Un băiețel de 1 an și 10 luni a murit după o intevenție chirurgicală banală la o clinică privată din București. Familia este devastată și nu își revine din șoc. Baiețelul era nepotul unei jurnaliste cunoscute din Dâmbovita
Luni, 22.10.2018, 09:48
Ela Crăciun este declarată o supermamă a showbizului românesc! În urmă cu două zile, frumoasa prezentatoare TV adus pe lume un băiețel!
Ela Crăciun este declarată o supermamă. În urmă cu două zile, frumoasa prezentatoare TV adus pe lume un băiețel, cel de-al treilea copil al său.
Anda Adam se pregătește să devină mamă. Nu este însărcinată, dar spune că atât ea cât și soțul ei, Sorin, își doresc foarte mult și un băiețel.
Joi, 18.10.2018, 10:27
Copilul nu se sfieşte să-i ridice şi apoi să-i trântească la pământ. Reptilele nu par să reacţioneze, fiind, probabil, obişnuite să servească drept jucării
Vineri, 05.10.2018, 08:44
Copilul nu se sfieşte să-i ridice şi apoi să-i trântească la pământ. Reptilele nu par să reacţioneze, fiind, probabil, obişnuite să servească drept jucării. Autorul înregistrării a explicat că şerpii sunt de fapt animalele de companie...
Vineri, 05.10.2018, 07:41
Iubita lui Nadir a născut în urmă cu puţin timp iar artistul a făcut publică prima imagine cu băieţelul mult aşteptat. Şi spun asta pentru că le-a dat mari emoţii astăzi. Nadir a dus-o pe Georgiana la spital încă de la primele ore ale...
Miercuri, 26.09.2018, 18:29
Alex Velea a oferit un moment emoţionat, seara trecută, în timpul unui concert! Asta pentru că alături de el pe scenă a urcat fiul lui cel mare, Dominic. Aceasta este dovada că talentul se moşteneşte.
Sambata, 08.09.2018, 17:06
Alex Velea a oferit un moment emoţionat, seara trecută, în timpul unui concert! Asta pentru că alături de el pe scenă a urcat fiul lui cel mare, Dominic. Aceasta este dovada că talentul se moşteneşte.
Sambata, 08.09.2018, 15:55
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News, de la Neatza, un nou clip amuzant de pe internet.
Raluca Ropotan este însărcinată cu primul copil! Echipa de investigaţii a Antenei Stars are toate detaliile!
Marti, 28.08.2018, 18:43
Elena Ionescu are de câteva zile un băiețel superb, pe nume Răzvan. Vedeta spune că nu există o fericire mai mare decât cea de a-ți strânge copilul în brațe.
Cornel Păsat a devenit tătic la începutul lunii iulie, după ce Bianca, soția sa, a născut un băiețel de nota 10.
Paula, sora Claudiei Pavel, a venit la ”Prietenii de la 11” și au vorbit despre copilăria și relația dintre ele. Cele două locuiesc împreună, în Corbeanca alături de fiul Claudiei, Noah.
Emoționatul proaspăt tătic abia și-a găsit cuvintele să vorbească despre fiul său. La o oră după ce Elena Ionescu a născut, a acordat și primele declarații.
Vineri, 03.08.2018, 17:52
Elena Ionescu a oferit în această dimineaţă, primele declaraţii înainte să nască, în exclusivitate pentru Antena Stars. Să vedem ce părere are şi soţul acesteia.
Vineri, 03.08.2018, 15:20
Când nu este plecat în cantonament, fotbalistul este nedezlipit de fiul său. Haideţi să vedem şi la ce metodă a apelat sportivul ca micuţul să stea cuminte.
Marti, 31.07.2018, 09:31
Alessia a venit la ”Prietenii de la 11” împreună cu soțul și copilul său și a vorbit despre viața ei după ce și-a întregit familia.
Diana Matei si Marian Cleante sunt o familie fericită. Cei doi au împreună un băiețel în vârstă de trei ani, pe nume Ianis.
Nașterea, pentru unele femei, este una dintre cele mai teribile experiențe din viață, iar un exemplu în acest sens este cazul lui Jennifer.
Joi, 26.07.2018, 21:21
Viața lui Cornel Păsat s-a schimbat radical de când a apărut pe lume copilul lui. Stripper-ul și-a luat soția și bebelușul și au mers împreună la cumpărături.
Emoții mari pentru Andreea Popescu! Micuțul Ioachim a avut parte de primul shooting. Cum s-a descurcat micuţul?
Luni, 02.07.2018, 08:45
Radu Valcan este cel mai fericit tătic! Prezentatorul tv a vorbit despre viitorul fiului său, dar şi despre relaţia cu mama micuţului!
Vineri, 22.06.2018, 14:38
Zilnic, zeci de copii sunt abandonaţi pe un pat rece de spital de cele care îi poartă nouă luni în pântece şi îi aduc pe lume. Mama. Acesta ar trebui să fie cuvântul, dar e greu de găsit şi rostit într-o asemenea poveste.
Miercuri, 06.06.2018, 23:24
Un copil în vârstă de tri ani de zile a fost la un pas de moarte după ce mama sa a ales să-l spele pe dinți folosind cocaină.
Luni, 04.06.2018, 17:36
Valentina Pelinel, primul interviu după lunile în care s-a retras pentru a-şi creşte băieţelul! Iubita lui Cristi Borcea vorbeşte în exclusivitate despre cum este viaţa ei acum şi ce îşi spune când se uită la anii care au trecut.
Vineri, 01.06.2018, 15:05
Există povești pe care unele persoane le lasă în urmă fără a putea vorbi. Un astfel de exemplu este cazul unei femei care a fost protagonista unui accident teribil, în urma căruia a intrat în comă.
Miercuri, 30.05.2018, 10:02
Mămica unui băiețel de patru ani a fost luată cu asalt de internauți, după ce a ales să facă publică, în mediul online, o scrisorică pe care fiul ei i-a oferit-o unei colege de școală, prin care își exprima simpatia față de ea.
Marti, 29.05.2018, 14:24
Dinamovistul Sergiu Hanca este în culmea fericirii! Jucătorul formației din Ștefan cel Mare și-a botezat, în weekend, băiețelul. Petrecerea a fost una fastuoasă, iar invitații, pe măsură.
Luni, 21.05.2018, 19:19
În faţa poliţiştilor a ajuns şi patronul şaormeriei din Capitală, în dosarul morţii băieţelului de 3 ani, care a sfârşit misterios. Pentru prima oară, afaceristul a fost audiat. În faţa presei, a susţinut ce le-a spus şi...
Luni, 21.05.2018, 19:09
Un ofițer de poliție în vârstă de 45 de ani, tatăl unui copil de cinci ani, și-a pierdut viața săptămâna trecută, în timpul unei misiuni. După o confruntare de trei ore, bărbatul a fost împușcat de un tânăr de 21 de ani și medicii n-au mai putut să-l salveze.
Marti, 15.05.2018, 14:20
Vestea că va mai avea încă un frate l-a emoţionat până la lacrimi pe copilul din imaginile următoare. Imaginile filmate de mamă surprind momentul în care băiatul primeşte vestea, chiar de la fraţii lui mai mici. Într-o primă fază,...
Sambata, 12.05.2018, 09:08
Vestea că va mai avea încă un frate l-a emoţionat până la lacrimi pe copilul din imaginile următoare. Imaginile filmate de mamă surprind momentul în care băiatul primeşte vestea, chiar de la fraţii lui mai mici. Într-o primă fază,...
Vineri, 11.05.2018, 19:52
Un supermodel celebru este în culmea fericirii, după ce a devenit mamă pentru a doua oară.
Joi, 10.05.2018, 08:29
Alfie Evans, băiețelul în vârstă de aproape doi ani de zile, care a fost în centrul unei bătălii legale între părinți și autoritățile britanice, s-a stins din viață la o săptămână de când a fost deconectat de la aparate, scrie Sky News.
Sambata, 28.04.2018, 10:51
Și-a ascuns sarcina până-n ultima clipă, dar acum Andreea Spătaru, prima asistentă TV de la Neatza, radiază de fericire și a făcut publică o fotografie cu bebelușul.
Joi, 26.04.2018, 16:23
Discutăm azi despre destinul de telenovelă al primei asistente tv din România! Andreea Spătaru a născut a doua oară în secret. Până aici însă, viaţa ei nu a fost mereu roz.
Joi, 26.04.2018, 16:19
Aşteptările au luat sfârşit! În urmă cu puţin timp, ducesa de Cambridge, Kate Middleton, a adus pe lume un băieţel de 3 kilograme şi 800 de grame. De altfel, Kate a fost internată încă de la primele ore ale dimineţii la spitalul Sf. Maria...
Luni, 23.04.2018, 16:37
Bucurie mare în Marea Britanie. Ducesa Kate Middleton a dat naștere celui de-al treilea copil al sau și al prințului William. Conform unui comunicat al Casei Regale britanice, Kate Middleton a nascut un băiețel perfect sănătos.
Luni, 23.04.2018, 15:10
Autoritățile din Franța au reacționat imediat după ce părinții unui băiețel au mers la autoritatea de stare civilă și au anunțat că vor să-i pună numele ”Jihad”. Ulterior, însă, un judecător a anunțat că el va fi înscris în documente drept ”Jahid.”
Miercuri, 18.04.2018, 09:08
Anda Adam face un anunț surpriză pentru toți fanii ei. Artista își dorește și un băiețel.
Luni, 16.04.2018, 20:09
Un milion de euro! Atât costă şansa la viaţa normală a zeci de copii şi adulţi din România diagnosticaţi cu amiotrofie spinală. O boală pentru care există un medicament dar. nu este încă aprobat şi la noi.
Luni, 09.04.2018, 16:33
În platoul emisiunii ”Totul pentru dragoste” s-a lăsat pentru câteva secunde liniștea. Un băiețel drăgălaș a adormit!
Ar putea suna deplasat, însă drama celor doi copii a unit două familii. Încercaţi de soarta şi la limita puterilor, părinţii au luat controversată decizie, greu de înţeles pentru ceilalţi.
Miercuri, 04.04.2018, 12:58
Deşi nu au fost printre cei mai susţinuţi concurenţi de la "Mireasă pentru fiul meu", sezonul 5, Oana şi Cosmin au demonstrat că dragostea adevărată există şi dincolo de camerele de filmat. Cei doi au împreună un băiețel frumos foc şi formează o familie fericită.
Elena Gheorghe ştie cum să îşi educe copiii! Nicolas a făcut mizerie în maşină, aşa că mămica l-a pus la treabă. Fără să stea prea mult pe gânduri, micuţul a luat aspiratorul şi s-a pus pe treabă!
Duminica, 01.04.2018, 15:55
Un nou sezon "Insula iubirii" pleacă la drum în această primăvară, la Antena 1. Radu Vâlcan și echipa au filmat deja în Thailanda cel de-al patrulea sezon ”Temptation Island", în care cuplurile de îndrăgostiți acceptă să se supună testului cu cel mai sincer răspuns.
Radu Vâlcan, gest extrem de dragul fiului lui. Cum l-a așteptat Adela pe celebrul prezentator la întoarcerea acasă?
Marti, 20.03.2018, 22:54
Denisa Nechifor vorbeşte rar despre viaţa ei personală, dar şi când o face, o face bine. Vedeta a vorbit la Antena Stars despre bărbatul alături de care vrea să îşi petreacă tot restul vieţii!
Sambata, 17.03.2018, 12:09
Pe gazon a fost rebel, dar cu familia este model! Dacă sunteţi curioşi să luaţi exemplu, priviţi cum îşi răsfaţă Ciprian Marica soţia şi copilul de când a renunţat la fotbal!
Miercuri, 14.03.2018, 09:08