Antena Căutare

Alimentul pe care Nea Marin nu l-a mai consumat de 25 de ani. Ce l-a ajutat să arate foarte bine la vârsta de 65 de ani

Nea Marin este una dintre cele mai îndrăgite gazde de televiziune din România, care și-a creat un nume uriaș datorită realizărilor sale pe plan național în ceea ce privește păstrarea și promovarea tradițiilor culturale românești, a dansului și a frumuseților țării noastre.

Galerie
Alimentul pe care Nea Marin nu l-a mai consumat de 25 de ani. | Antena 1

De ani buni românii îl urmăresc cu bucurie și curiozitate să vadă pățaniile prin care trece alături de invitații săi, dar și ce descoperă prin călătoriile sale în frumoasa noastră țară. Nea Marin, pe numele său real Marin Barbu, este un cunoscut coregraf și dansator de muzică populară, care a făcut carieră în televiziune datorită carismei și talentului.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, 24 ianuarie 2024. Ce s-a întâmplat când Liviu Vârciu a urcat pe scenă. Cum a fost surprins

Alimentul la care ne Marin a renunțat de 25 de ani

Telespectatorii au putut vedea de-a lungul timpului că nea Marin se menține într-o formă incredibilă la vârsta de 65 de ani, iar acest lucru se datorează și activități ale neîntrerupte. Dansul și mișcarea îl ajută, desigur, dar nu se ferește să recunoască faptul că un loc la fel de important pentru o viață sănătoasă este alimentația.

Articolul continuă după reclamă

În cadrul emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin Dobrogea, gazda emisiunii a dezvăluit că de mai bine de 25 de ani a renunțat la mezeluri. Momentul dezvăluirii a venit atunci când, ajunși la o fermă de curcani, gospodării i-au servit pe toți cu mezeluri țărănești, făcute de mâinile românilor.

S-au așezat la masă și au servit produse de la ferma de curcani. Acesta a fost momentul în care Nea Marin a făcut o dezvăluire neașteptată: „Sunt 25 de ani de când n-am mai mâncat niciun fel de mezel. Vorbesc serios, deloc”, a zis el, spre marea surpriză a tuturor.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, 24 ianuarie 2024. Ce l-a făcut pe Liviu Vârciu să se schimbe la față: „Ne batem joc!”

„Pentru prima oară, în 25 de ani, Nea Marin gustă mezeluri pentru că sunt proaspete și făcute aici”, a zis Radu Bucălae.

Ce trebuie să știi despre noul sezon Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea

Nea Mărin revine la Antena 1 cu un nou sezon al emisiunii Poftiți pe la noi!, ce va fi difuzat în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la ora 20:30. Sezonul poate fi urmărit integral pe AntenaPLAY.

Astfel, nu mai puțin de 24 de vedete vor fi puse la treabă, iar alături de Nea Mărin vor fi, și de această dată, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, dar și Sonny Medini și Rikito Watanabe.

Nea Mărin, alături de vedete, va străbate cele mai frumoase locuri din Dobrogea, o zonă care, așa cum a declarat chiar el, îi este foarte dragă: „Mă bucur că în acest sezon am ajuns și am descoperit Dobrogea, o zonă care mie îmi place foarte tare!”.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, 24 ianuarie 2024. Sonny Medini și Rikito Watanabe au făcut dezastru la parcul de dinozauri

Alina Eremia a fost cerută în căsătorie. Cum arată inelul de logodnă pe care l-a primit de la iubitul ei, Edy Barbu... Carmen de la Sălciua, fără strop de machiaj! Cântăreața s-a fotografiat complet naturală și fără filtre de înfrumusețare...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum arată mama lui Răducu Mazăre. Imagini rare cu Ianina Petcu. Cum s-au filmat cei doi pe litoral
Cum arată mama lui Răducu Mazăre. Imagini rare cu Ianina Petcu. Cum s-au filmat cei doi pe litoral
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Îți mai aduci aminte de Nikita, personajul care făcea furori în anii 90? Cum arată și cu ce se ocupă Peta Wilson la 55 de ani
Îți mai aduci aminte de Nikita, personajul care făcea furori în anii 90? Cum arată și cu ce se ocupă Peta...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
O comoară de aur de acum 3.000 de ani a fost găsită în Prahova, de un bărbat cu detector de metale
O comoară de aur de acum 3.000 de ani a fost găsită în Prahova, de un bărbat cu detector de metale Antena3.ro
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... useit
Ilie Bolojan este decis să „arunce în aer” parteneriatul strategic cu SUA! Acuzații grave aduse de Sorin Grindeanu!
Ilie Bolojan este decis să „arunce în aer” parteneriatul strategic cu SUA! Acuzații grave aduse de Sorin... BZI
4 zile de naștere ale persoanelor destinate relațiilor karmice
4 zile de naștere ale persoanelor destinate relațiilor karmice Jurnalul
Jessie J a învins cancerul: Am plâns ore întregi și apoi am respirat pentru prima dată după un an...
Jessie J a învins cancerul: Am plâns ore întregi și apoi am respirat pentru prima dată după un an... Kudika
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani Redactia.ro
"Mulţumesc Bucureşti, mulţumesc România". Reacţia unui tânăr din Ucraina venit la concetrul Max Korzh Observator
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome 
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome  MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x