Misiunea NASA către planeta Marte din anul 2020 urmează să fie realizată cu un vehicul rover îmbunătățit, fără personal uman, ce va avea ca scop căutarea de urme ale unor forme de viață microbiene străvechi pe suprafața Planetei Roșii nelocuită
Miercuri, 29.11.2017, 21:24
Un inginer român care proiectează rachete pentru NASA a fost arestat în Statele Unite. E acuzat că a încercat să obţină 20.000 de dolari prin fraudă. Dumitru Popescu este proiectantul primei rachete spaţiale româneşti. Dar acuzaţiile nu au...
Joi, 16.11.2017, 16:15
Directorul unei companii aerospaţiale româneşti, care colaborează cu NASA, a fost arestat în Statele Unite. Dumitru Popescu este acuzat de fraudă, uz de fals şi delapidare.
Marti, 14.11.2017, 19:41
În imaginea surprinsă de la o distanţă de 16 mii de kilometri, se pot vedea coasta Braziliei, Oceanul Atlantic şi Antarctica. Instantaneul a fost realizat în 1967, în cadrul misiunii fără echipaj uman Apollo 4. Fotografia a fost realizată cu...
Marti, 14.11.2017, 16:30
Specialiştii de la NASA au anunţat că planeta va fi cufundată în beznă totală timp de două săptămâni. Evenimentul ar avea loc în această lună, timp de 15 zile
Luni, 13.11.2017, 15:55
O "planetă-monstru", care în teorie nu ar fi trebuit să existe, a fost descoperită pe orbita unei stele pitice cu luminozitate scăzută, spre marea uimire a astronomilor
Miercuri, 01.11.2017, 18:23
Colectiv. S-au spus multe, în cifre sau în povești. Rănile mai dor și astăzi și tinerii care au scăpat cu viață după tragicul eveniment încă poartă povara unor amintiri terifiante, cu miros de ars, cicatrici și sunet de haos.
Marti, 24.10.2017, 14:26
NASA se pregăteşte intens pentru o viitoare misiune cu echipaj uman spre planeta Marte, chiar dacă ea nu va avea loc decât peste mulţi ani.
Sambata, 21.10.2017, 12:00
NASA se pregăteşte intens pentru o viitoare misiune cu echipaj uman spre planeta Marte, chiar dacă ea nu va avea loc decât peste mulţi ani.
Sambata, 21.10.2017, 08:47
Planeta X, denumită Nibiru sau, pur și simplu, Planeta 9, ar orbita aproape de limita sistemului solar și câțiva cercetători au o teorie nouă despre existența ei. Planeta X este acolo, iar astronomii sunt hotărâți să o găsească, potrivit NASA. Planeta ipotetică este considerată a fi de 10 ori mai mare decât Pământul și ar fi situată înspre exteriorul sistemului solar. În timp ce lumea misterioasă încă nu a fost găsită, astronomii au descoperit o serie de trăsături ciudate manifestate în sistemul solar, care ar explica cel mai bine existența unui astfel de planete
Marti, 17.10.2017, 14:49
NASA caută căi de a manipula ADN-ul astronauților pe care îi va trimite pe Marte pentru a-i proteja de radiații cosmice, relatează marți ziarul The Australian în ediția sa electronică.
Miercuri, 11.10.2017, 12:41
Un asteroid destul de periculos va trece aproape de Pământ, pe 12 octombrie potrivit informațiilor NASA. Este de două ori mai mare decât meteoritul care a explodat în Rusia, la Celeabinsk, în 2013.
Marti, 10.10.2017, 15:29
Mama, soacra și nașa lui Carmen s-au întâlnit pentru a căuta rochia de mireasă perfectă. Cine o va găsi?
Ziua de ieri a fost o zi plină pentru Elena Gheorghe.Cântăreaţa a avut parte de o dublă sărbătoare. A fost ziua de nume a mamei sale dar a fost şi naşa.
Sambata, 09.09.2017, 10:04
Să creşti un copil, de la zero, începe să nu mai fie o sarcină chiar atât de grea. Invenţiile pentru bebeluşi le uşurează viaţa părinţilor. De la cădiţe inteligente, la scutece eco, triciclete pliabile şi chiar oliţe portabile, toate...
Vineri, 01.09.2017, 20:13
Uneori viața ne oferă lucruri spectaculoase și situații la care nu ne-am fi gândit. Exact așa s-a întâmplat și cu cei de la NASA, atunci când un puști le-a trimis o scrisoare. Și atenție, intențiile lui au fost cât se poate de reale!
Marti, 22.08.2017, 09:24
NASA a descoperit cea de-a 13-a zodie şi totul s-a dat peste cap! Cum se va schimba horoscopul şi ce se întâmplă cu fiecare zodie în parte, ne spune specialistul în astrologie.
Duminica, 20.08.2017, 13:05
NASA a descoperit cea de-a 13-a zodie şi totul s-a dat peste cap! Cum se va schimba horoscopul şi ce se întâmplă cu fiecare zodie în parte, ne spune specialistul în astrologie.
Duminica, 20.08.2017, 12:46
Un fenomen unic va avea loc pentru prima oară după 99 de ani, iar oamenii de știință spun că vom avea parte de un adevărat moment istoric.
Vineri, 18.08.2017, 10:04
Este povestea de succes cu ajutorul căreia un grup de liceeni din Constanţa a uimit juriul NASA, la cea mai importantă competiţie anuală de design ştiinţific spaţial. Elevii români au concurat alături de echipe mixte din China, India şi...
Vineri, 11.08.2017, 13:39
Nouă liceeni de la trei unităţi de învăţământ din municipiul Constanţa, coordonaţi de profesorul Ion Băraru, au câştigat o competiţie organizată de NASA, ei făcând parte dintr-o echipă alcătuită din elevi din SUA, China şi India, obiectivul proiectului fiind realizarea unei aşezări umane pe planeta Venus, ei fiind nevoiţi să finalizeze lucrarea în numai trei zile.
Joi, 10.08.2017, 18:59
Agenția spațială americană (NASA) angajează un "ofițer pentru protecție planetară" care să apere Pământul de contaminare extraterestră și care va avea un salariu de 187.000 de dolari pe an, relatează miercuri cotidianul britanic The Independent în ediția sa online. Jobul presupune "călătorii frecvente" și este numai la îndemâna cetățenilor americani, singurii care pot aplica pentru el.
Joi, 03.08.2017, 09:09
Specialiştii de la NASA au informat că au observat o pată uriaşă pe suprafaţa Soarelui. Conform cercetătorilor, aceasta ar putea fi văzută şi de pe Pământ
Luni, 17.07.2017, 14:10
L-ar fi ținut legat în lanțuri și i-ar fi rupt coastele în bătaie! Sunt doar câteva din acuzațiile pe care mai mulți săteni i le aduc tatălui lui Edi, un băiat de doar 14 ani care acum trăiește pe drumuri, după ce tot tatăl lui l-a...
Joi, 06.07.2017, 17:50
Explozii solare puternice filmate de NASA!
Joi, 29.06.2017, 14:06
Agenția spațială americană NASA a anunțat luni că a descoperit mai multe planete în afara sistemului nostru solar care ar putea susține viață
Marti, 20.06.2017, 12:45
Câţiva tineri din Cluj, specialişti în IT, au dat lovitura vieţii. O aplicaţie dezvoltată de ei este în prezent folosită de NASA pe Staţia Spaţială Internaţională.
Miercuri, 14.06.2017, 11:53
Câţiva tineri din Cluj, specialişti în IT, au dat lovitura vieţii. O aplicaţie dezvoltată de ei este în prezent folosită de NASA pe Staţia Spaţială Internaţională.Tinerii, extrem de dedicaţi activităţii lor, nu au ştiut că softul a...
Miercuri, 14.06.2017, 11:30
În majoritatea verilor, apele Mării Negre capătă nuanțe de bijuterie. Tonurile turcoaz din imagine nu sunt tușe de pensulă; ele indică prezența fitoplanctonului, care trasează fluxul curenților de apă, scrie NASA
Marti, 13.06.2017, 20:30
Ai crede că NASA a văzut tot ce era de văzut pe suprafața planetei Marte și că nimic nu ne mai poate șoca, dar acest crater straniu ne arată ceva ce nu putem explica.
Marti, 06.06.2017, 11:05
Ne-am obișnuit deja cu știrile care tratează problema asteroizilor care se apropie de Pământ și care pot prezice un posibil sfârșit al lumii, iar de această dată NASA ne dezvăluie cinci roci spațiale care se vor apropia în decursul acestui an de Terra
Joi, 25.05.2017, 10:43
NASA are nevoie de idei noi! Şi le caută în întreaga lume, inclusiv în România. Aşa că Agenţia Aerospaţială Americană a lansat un concurs de proiecte pe tot felul de teme, de la explorarea Cosmosului până la îmbunătăţirea condiţiilor...
Luni, 01.05.2017, 16:40
O nouă planetă și-a făcut miercuri intrarea în cercul extrem de restrâns al astrelor care pot adăposti semne de viață, dincolo de sistemul solar
Marti, 25.04.2017, 13:26
Mai multe site-uri de secialitatea anunță mișcări inexplicabile făcute de angajații Agenției nord-americane. Potrivit unor informații neoficiale, specialiștii NASA pregătesc o plecare masivă de pe planetă, însă informația nu a fost...
Miercuri, 19.04.2017, 16:51
Un asteroid de şase sute de metri, foarte aproape de Pământ
Miercuri, 19.04.2017, 14:13
Un asteroid cu diametrul de aproximativ 400 de metri va trece pe lângă Terra, miercuri, la o distanţă de 1,8 milioane de kilometri, a anunţat NASA, care precizează că nu există un risc de impact între acest corp ceresc şi planeta noastră, informează Reuters.
Miercuri, 19.04.2017, 11:44
De-a lungul timpului, mai mulți astronauţi importanţi ai Agenţtiei Spaţiale Americane au susţinut că, în timpul sau chiar înaintea misiunilor spaţiale, au văzut OZN-uri.
Miercuri, 19.04.2017, 09:21
Află cine a luat punctele cele mai multe dintre cuplurile Roxana & Ramon, Isabelle & Nicolae şi Cristina & Radu, la întrebarea: Care a fost cel mai amuzant moment petrecut la voi acasă cu ocazia petrecerii de Paște?.
Află cine a luat punctele cele mai multe dintre cuplurile Roxana & Ramon, Isabelle & Nicolae şi Cristina & Radu, la întrebarea: Care a fost cel mai amuzant moment petrecut la voi acasă cu ocazia petrecerii de Paște?.
Agenţia Spaţială Americană a anunţat că a descoperit un loc în sistemul nostru solar, care ar putea susţine viaţa. Este vorba despre Enceladus, una dintre lunile planetei Saturn. Naveta Spaţială Cassini este cea care a identificat dovezi ale...
Vineri, 14.04.2017, 19:53
NASA a făcut anunțul mileniului joi seara! Agenția spațială a dezvăluit că există viață extraterestră în sistemul nostru solar. Enceladus, unul dintre sateliții planetei Saturn, ar putea să întrețină forme de viață extraterestră.
Joi, 13.04.2017, 23:25
NASA a anunţat că Enceladus, unul dintre sateliţii naturali ai planetei Saturn, şi Europa, unul dintre sateliţii planetei Jupiter, ar putea să întreţină forme de viaţă extraterestră, a anunţat agenţia spaţială americană, joi, într-o conferinţă de presă.
Joi, 13.04.2017, 22:10
Agenţia Spaţială Americană (NASA) va organiza joi, 13 aprilie, de la ora 21:00, ora României, o conferinţă de presă în cadrul căreia va prezenta descoperirile de ultimă oră făcute în spaţiul cosmic cu privire la oceanele existente pe alte planete, ceea ce ar putea "schimba planurile de explorare cosmică viitoare"
Miercuri, 12.04.2017, 08:10
Pe vremea când Statele Unite ale Americii şi URSS se duelau în posibile curse spaţiale, preşedintele american de atunci, Dwight D. Eisenhower, a lansat un program pentru a lua fața sovieticilor. "Apollo" a conţinut o serie de zboruri spaţiale pilotate efectuate de SUA, folosind astronava cu același nume şi racheta purtătoare ”Saturn”, între anii 1961 şi 1975
Marti, 11.04.2017, 11:11
Copiii au reuşit o performanţă de excepţie pentru ţara noastră. Au adus acasă trei medalii de aur, una de argint şi două de bronz, de la o prestigioasă competiţie organizată chiar la NASA. Puştii i-au cucerit pe specialiştii americani cu...
Vineri, 31.03.2017, 07:36
Tudor Coman, elev în clasa a VIII-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, a câştigat premiul întâi, la categoria individual, la un concurs organizat de NASA, în care a conceput detaliile unei baze în spaţiu pentru minimum 10.000 de oameni
Luni, 27.03.2017, 22:32
Preşedintele a glumit pe această temă la semnarea legii care alocă fonduri sporite pentru NASA.Astronauţii americani ar putea să revină pe Lună şi să ajungă chiar pe Marte dar, până atunci, Trump îşi com pletează echipa de consilieri de...
Miercuri, 22.03.2017, 07:39
NASA apelează, din nou, la imaginaţia publicului! Oamenii de ştiinţă au nevoie de ajutor, pentru a boteza cele şapte planete, similare cu Pământul, descoperite recent.
Vineri, 03.03.2017, 16:42
De la personaje din seria filmelor Harry Potter, Stăpânul Inelelor sau Furios şi Iute, până la Planeta Departe de Trump sau la numele celor şapte pitici din basme, oamenii au avut cele mai ciudate idei pentru corpurile cereşti descoperite de...
Joi, 02.03.2017, 13:58
Călătoriile în jurul Lunii nu vor mai fi posibile doar pentru astronauţi! La finalul anului viitor, oamenii cu bani vor avea şansa să vadă cât se poate de aproape satelitul natural al Pământului. Excursiile sunt organizate de compania...
Marti, 28.02.2017, 14:02