Avantajele utilizării unui uscător de mâini sunt din ce în ce mai evidente, deoarece oamenii caută să limiteze cât mai mult contactul direct cu obiectele din toaletele publice. Dacă ești proprietarul unui restaurant, al unei clădiri de birouri sau al oricărui tip de loc care beneficiază de toalete pentru clienți sau personal, trebuie să știi că cel mai indicat este să instalezi un uscător automat de mâini, rapid și puternic, astfel încât să usuce eficient mâinile.
Vineri, 09.04.2021, 11:07
Floriana Iacob, reporter al emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani", alături de Anamaria (designer de interior Gavia Concept), cum putem să amenajăm locuința cu mobilier unicat.
Invitat la "Neatza cu Răzvan și Dani", Adrian Măniuțiu, consultant economic, ne spune tot ce trebuie să știm dacă vrem să ne cumpărăm o locuința în această perioada.
Numerologul Corina Stratulat, invitată la Neatza cu Răzvan și Dani, a vorbit despre numărul casei și despre cum putem să aducem energia pozitivă în căminul nostru.
Roxana, nouă concurență din casa Mireasa, a făcut cunoștință cu fetele și mamele.
Doamna Mia și doamna Ermina se ceartă extrem de rău în casa Mireasa.
În 1989, Anastasia Soare emigra în Los Angeles și s-a angajat într-un salon de înfrumusețare. Trei ani mai târziu, a început să lucreze la propria afacere. Și a avut succes.
Duminica, 03.01.2021, 17:14
Mamele băieților aflați în competiția "Mireasa" au nominalizat câte o fată pentru eliminarea din competiție.
Mădălina Vasile, reporter al emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani", în direct, din Bucureșți, alături de la Ana, designer de interior Gavia Concept, ne arată cum putem să ne amenajăm casa cu decorațiuni din carton.
Bianca de la Mireasa a vorbit despre cele mai tragice evenimente din viața sa. Tânăra și-a pierdut ambii părinți în decursul a un an și șase luni.
Mamele băieților aflați în competiția "Mireasă" au nominalizat câte o fată pentru eliminarea din competiție.
Nicole i-a trimis o scrisoare lui Cătălin, tocmai din Germania. Nu va intra în casa Mireasa până ce iubitul ei din competiție nu îi va răspunde.
Este o zi neagră pentru România. Record de noi infectări de la începutul pandemiei, aproape 8000 în ultimele 24 de ore şi 120 de decese. Serviciile medicale se zbat să facă faţă, ambulanţele sunt depăşite, iar de azi Unităţile de Primiri...
Marti, 03.11.2020, 19:17
2020 a fost anul schimbărilor pentru Adelina Pestrițu. Vedeta are o activitate din ce în ce mai bogată în mediul online, o viață de familie fericită și recent s-a mutat în casă nouă.
Marti, 03.11.2020, 12:45
Ștefan și David își aruncă mai multe replici acide unul celuilalt. Cei doi concurenți au un dialog fără perdea.
Vremurile în care vila din Izvorani găzduia petreceri luxoase au apus. Proprietatea pe care Irinel Columbeanu a pierdut-o în 2012 din cauza datoriilor la bănci a fost cuprinsă de flăcări.
Luni, 02.11.2020, 13:47
O mașină a fost proiectată în gardul unei case din Capitală.
Vineri, 30.10.2020, 07:32
Vlogeriţa urmărită de aproape 700 de mii de tineri, Carmen Grebenişan a spuns DA! Pandemia a ajutat-o să îşi dea seama în doar câteva luni că Alex, actualul său logodnic, este alesul. Cum lucrurile au evoluat repede, cei doi şi-au cumpărat...
Miercuri, 28.10.2020, 19:38
Anamaria, designer de interior Gavia Concept, ne arata cum putem sa ne amenajăm locuința că să lucrăm mai bine de acasă.
Florile specifice acestui sezon care parfumează casa nu trebui să lipsească din casele noastre. Şi în afară de mirosul florilor de toamnă, poate că vă gândiţi şi la mirosul plăcintelor cu dovleac. Integrăm şi dovleacul în peisaj, dar nu...
Joi, 22.10.2020, 12:22
Adrian Mănuțiu, antreprenor EM360 Group, ne învață la "Neatza cu Răzvan și Dani" cum să ne repartizăm inteligent banii din casă. ,
Milionarul Dan Nicorescu, a fost tâlhărit în propria casă. Iubita lui a fost cea care a sunat la Poliţie după ce se pare că l-ar fi găsit pe omul de afaceri încătuşat în locuinţa de 4 milioane de euro.
Marti, 20.10.2020, 19:21
Scenariul roşu vine şi cu multe reguli şi restricţii în Capitală. Cea mai importantă: timp de două săptămâni, toată lumea va trebui să poarte masca şi pe stradă!
Luni, 19.10.2020, 19:04
Indiferent dacă este vorba de o locuință sau de sediul unei companii, camerele de supraveghere sunt niște dispozitive absolut necesare pentru siguranța spațiului respectiv. Cu toate acestea, perspectiva de a da găuri în pereți și a împânzi spațiul de cabluri poate fi o idee descurajatoare pentru majoritatea celor care doresc să apeleze la astfel de aparate.
Luni, 19.10.2020, 10:13
Surpriză de proporții pentru fanii emisiunii „Mireasa”, de la Antena 1! În competiție și-a făcut apariția o nouă concurentă, pe nume Daiana!
Casa Mireasa găzduiește o nouă concurentă, pe Daiana.
O explozie puternică a cutremurat un cartier din Timişoara. În urma deflagraţiei, o casă a fost cuprinsă de flăcări. Trei persoane care se aflau înăuntru au scăpat cu viaţă. Două dintre ele au suferit însă arsuri grave şi au fost...
Joi, 15.10.2020, 13:17
Arta este unul dintre domeniile esențiale din viața oamenilor. Cei care știu să-și decoreze casa cu stil duc o viață mai frumoasă și mai liniștită.
Piaţa imobiliară începe să se dezmorţească, însă cu ceva rezerve. Potenţialii cumpărători care vin la târgurile imobiliare, consultă oferta şi de multe ori rămân doar cu visul de a avea o locuinţă. Preţurile în creştere, teama de a...
Marti, 13.10.2020, 16:32
Sfârşit cumplit pentru un copil de 14 ani din Capitală. Băiatul a murit noaptea trecută, după ce casa în care se afla alături de tatăl său a fost mistuită de flăcări. Tatăl copilului, un bărbat de 44 de ani, a fost scos în ultima clipă...
Marti, 13.10.2020, 13:03
Mulți turiști ajung acasă la Brâncuși, în Gorj, dar prea puțin sunt cunoscute poveștile care încă păstrează vie amintirea sculptorului la Hobița. Pomul din care a căzut când era copil și și-a rupt mâna, școala unde și-a scrijelit...
Sambata, 10.10.2020, 19:29
Anamaria Capatineanu, designer de interior, a prezentat la Neatza cu Răzvan de ce este tapetul din nou la modă pentru locuințe, cum alegem tapetul și care sunt avantajele tapetului.
Vineri, 09.10.2020, 13:15
Anamaria Capatineanu, designer de interior, a prezentat la Neatza cu Răzvan și Dani avantajele tapetului, dar și cum să alegem modelul potrivit pentru locuință.
Timpul petrecut acasă ne-a dus cu gândul la renovare. Sau măcar la mici modificări. Aşa se întâmplă când stăm multă vreme în acelaşi loc. Ne obişnuim cu design-ul şi simţim nevoia unor schimbări. Acum, în afară de tendinţe,...
Marti, 06.10.2020, 12:30
O familie din Harghita-Băi a tras o sperietură soră cu moartea, când a simţit că pământul de sub casă începe să cedeze. Speriaţi, oamenii, au sunat la 112. În gospodăria lor au venit atât pompierii, cât şi o echipă de la...
Sambata, 03.10.2020, 08:33
Alina Duculescu, designer de interior Gavia Concept, a explicat cum să-ți amenajezi livingul toamna această.
„Trăim într-un cartier rezidenţial în Arad şi avem fosă septică. Strada este vândută, nu mai avem acces să intrăm în curte.” Femeia e disperată. A aflat că locuieşte pe o stradă privată, iar acum trebuie să plătească sute de...
Miercuri, 30.09.2020, 08:17
Renovarea fațadei unei locuințe reprezintă o amenajare de o foarte mare importanță.
Marti, 29.09.2020, 10:26
Țevile sunt, în general, elementul principal al instalațiilor, cele prin care trec fluidele în diferite sisteme de alimentare.
Marti, 29.09.2020, 10:19
Dolly, câinele lui Ionuț, este motiv de ceartă între băieți. Va rămâne animalul în casă?
Nativii sunt sub influența unui aspect extrem de benefic. Rosse Stan ne prezintă ultimele previziuni.
Sambata, 26.09.2020, 08:50
Bărbatul a construit mai multe imobile în Craiova şi i-a convins să cumpere locuinţe care fuseseră deja vândute altor clienţi. Victimele i-au plătit, în total, peste un milion de euro.
Vineri, 25.09.2020, 19:26
Cel mai bun prieten al lui Ionuț a intrat în casa Mireasa. Cățelușa sa este extrem de fericită când îți vede stăpânul.
Păianjenii nu sunt inamicii noștri, spun oamenii de știință. Se pare că foarte puține din cele 40.000 de specii cunoscute sunt capabile să rănească oamenii.
Joi, 24.09.2020, 18:06
Bărfa este în floare în casa Mireasa. În micile bisericuțe, vorbele despre alte persoane sunt din ce în ce mai multe.
Un român dă speranţe altor mii care se luptă cu băncile. Este primul client căruia i-a fost ştearsă o datorie de 45 de mii de euro în baza noii legi a dării în plată. Bărbatul şi-a pierdut casa în urmă cu şase ani, dar a rămas cu o...
Marti, 22.09.2020, 19:24
Echipa de la Neatza, în frunte cu Dani Oțil, Răzvan Simion, Ramona Olaru, Cătălin Oprișan, Florin Ristei și Vlăduț, are parte de casă nouă.
Cei care vor să se relaxeze aproape de casă pot merge la piscinele exterioare. Acestea sunt deschise în fiecare zi.
Echipa de la Neatza, în frunte cu Dani Oțil, Răzvan Simion, Ramona Olaru, Cătălin Oprișan, Florin Ristei și Vlăduț, are parte de casă nouă.