Antena Căutare

Oase și Maria Pitică de la Power Couple sezonul 3, detalii despre cererea în căsătorie înainte de începerea show-ului

Oase și Maria Pitică de la Power Couple sezonul 3 au povestit cum au primit în aeroport un talisman norocos de la un fan de-al lor.

Galerie
Oase și logodnica lui, Maria, au vorbit despre ce așteptări au de la prima zi de filmări la Power Couple sezonul 3. | Antena 1

În avion, atunci când s-au întâlnit și cu restul echipelor, Oase a povestit că au încercat să facă glume împreună pentru a detensiona atmosfera pentru că toți aveau emoții.

„Eu n-am dormit, am fost pe grabă cu bagajul. Și a fost foarte drăguț, nu mă așteptam. Mă așteptam să am mai multe emoții la partea asta”, a dezvăluit Maria vizibil obosită, care s-a ocupat atât de bagajul ei, cât și de cel al lui Oase.

Oase și Maria Pitică de la Power Couple sezonul 3, detalii despre cererea în căsătorie chiar înainte de începerea show-ului

Maria a spus că pentru ea prima probă din competiție deja a avut loc pentru că i-a fost tare greu să facă bagajele pentru două persoane.

Articolul continuă după reclamă

„Pentru mine a fost prima probă. O săptămână cred”, a zis Maria.

„Cred că dacă am trecut peste această probă de a face bagajul, și când zic a face bagajul mă refer la Maria, eu am câștigat. Pot să fac orice acuma dacă am terminat cu bagajul”, a spus Oase.

Citește și: Power Couple România | Sezonul 3: Oase și Maria Pitică, totul despre participarea la emisiune: „Ne place să ne distrăm”

Oase a dezvăluit că motivul pentru care a lăsat-o pe Maria să facă ambele bagaje a fost pentru că ea se pricepe mult mai bine, e mult mai organizată și e mult mai control freak decât el, reușind să pună totul la punct.

Când au fost întrebați despre talismane norocoase, Oase a avut o povestioară drăguță din Munchen, din timpul escalei. A spus că au întâlnit acolo pe un tip care le-a zis că îi urmărește și că știe că merg la Power Couple și dorește să le ofere un cadou care să le aducă noroc.

Iar băiatul respectiv le-a dăruit o carabină, fără să știe că Oase e pasionat de așa ceva.

Pentru a fi puțin siropoși, Maria și Oase au mai completat că ei sunt un talisman norocos unul pentru altul.

Înainte de a pleca, prietenii și familiile lor le-au urat succes, au spus că îi susțin și că își doresc să fie ei, așa autentici cum sunt de obicei.

„Vreau să le mulțumesc și eu tuturor mătușilor care dau acatist pentru noi”, a mai completat Maria, care a spus că are acasă câteva mătuși îngrijorate pentru probele pe care ei le vor avea de făcut.

Oase a povestit că oamenii din comunitatea lui au fost foarte receptivi, i-au încurajat și i-au transmis că se bucură pentru faptul că îl vor revedea pe micile ecrane.

Citește și: Cum arată casa în care locuiesc Oase și Maria de la Power Couple 2026

Maria și Oase s-au întors dintr-o vacanță chiar înainte de plecarea lor la Power Couple și Oase a decis să o ceară de soție chiar înainte de această aventură fabuloasă.

„Locul acesta unde noi am fost e foarte special pentru noi și această formalitate pe care, într-un fel sau altul trebuia să o facem pentru că o simțim, a venit foarte natural. Eu aveam inelul pregătit de foarte mult timp, dar (...) mă așteptam să fie mult mai ușor, ținând cont că noi ne știm, vorbeam despre asta deschis și mi-a fost foarte greu în secunda aia. Băi, n-am avut emoții nicăieri ca atunci”, a povestit Oase.

„A fost momentul nostru, foarte emoționant pentru noi”, a mai zis Maria, care a fost tare încântată de cererea în căsătorie.

Despre prima zi de filmare, Maria și Oase au spus că vor să se bucure de experiență, oricum ar fi ea.

„Habar n-am la ce să mă aștept, dar sunt foarte încântată. Am intrat în asta și sunt relaxată”, a mai adăugat Maria.

Vezi interviul exclusiv integral cu Oase și Maria Pitică în AntenaPLAY!

Citește și: Oase și logodnica lui, Maria, pregătiți de provocarea Power Couple, cu zâmbetul pe buze: ”câștigăm, dacă ne distrăm”

Ariana și Mitzuu de la Power Couple sezonul 3 au dezvăluit care e proba pe care ar refuza să o facă. "Inima mea nu ... Andrei Niculae și Claudia Cîrjan de la Power Couple sezonul 3 au „furat” sfaturi de la concurenții din sezonul trecut. C...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Oase și Maria Pitică de la Power Couple și-au cumpărat casă. Cum arată noua locuință a câștigătorilor sezonului 3
Oase și Maria Pitică de la Power Couple și-au cumpărat casă. Cum arată noua locuință a câștigătorilor...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum s-au cunoscut și cum a început povestea de dragoste dintre Simona și Marius Urzică. Ce a dezvăluit celebra gimnastă
Cum s-au cunoscut și cum a început povestea de dragoste dintre Simona și Marius Urzică. Ce a dezvăluit celebra...
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Antonia, criticată dur după cea mai recentă apariție. Ținuta artistei a stârnit un val de reacții. Ce i-au reproșat fanii: „Este de jale...” Foto
Antonia, criticată dur după cea mai recentă apariție. Ținuta artistei a stârnit un val de reacții. Ce i-au... Elle
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…”
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Stare de urgență în 7 insule grecești care rămân fără apă. Hotelurile oferă turiștilor vouchere ca să renunțe la serviciul de curățenie
Stare de urgență în 7 insule grecești care rămân fără apă. Hotelurile oferă turiștilor vouchere ca să... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
Rezultatele Evaluării Naționale arată dezastrul provocat de Ilie Bolojan
Rezultatele Evaluării Naționale arată dezastrul provocat de Ilie Bolojan Jurnalul
Turcia, una dintre cele mai accesibile destinații pentru vacanța de vară
Turcia, una dintre cele mai accesibile destinații pentru vacanța de vară Kudika
Dr Bilic: Cea mai nesanatoasa ciorba. De ce sa nu mai faci niciodata
Dr Bilic: Cea mai nesanatoasa ciorba. De ce sa nu mai faci niciodata Redactia.ro
Vreme extremă în România: cod galben de caniculă, vijelii, grindină și rafale de până la 70 km/h
Vreme extremă în România: cod galben de caniculă, vijelii, grindină și rafale de până la 70 km/h Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x