Zeci de mii de persoane vor beneficia de un ajutor de 250 de lei pentru achiziția unei perechi de ochelari de vedere, conform unui proiect demarat de Primăria Municipiului București (PMB).
Luni, 10.09.2018, 08:07Circa 65% din salariaţi vor primi pensia minimă, conform proiectului noii Legi a pensiilor, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă organizată la Zalău, preşedintele Confederaţiei Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu....
Miercuri, 05.09.2018, 14:45Noul proiect de lege privind sistemul public de pensii nu aduce nicio schimbare pentru cei peste 7 milioane de participanţi la Pilonul II de pensii administrate privat, faţă de legea pensiilor în vigoare azi, a anunţat miercuri Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
Miercuri, 29.08.2018, 13:25Noua Lege a Pensiilor, aflată în dezbatere publică, scoate la lumină noi situații care, la prima vedere, par să frizeze absurdul.
Marti, 28.08.2018, 17:00Pe viitoarea lege a pensiilor, programată să se aplice din 2021 și pusă de curând în dezbatere, se face o delimitare clară între cine va fi considerat pensionar și cine va primi un ajutor social în loc de pensie. Mai...
Luni, 20.08.2018, 09:55Proiectul de lege privind sistemul public de pensii a fost lansat în dezbatere publică de curând și prevede ca dată de intrare în vigoare a noii legi 1 septembrie 2021. Din proiectul noii legi a pensiilor nu lipsesc prevederile referitoare la modul de calcul al pensiilor.
Marti, 14.08.2018, 16:11O noutate a proiectului de lege a pensiilor se referă la introducerea opțiunii pentru indemnizația socială minimă, a precizat, vineri, Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, în cadrul unei conferințe de presă.
Vineri, 10.08.2018, 13:10Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a susținut o conferință de presă prin care a făcut mai multe precizări referitoare la noua lege a pensiilor, lansată joi în dezbatere publică.
Vineri, 10.08.2018, 12:17Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică proiectul Legii pensiilor, iar printre noutăţi se află introducerea masterului şi a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare. Condiţia pentru asimilarea...
Joi, 09.08.2018, 21:45Proiectul noii Legi a pensiilor va discrimina femeile, care vor primi pensii mai mici chiar şi cu 30% faţă de bărbaţi, dacă statul nu le va acorda alte compensaţii, a declarat, joi, pentru AGERPRES, preşedintele Confederaţiei Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.
Joi, 09.08.2018, 12:12Legea pensiilor va fi prezentată joi, în ansamblu, va rămâne o lună în dezbatere publică, apoi va fi avizată de alte ministere, pentru a se transforma în proiect de lege al Guvernului şi va ajunge în Parlament, anunță Ministrul Muncii.
Joi, 09.08.2018, 09:14Legea pensiilor urmează să fie prezentată public, joi, urmând ca, timp de o lună, să rămână în dezbatere publică. Dacă proiectul va trece de Parlament, primele măriri să aibă loc începând de la 1 ianuarie 2019, susține Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.
Miercuri, 08.08.2018, 09:56Lia Olguța Vasilescu a anunțat la emisiunea "Subiectiv", de la Antena 3, că nouă lege a pensiilor intră în curând în dezbatere publică.
Marti, 07.08.2018, 08:34Sunt la modă vacanţele eco. Departe de hotelurile de patru sau cinci stele, parcurile de rulote oferă altfel de experienţă. Clienţii au parte de linişte, de natură, de aer curat şi ceva mai mult confort decât într-un concediu la cort....
Luni, 06.08.2018, 19:24În urma aplicării noii legi a pensiilor, care va fi pusă săptămâna viitoare în dezbatere publică, fiecare pensie va fi cel puţin dublată în 2021. Este anunțul făcut de preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
Luni, 06.08.2018, 09:37Pensionarii bucureşteni care vor să plece în vacanţă în Grecia, cu toate costurile suportate de Primărie pot să-şi depuna din nou dosarele. Până acum, 250 de oameni au prins un loc în cadrul proiectului. Au mai rămas încă 750 de locuri disponibile.
Luni, 06.08.2018, 08:48Până acum, 250 de oameni au prins un loc în cadrul proiectului. Au mai rămas încă 750 de locuri disponibile.
Luni, 06.08.2018, 08:24Sute de pensionari din Capitală s-au îmbulzit şi îmbrâncit pentru vacanţe gratuite în Grecia! Primăria Capitalei oferă o mie de excursii, iar anunţul a adunat oamenii buluc la Centrul pentru Seniori din Bucureşti. Cum primul venit a fost şi...
Joi, 02.08.2018, 19:13Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori, plăteşte aproape 2 milioane de lei (în jur de 400.000 de euro) pentru organizarea unei tabere pentru 1.000 de pensionari în Grecia în perioada august-octombrie. Tabăra se va desfăşura pe perioada a opt zile şi pot beneficia de ea pensionarii din Bucureşti cu venit brut mai mic sau cel mult egal cu salariul minim brut pe economie (1.900 de lei). Toate costurile vor fi suportate de municipalitate, iar pachetul de vacanţă include, pe lângă masă, cazare şi transport, petreceri şi excursii la Muntele Olimp.
Miercuri, 01.08.2018, 15:43Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, recent, decretul de promulgare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, proiect legislativ adoptat de Parlament la începutul acestei luni, informează legestart.ro.
Duminica, 29.07.2018, 09:41Preşedintele Klaus Iohannis a semnat "decretul de promulgare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 245/26.06.2017)", anunţă Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.
Joi, 26.07.2018, 18:39Salariile românilor au crescut semnificativ în primele şase luni ale anului. În cazul medicilor, chiar şi cu peste sută la sută şi cu 25 la sută pentru cadrele didactice, a precizat premierul, care a prezentat bilanţul guvernării de până acum.
Luni, 23.07.2018, 16:39O nouă veste bună vine de la stat pentru pensionarii din România. Aceştia ar urma să primească un ajutor financiar pentru achiziţionarea unei perechi de ochelari
Luni, 23.07.2018, 08:05Vești bune pentru bucureșteni! O anumită categorie va primi bani în plus! Află cine va primi bani în plus de la Primarie și dacă încadrezi.
Sambata, 21.07.2018, 09:39Veste excelenta pentru pensionarii din Romania! Premierul Viorica Dancila a anuntat cresterea plafonului veniturilor pana la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate cu 10 procente, de la 900 de lei la 990 de lei.
Marti, 17.07.2018, 16:17Peste 900 de plante au descoperit poliţiştii şi procurorii când au descins la locuinţele bătrânilor.
Luni, 16.07.2018, 13:10O parte dintre pensionari vor fi nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunare pentru medicamente, după majorarea pensiilor de la 1 iulie. Toți cei care au pensii mai mari de 900 de lei nu se vor mai încadra în...
Duminica, 15.07.2018, 13:57Lia Olguța Vasilescu a anunțat o nouă mărire a pensiilor! Totul, după ce de la 1 iulie, punctul de pensie a urcat la 1.100 de lei.
Sambata, 14.07.2018, 09:22Pensionarii vor primi pensiile acasă în prima jumătate a lunii, cel târziu pe data de 15, începând de luna aceasta. Conform unei decizii a Guvernului, măsura va fi aplicată pentru plata drepturilor de pensie pe luna iunie, astfel că beneficiarii care primesc drepturile prin intermediul CN Poșta Româna SA sunt anunțați, printr-un comunicat al Casei Naționale de Pensii, despre noul calendar:
Vineri, 13.07.2018, 20:37Veşti bune pentru cinci milioane de pensionari! De astăzi, veniturile lor lunare sunt mai mari. Guvernul a majorat punctul de pensie cu 10 la sută.
Duminica, 01.07.2018, 19:17Punctul de pensie creşte, începând de duminică, 1 iulie, cu 10%, de la 1.000 la 1.100 de lei, iar pensia minimă garantată se va majora cu 20%. Anul viitor, punctul de pensie este aşteptat să urce cu 15%. Premierul Viorica...
Duminica, 01.07.2018, 09:34Recalcularea pensiilor este o veste bună pentru toți vârstnicii, care așteaptă de ceva vreme ca veniturile lor să se majoreze. Există însă și o categorie, care ar putea avea de suferit, iar îngrijorător este că persoanele vizate vor rămâne cu pensia diminuată pentru tot restul vieții.
Marti, 15.05.2018, 16:13Este propunerea unui parlamentar care spune că de anul viitor, punctul de amendă devine mai scump, aşa că cea mai mică încălcare a unei reguli de circulaţie l-ar lăsa pe un vârstnic fără jumătate din venit.
Luni, 14.05.2018, 08:31Este propunerea unui parlamentar care spune că de anul viitor, punctul de amendă devine mai scump, aşa că cea mai mică încălcare a unei reguli de circulaţie l-ar lăsa pe un vârstnic fără jumătate din venit. Proiectul prevede ca punctul de...
Luni, 14.05.2018, 08:08Vestea a fost pe placul tuturor celor intervievaţi, iar răspunsurile au fost şi ele pe măsură. Credeţi că a avut loc vreun pic de compasiune? Nici vorbă.
Luni, 23.04.2018, 12:35Iar în timp ce demnitarii se războiesc, pensionarii primesc o veste proastă: nu îşi vor primi banii înainte de Paşte. Mai norocoşi sunt însă bugetarii, pentru care salariile vor fi virate în această săptămână. Vestea a venit aseară de...
Miercuri, 04.04.2018, 07:45În căminele pentru vârstnici, de exemplu, sunt deja vedete, iar bătrânii s-au ataşat repede de ei.
Joi, 29.03.2018, 08:05Pensia medie s-a mărit de la finalul anului trecut. E o veste bună dar practic, oamenii o duc la fel ca înainte de majorare. Şi asta din cauza scumpirilor de primăvară care vin odată cu banii primiţi în plus.
Miercuri, 14.03.2018, 13:16Ministerul Muncii pregăteşte un proiect care le va permite românilor să opteze între pilonul unu, de stat, şi cel privat.
Miercuri, 28.02.2018, 19:38Pilonul doi de pensii ar putea să nu mai fie obligatoriu! Ministerul Muncii pregăteşte un proiect care le va permite românilor să opteze între pilonul unu, de stat, şi cel privat. Lia Olguţa Vasilescu spune că are şi cifre care să îi...
Miercuri, 28.02.2018, 19:32Premierul Viorica Dăncilă a declarat că legea pensiilor trebuie adoptată în Parlament până la sfârşitul anului, ea subliniind că nu va scădea nicio pensie. "Aşa cum este în programul de guvernare,...
Marti, 20.02.2018, 20:31Ce diferențe exista intre cele doua forme de pensionare și care este cea mai avantajoasa?
Vineri, 16.02.2018, 14:12Guvernul României a hotărât ca, pentru 2018, să asigure pensionarilor aproximativ 60.000 de bilete de tratament balnear în unitățile de tratament administrate de către Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).
Marti, 13.02.2018, 10:22Minimum 15 ani vechime! Asta este condiția impusă de autorități pentru ca un român să poată deveni la un moment dat pensionar cu drepturi depline. Altfel, rămâne un simplu asistat social, care va primi o viață...
Luni, 12.02.2018, 16:22Lia Olguța Vasilescu, Ministrul Muncii, a făcut o dezvăluire halucinantă în cadrul unei emisiuni TV, duminică seara. Cei care au pensia minimă și nu au cotizat minimum zece ani nu vor primi statut de pensionari, iar autoritățile vor decide ce se va întâmpla cu ei.
Luni, 12.02.2018, 08:22Pensia minimă garantată va creşte la 640 de lei, potrivit unui Act Normativ publicat în Monitorul Oficia. Decizia ar urma să intre în vigpare de la 1 iulie şi până la 31 decembrie 2018.
Marti, 16.01.2018, 18:01Numărul maxim de locuri la tratament balnear asigurat pentru 2018 în unităţile de tratament proprietate a Casei Naţionale de Pensii Publice este de 59.527, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat pe site-ul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.
Marti, 16.01.2018, 13:26Dar plin voie bună. Pentru al patrulea an consecutiv, sute de bănăţeni au umplut ringul de dans la Revelionul Pensionarilor. Şi s-au distrat întreaga seară, ca în anii tinereţii.
Vineri, 12.01.2018, 08:03Escrocii continuă să facă bani prin metoda "Accidentul"! Numai că nu toţi oamenii le pică în plasă. O familie din Constanţa a realizat din timp că s-ar putea să fie o înşelătorie la mijloc.
Joi, 04.01.2018, 16:24Pentru că, în noaptea dintre ani, vor fi avea grijă de nepoţi, bunicii au petrecut în avans. Au încins ringul de dans întreaga seară, iar miezul nopţii i-a surprins plini de voie bună. Şi-au urat un an nou cu sănătate şi au ciocnit o...
Sambata, 30.12.2017, 07:46