vocabularul și curiozitatea. Textele sunt scurte și ajută la formarea unei legături între cel care citește cartea și copil.

Citește și: Când se aprind luminițele de sărbători în București. Ce evenimente vor avea loc la aprinderea iluminatului festiv în Capitală

Adăugăm pe listă o carte de poezii și colinde, În așteptarea lui Moș Crăciun, selecție de texte de Anatol Vidrascu, editura Litera, 2018, pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani.

De asemenea, pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 și 7 ani, recomandăm Omuleții de hârtie, de Julia Donaldson și Rebecca Cobb, editura CARTEA COPIILOR, 2022, traducere de Florin Bican. Este o carte delicioasă despre copilărie, imaginație și amintirile unui copil. Foița de hârtie din care sunt confecționați omuleții cu care se joacă fetița din poveste este la fel de fragilă pentru copilăria, precum viața, însă la fel de importantă. O lecție despre maturizare pe care și adulții ar trebui să și-o amintească.

O dorință de Crăciun, de Lori Evert, editura Curtea Veche, 2022, ediția a II-a, traducere de Alina Baltac, este perfectă pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani. Este o poveste nordică clasică despre bunătate și dorințe împlinite. Este un îndemn pentru ca micii cititori să fie curajoși și buni, să creadă în ei și într-un putere divină. Lori Evert și Per Breiehagen au fost inspirați în scrierea acestei povești de fiica lor, Anja, care este și personajul principal.

Citește și: Există sau nu Moș Crăciun? Este bine sau nu să-ți minți copilul? Echilibrul dintre magie și adevăr

Bradul de Crăciun, Julia Donaldson, editura Litera, 2025, traducere de Alexandru M. Călin, este perfectă pentru copilașii cu vârste cuprinse între 3 și 7 ani. Cartea a fost nominalizată la British Book Awards 2022. Povestea este despre destinul unui brăduț dintr-o pădure înzăpezită. Acesta ajunge să călătorească peste mări și țări pentru a bucura oamenii dintr-un mare oraș de sărbători.

O portocală de Crăciun, de Patricia Polacco, editura FRONTIERA, 2022, traducere de Ruxandra Câmpeanu, este la fel de bine pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani, precum și pentru adulții care au intrat în febra cadourilor. Povestea familiei Stowell este una care rezonează cu a multora dintre noi. Frankie mai are opt frați, iar tatăl le aduce de Crăciun nouă portocale. Însă iarna aceasta ar putea să rămână nu doar fără prețioasele portocale, ci și fără tatăl lor. Este o poveste inspirată din viața de familie a autoarei.

Povești de citit de Crăciun, adaptate de Stephanie Moss, editura GIRASOL, 2022, traducere de Miruna Sile și Luana Schidu, pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani. Cartea cuprinde Spărăgătorul de nuci, Nașterea Domnului, Colind de Crăciun și Noapea de Ajun, toate fiind relatări simbolice pentru această perioadă.

Citește și: Macaulay Culkin revine în rolul din Singur Acasă. Cum arată Kevin McCallister la 45 de ani

Primul Crăciun al lui Șorichiț, de Riikka Jantti, editura PARALELA 45, 2022, traducere de Simina Rachiteanu, este ideală pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani. Universul lor este populat de animăluțe, iar Șorichiț îi poartă prin pregătirile de Crăciun, de la alegerea bradului, până la prepararea mâncărurilor.

Mami și tati se poartă ciudat de Crăciun, Ioana Chicet-Macoveiciuc, editura UNIVERS, 2021, pentru cei cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani. Este probabil o carte atipică, plină de trăsnăi pe care, de această dată, nu le fac copiii, ci părinții. De la împodobirea ficusului cu roșii cherry, până la pregătirea unor preparate cu totul ieșite din comun, precum turta acră cu varză. Este o poveste scrisă în familie, care îi va distra atât pe copii, cât și pe adulți.

Cea mai frumoasă noapte. Cea mai frumoasă zi, de Liana Alexandru, colecție Humanitas Junior, editura Humanitas, 2020, este dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani. Prima parte, este o poveste actuală, în care coiii sunt conectați la dispozitivele electronice și nu se mai joacă afară cu zăpadă. Moș Crăciun pornește într-o misiune de a readuce magia sărbătorilor cu ajutorul unor animale fabuloase. În cea de-a doua parte, Moșul are misiunea de a-i aduce alinare unei fetițe care nu o are pe mama sa alături, fiind plecată în străinătate la muncă.

Citește și: Târguri de Crăciun în București. Unde se deschid și unde va putea fi văzut cel mai mare brad ecologic din România

O poveste de Crăciun, de Regina Maria a României, editura NEVERLAND, 2021, traducere de Adina Mihaela Eros, pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani. Puțini știu că Regina Maria era o talentată scriitoare și pictoriță. Ei bine, se pot delecta cu o poveste despre magia sărbătorilor. Regina Maria îndrăgea lumea satului românesc, iar cititorii pot descoperi asta în paginile acestei cărți.

De pe listă nu poate lipsi Un Crăciun la Hogwarts. Din Harry Potter și piatra filosofală, de J.K. Rowling, editura GRUPUL EDITORIAL ART, 2024, traducere de Florin Bican, pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani. Primul Crăciun petrecut de Harry Potter la Hogwarts este cu adevărat magic. De la atmosfera de sărbătoare din castel, până la căldura sufletească resimțită de acesta alături de cel mai bun prieten.

24 de povești în așteptarea Crăciunului, Lanoe Anne, editura Curtea Veche, 2013, pentru copiii cu vâste cuprinse între 7 și 10 ani, este un ”calendar advent” cu câte o poveste pe zi din lumea întreagă. În așteptarea lui Moș Crăciun, cei mici pot descoperi legende și povești din folclorul internațional.

Citește și: Cum arăta chipul lui Moș Crăciun. Adevărata lui față, reconstituită cu ajutorul științei. De ce boală suferea

Moș Crăciun, de Mauri Kunnas, editura CARTEA COPIILOR, 2010, esteo carte atipică pentru ștrengari. Mauri Kunnas nu a scris despre un personaj simpatic îndrăgit de toți copiii, ci despre un Moș Crăciun așa cum nu și-a mai imaginat nimeni. Bătrânelul poartă pantaloni peticiți de soția sa, pentru că îi agață deseori în jucăriile din atelier, pretinde că este pasionat de pescuit, dar de fapt pleacă fără undiță și trage un pui de somn în barcă și locuiește alături de familiile spiridușilor într-un sat de căsuțe roșii. Este un univers simplu, natural, presărat cu un strop de magie venită din personalitatea și atitudinea personajelor.

Minunea de Crăciun, de Flori Neagu, editura ARAMIS, 2021, pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani. Un ceainic vechi își deapănă amintirile pentru un băiețel care îl cumpără de Crăciun.

Întâmplări de Crăciun. Cartea secretă a lui Moș Crăciun, de Alexandra Fischer Hunold și Angelika Stubner, editura BOOKLET, traducere de Teodora Tănase, este un bonus pentru micuții care abia ce învață să citească. Aceste două povestioare sunt silabisite, ajutându-i astfel pe micuții la început de drum să descopere mai ușor magia cărților și a Crăciunului.

Citește și: Rugăciunea Sfântului Nicolae care face minuni. Se rostește pe 6 decembrie alături de copii

Eu și Moș Crăciun, de Matt Haig, editura NEMIRA, colecția Nemi, ediția a II-a 2025, traducere de Veronica D. Niculescu, pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani. Este un cadou minunat pentru copii, care învață depsre prietenie, generozitate, comunitate, nevoia de apartenență, oportunități de neratat și despre frumusețea aventurii sub toate formele ei.

Nu poate lipsi de pe listă Poveste de Crăciun, de Charles Dickens, editura GRUPUL EDITORIAL ART, 2019, traducere de Ioana Novac, pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani. A fost publicată prima dată în 1843 și de atunci este un simbol al acestei sărbători: „În această cărticică fantomatică, m-am străduit să aduc Fantoma unei idei care să nu-i întoarcă pe cititori împotriva lor înșiși, unii împotriva altora, împotriva acestei sărbători sau împotriva mea. Fie ca Fantoma să le bântuie cu bucurie casele și nimeni să nu dorească să o îndepărteze.”

Poate că este un top mai lung decât anticipam, însă sunt doar câteva titluri dintre cele care ar putea trezi o idee, o emoție, un gând în mintea și inima copiilor de toate vârstele în pragul sărbătorilor de iarnă și nu numai.

Directorul general ANPC trage un semnal de alarmă în legătură cu lichidul roșiatic din ambalajele de carne. Ce probleme ... (P) Tratamente moderne care scurtează recuperarea în afecțiunile proctologice...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Comentarii


Citește și
Modificări la RO-ALERT. Raed Arafat anunță 4 categorii de mesaje. Cum vor suna
Modificări la RO-ALERT. Raed Arafat anunță 4 categorii de mesaje. Cum vor suna
Cele mai neinspirate ținute de la Premiile Bafta 2026. Ce alegeri au făcut vedetele
Cele mai neinspirate ținute de la Premiile Bafta 2026. Ce alegeri au făcut vedetele Catine.ro
Rezultate Loto, 22 februarie 2026. Report la Joker la categoria I de peste 10,66 milioane de euro. Ce premii sunt în joc
Rezultate Loto, 22 februarie 2026. Report la Joker la categoria I de peste 10,66 milioane de euro. Ce premii sunt în...
Halit Ergenç și Bergüzar Korel, detalii despre căsnicia lor într-un interviu recent. Ce au avut de spus actorii
Halit Ergenç și Bergüzar Korel, detalii despre căsnicia lor într-un interviu recent. Ce au avut de spus actorii Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Cum faci agricultură profitabilă cu rachete și drone deasupra lanurilor de grâu și a fermelor cu animale. Interviu cu Sergiy Kasianov, om de afaceri din Herson, Ucraina
Cum faci agricultură profitabilă cu rachete și drone deasupra lanurilor de grâu și a fermelor cu animale.... Libertatea.ro
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor”
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor” AntenaSport
Corina Dănilă, declarație superbă de dragoste pentru soțul ei, Dorin Enache. Ce moment important au sărbătorit cei doi: „Sufletul tău bun...”
Corina Dănilă, declarație superbă de dragoste pentru soțul ei, Dorin Enache. Ce moment important au sărbătorit... Elle
Dana Badea a recunoscut! Costel Biju a fost bărbatul vieții ei! Cum a reacționat „Regele TikTok-ului” atunci când a auzit
Dana Badea a recunoscut! Costel Biju a fost bărbatul vieții ei! Cum a reacționat „Regele TikTok-ului” atunci... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Baton dulce din năut cu bucăți de ciocolată. Desert sănătos, fără coacere, cremos și consistent
Baton dulce din năut cu bucăți de ciocolată. Desert sănătos, fără coacere, cremos și consistent HelloTaste.ro
Tragedie pe Baikal: Un microbuz cu turiști străini s-a scufundat sub gheață, în timp ce traversa cel mai adânc lac din lume
Tragedie pe Baikal: Un microbuz cu turiști străini s-a scufundat sub gheață, în timp ce traversa cel mai adânc... Antena3.ro
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută useit
Bianca Drăgușanu a sărit la gâtul Monicăi Tatoiu: „Frustrato, vezi-ți de pensia ta! Ești demodată! Ți-ai cheltuit banii de pensie pe alcool!”
Bianca Drăgușanu a sărit la gâtul Monicăi Tatoiu: „Frustrato, vezi-ți de pensia ta! Ești demodată! Ți-ai... BZI
Mii de bugetari și-ar putea recupera în instanță drepturile tăiate de Guvern
Mii de bugetari și-ar putea recupera în instanță drepturile tăiate de Guvern Jurnalul
Esența eleganței discrete: cum să îți construiești o colecție de accesorii atemporale
Esența eleganței discrete: cum să îți construiești o colecție de accesorii atemporale Kudika
Lista completă a pensionarilor care primesc majorări. Cine încasează bani în plus și cum se aplică noile reguli
Lista completă a pensionarilor care primesc majorări. Cine încasează bani în plus și cum se aplică noile reguli Redactia.ro
Oraşul din România care dă tichete de 500 de lei pentru 10.000 de locuitori. Cine poate beneficia de ajutor
Oraşul din România care dă tichete de 500 de lei pentru 10.000 de locuitori. Cine poate beneficia de ajutor Observator
Uleiul de porumb: beneficii, proprietăți și efecte adverse
Uleiul de porumb: beneficii, proprietăți și efecte adverse MediCOOL
Penne cu pui și ciuperci în sos cremos. Un preparat simplu și hrănitor
Penne cu pui și ciuperci în sos cremos. Un preparat simplu și hrănitor HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul aruncă în jurul său cu obiecte? Iată care este explicația
Copilul aruncă în jurul său cu obiecte? Iată care este explicația DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Apple renunță la o tradiție importantă pentru următorul eveniment de lansare. Ce se va întâmpla în doar câteva săptămâni
Apple renunță la o tradiție importantă pentru următorul eveniment de lansare. Ce se va întâmpla în doar... UseIT
Buddha bowl cu tofu, năut și avocado. Un preparat hrănitor și plin de prospețime
Buddha bowl cu tofu, năut și avocado. Un preparat hrănitor și plin de prospețime Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x