Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat că PSD trebuie ”resetat de sus până jos şi de jos până sus”, iar schimbările trebuie să aibă loc ”imediat”. În plus, Toma spune că partidul a ajuns în situaţia inacceptabilă pentru că a schimbat trei guverne şi a promovat oameni care nu ar fi trebuit să ajungă în funcţii de conducere.
Luni, 25.11.2019, 08:11Candidatul PSD Viorica Dăncilă a ”câştigat” în cinci judeţe cele de-al doilea tur al prezidenţialelor, cel mai mare scor fiind înregistrat în Teleorman.
Luni, 25.11.2019, 08:00Liderul PNL Vrancea, senatorul Cătălin Toma, a declarat, duminică, după închiderea urnelor, că e nevoie de o Vrancea ”fără Oprişani şi fără fripturişti şi golani”. La rândul său, ministrul Dezvoltării, deputatul PNL de Vrancea Ion Ştefan, a declarat că după votul de duminică ”caracatiţa PSD va fi istorie”.
Luni, 25.11.2019, 07:50Votul în străinătate pentru alegerile prezidenţiale s-a încheiat odată cu închiderea ultimelor secţii de votare de pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii şi Canada, la ora locală 21:00 (07:00 ora României).
Luni, 25.11.2019, 07:17Liderul filialei judeţene PNL Iaşi, Costel Alexe, care este şi ministru al Mediului, a spus, după anunţarea datelor exit-poll-urilor, că rezultatul obţinut de Klaus Iohannis este o palmă dată PSD, partid care "a considerat că poate pune democraţia în cui". În schimb, liderul PSD Iaşi a afirmat că aşteaptă numărătoarea oficială a voturilor. "Posibil să apară surprize", a susţinut el.
Luni, 25.11.2019, 07:00Rezultatele provizorii ale alegerilor prezidenţiale indică în Capitală un scor de 67,53% pentru Klaus Iohannis şi 32,47% ,Viorica Dăncilă, actualul preşedinte obţinând cele mai multe voturi în Sectorul 1.
Luni, 25.11.2019, 00:54Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, susţine că România şi Iaşiul au fost eliberate de "PSDragnea", însă consideră că războiul n-a fost câştigat, întrucât "rămăşiţele fostelor structuri bolşevice zac prin diverse cotloane".
Luni, 25.11.2019, 00:26Alegeri prezidențiale 2019. Viorica Dăncilă susține că Partidul Social Democrat s-a apucat de numărătoarea paralelă și că PSD nu se bazează pe rezultatele Exit Poll/
Duminica, 24.11.2019, 22:15Numărul românilor care au votat în străinătate a depăşit deja prezenţa totală de la primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor Biroului Electoral Central (BEC). Înainte de ora 15.30, în străinătate votaseră peste 677.000 de alegători, în timp ce numărul total al celor care au votat la primul tur a fost 675.348. Votul în diaspora continuă până luni, la ora 7.00.
Duminica, 24.11.2019, 15:35Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale este la ora 14:30 de 29,31 %,peste milioane de români exercitându-şi dreptul de vot în ţară, conform datelor BEC. Până la 14:30, la secţiile de vot din străinătate au votat peste 600.000 de alegători.
Duminica, 24.11.2019, 14:32Incident șocant într-o secție de votare! din Dolj! Un bărbat a murit în timpul votului la alegerile prezidențiale 2019.
Duminica, 24.11.2019, 11:36Fostul preşedinte Traian Băsescu a avut un mesaj pentru alegători, cărora le-a spus că democraţia trebuie apărată prin vot.
Duminica, 24.11.2019, 11:26Dan Barna, mesaj cu subînțeles la alegerile prezidențiale 2019, turul 2! Politicianul din partea USR votat la Sibiu, la turul doi al alegerilor prezidențiale.
Duminica, 24.11.2019, 11:21Doi dintre bărbaţii implicaţi în incidentele produse, sâmbătă seară, la o secţie de votare din judeţul Prahova, sunt urmăriţi penal, unul fiind reţinut, iar celălalt internat în spital. Alte şapte persoane sunt cercetate pentru de tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Duminica, 24.11.2019, 10:58Biroul Electoral Judeţean Mureş a admis o contestaţie depusă de Partidul Social Democrat şi a înlocuit, duminică dimineaţa, toate buletinele de vot cu menţiunea "Anulat" care au fost expuse pe holuri la toate cele 568 de secţii de votare din judeţ.
Duminica, 24.11.2019, 10:52Rezultate Exit Poll Alegeri Prezidențiale 2019. Sondaj IRES, Sondaj CURS AVANGARDE. Aici vezi primul cine va fi președintele României
Duminica, 24.11.2019, 09:52Moment inedit pentru Klaus Iohannis, la secția de votare, în timpul turul 2 al alegerilor prezidențiale! Ce i-a cerut un susținător
Duminica, 24.11.2019, 09:45Prezența la vot Alegeri Prezidentiale 2019, Turul 2. Azi, 24 noiembrie, pe www.a1.ro, veți găsi prezența la vot și rezultate la alegeri prezidențiale 2019 de la Biroul Electoral Central actualizate în timp real.
Duminica, 24.11.2019, 09:28Un bărbat a fost împușcat de un polițist într-o secție de votare din comuna Provița de Jos, sat Drăgăneasa, anunță publicația Ziarulincomod.ro.
Duminica, 24.11.2019, 08:34Comitetul Executiv al PSD se reuneşte, marţi, pentru a analiza rezultatele obţinute la alegerile prezidenţiale, dar şi pentru a stabili strategia pentru turul al doilea. De asemenea, va fi dezbătută implicarea filialelor locale în aceste alegeri, dar şi excluderea Anei Birchall din partid.
Marti, 12.11.2019, 06:00Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că votul în străinătate pentru alegerile prezidenţiale 2019 s-a încheiat în Europa, Asia, Africa şi Australia, dar continuă în alte zone ale globului până luni, la ora 7.00. Până la ora 24.00 au votat 648.426 de persoane la secţiile din străinătate.
Luni, 11.11.2019, 00:15Alegeri prezidentiale 2019. Primele rezultate ale EXIT POLL-ului, făcut public la ora 21:00, realizat de CURS Avangarde, arată că primii clasați în cursa pentru turul 2 sunt Klaus Iohannis, cu 39,0 % și Viorica Dăncilă care a obținut 22,5% din voturi.
Luni, 11.11.2019, 00:03Alexandru Cumpănașu, prima reacție după aflarea rezultatelor: „Eu nu cred în acest exit poll. Nu este primul sondaj care dă greș”
Duminica, 10.11.2019, 22:30La alegerile prezidențiale 2019, în primul tur, diaspora va putea vota pe parcursul a trei zile, începând de vineri, 8 noiembrie, până duminică, 10 noiembrie, la oricare dintre cele 835 de secții de votare organizate în străinătate.
Miercuri, 06.11.2019, 14:38La alegerile prezidențiale 2019, ce vor avea loc pentru diaspora începând de vineri, 8 noiembrie, până duminică, 10 noiembrie, în primul tur, timpii de așteptare vor fi mult mai mici, în comparație cu situațiile înregistrate la alte alegeri, după cum a declarat Ionel-Sorin Bălan, prim-adjunctul STS.
Miercuri, 06.11.2019, 14:25Rezultate alegeri eurparlamentare 2019. BEC (Biroul Electoral Central) a centralizat voturile cetățenilor din România și din străinătate. Clasament PNL, PSD, USR-PLUS.
Marti, 28.05.2019, 11:28Europarlamentarul Siegfried Mureşan afirmă, într-o postare pe Facebook, că situaţia în diasporă este mult mai gravă decât la alegerile prezidenţiale din 2014! Românii au tras un semnal de alarmă pentru rudele lor din România!
Duminica, 26.05.2019, 16:55Românii cu drept de vot sunt așteptați la urne, duminică, 26 mai, pentru a-i alege pe cei care vor reprezenta România în Parlamentul European și pentru a răspunde celor două întrebări ale referendumului pe justiţie.
Duminica, 26.05.2019, 16:27Românii votează în data de 26 mai reprezentanții pentru Parlamentul European, dar își exprimă și părerea cu privire la întrebările de la Referendum. Totuși, ziua de votare nici nu a început atunci când primele incidente au avut loc!
Duminica, 26.05.2019, 16:22Atenție, români! Un membru al USR Iaşi a postat pe pagina sa de Facebook o imagine cu un buletin de vot pe care ştampila de control era aplicată pe prima pagină, nu pe ultima, aşa cum ar fi trebuit. El a susţinut că din această cauză voturile pot fi anulate, motiv pentru care a sesizat Biroul Electoral Judeţean Iaşi. Unde se pune ștampila pentru ca votul să fie valabil?
Duminica, 26.05.2019, 14:45Românii votează în data de 26 mai reprezentanții pentru Parlamentul European, dar își exprimă și părerea cu privire la întrebările de la Referendum. Totuși, ziua de votare nici nu a început atunci când primele incidente au avut loc!
Duminica, 26.05.2019, 13:41Doi tineri din judeţul Timiş, Alina şi Mihai, şi-au unit destinele cu o zi înaintea votului, iar noaptea trecută a avut loc petrecerea de nuntă. La finalul acesteia, cei doi tineri proaspăt căsătoriţi au făcut primul lor drum împreună ca soţ şi soţie la secţia de votare.
Duminica, 26.05.2019, 10:28Rezultate alegeri parlamentare 2016. Cei 18.906.721 de români cu drept de vot sunt așteptați duminică la urne începând cu ora 7.00 pentru a-și alege deputații și senatorii pentru un mandat de patru ani.
Duminica, 11.12.2016, 21:10Comuna Miresu Mare, din judetul Maramures, este singura localitate din tara in care este posibil sa se organizeze un al doilea tur de scrutin pentru alegerea primarului. Candidatul PDL si cel USL s-au aflat la egalitate in urma votului de duminica.
Marti, 12.06.2012, 00:00Coalitia de centru-stanga aflata la guvernare in Romania a obtinut victoria la alegerile locale care au avut loc ieri, alegatorii transmitand astfel mesajul ca s-au saturat de masurile de austeritate, comenteaza presa internationala.
Luni, 11.06.2012, 00:00