Atacuri informatice, atentate teroriste, imigratie ilegala. Toate acestea se afla pe lista amenintarilor carora Marea Britanie ar putea fi nevoita sa le faca fata in urmatorii cinci ani si care au fost incluse Strategia Nationala de Securitate. Documentul, facut public marti de premierul David Cameron, arata ca autoritatile britanice sunt din ce in ce mai preocupate de pericolele provenite din mediul virtual.
Marti, 19.10.2010, 00:00
Serviciile secrete din Statele Unite cred ca principalul autor al noii reviste online apartinand retelei teroriste Al-Qaeda este un cetatean american, care a plecat in Yemen, in octombrie 2009, a declarat un inalt oficial din domeniul securitatii, citat de CNN.
Luni, 19.07.2010, 00:00
Statele Unite au anuntat confiscarea bunurilor din SUA ale imamului americano-yemenit Anwar al-Aulaqi, acuzat ca ar avea legaturi cu Al-Qaeda si ca ar fi fost implicat in pregatirea tentativei de atentat asupra unui zbor Amsterdam - Detroit, dejucata in decembrie 2009.
Sambata, 17.07.2010, 00:00
Presedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, a dezmintit miercuri stirile publicate recent de presa internationala, potrivit carora Osama bin Laden se afla la Tehran, afirmand, in schimb, ca liderul retelei teroriste al-Qaeda este in capitala Statelor Unite ale Americii, Washington, relateaza AFP
Miercuri, 05.05.2010, 00:00
Grupul terorist nord-african al Al-Qaeda din Magrebul islamic a amenintat ca va ataca Cupa Mondiala de fotbal din aceasta vara din Africa de Sud.
Joi, 08.04.2010, 00:00
Serviciul Roman de Informatii a cooperat cu autoritatile internationale in cazul unui irakian cu cetatenie britanica, suspectat ca ar fi finantat reteaua Al-Qaeda, cu fonduri din Romania.
Vineri, 02.04.2010, 00:00
Presedintele rus Dmitri Medvedev si premierul Vladimir Putin au decretat ziua de astazi drept "zi de doliu national", in urma atentatelor sinucigase de la metroul moscovit, in care 39 de persoane si-au pierdut viata si peste 70 au fost ranite. Anchetatorii nu exclud nici o pista in organizarea atacurilor sangeroase, inclusiv o legatura cu organizatia terorista Al-Qaeda. Iar comunistii rusi solicita reinstaurarea pedepsei cu moartea.
Marti, 30.03.2010, 00:00
Un presupus membru Al-Qaeda, retinut in prezent in Yemen, a lucrat intr-o centrala nucleara americana intre 2002 si 2008, a declarat un purtator de cuvant al centralei, citat de AFP.
Sambata, 13.03.2010, 00:00