Începutul anului 2019 ar putea să aducă vești proaste pentru români, întrucât li se pregătesc noi amenzi. Mai exact, gospodăriile private care nu își sortează deșeurile menajere ar putea să fie sancționate drastic.
Luni, 15.10.2018, 21:03
Zeci de mii de români ar putea să primească în perioada următoare 500 de lei, bani de la stat, potrivit unui proiect de lege ce ar urma să fie adoptat.
Luni, 15.10.2018, 17:54
Noua lege a pensiilor, care a fost aprobată de curând de Guvern, aduce schimbări noi pentru persoanele care vor să se retragă mai repede din activitate.
Luni, 15.10.2018, 16:03
Ne temem pentru sănătatea celor din familie, de creşterea preţurilor şi a impozitelor şi de scăderea veniturilor proprii. Peste 2 milioane de români au stări de depresie, create de griji, probleme cu banii, conflicte în familie sau situaţii...
Duminica, 14.10.2018, 19:24
Cei care au lucrat cel puțin un an peste graniță cu acte în regulă pot să solicite pensie de la statul respectiv pentru perioada lucrată, dacă îndeplinesc toate condițiile de pensionare din țara respectivă și din țara de origine.
Sambata, 13.10.2018, 19:43
Românii consumă, fără doar și poate, carne de porc și de pui, însă în ultima perioadă, aceștia au început să mănânce și pește. Totuși, unii dintre ei aleg să consume pangasius, care e ieftin, nu are oase și nici un miros pregnant.
Vineri, 12.10.2018, 13:15
Noua lege a pensiilor aduce schimbări majore pentru români, întrucât până în anul 2021, punctul de pensie va fi majorat anual, iar unii dintre români vor ajunge să aibă, în câțiva ani, pensii dublate.
Joi, 11.10.2018, 09:47
Spun că citesc, dar rămân doar cu lăudatul. Deşi mai bine de o treime dintre români răspund "citesc" atunci când sunt întrebaţi ce preferă să facă pentru a se relaxa, suntem în continuare pe ultimul loc în Europa în privinţa pieţei de...
Joi, 11.10.2018, 07:51
Cel mai des folosit medicament și astăzi de români este aspirina, cea pe care la 10 octombrie 1903, compania Bayer o punea în vânzare. Noul medicament fusese obținut de chimistul bavarez Felix Hoffman, pentru a ameliora reumatismul tatălui său.
Miercuri, 10.10.2018, 19:47
Poliţiştii din Dolj împreună cu cei italieni au reuşit să îl identifice şi să îl captureze pe bărbatul de 34 de ani în Craiova, acolo unde îşi avea domiciliul. Suspectul a fost dus în faţa procurorilor, care au dispus reţinerea sa...
Miercuri, 10.10.2018, 06:33
Ziua Mondială a Poștei 2018. Ce premii de merit primesc postașii din România. Poştaşii au reprezentat liantul comunicării dintre oameni în istoria modernă a României
Marti, 09.10.2018, 16:10
Românii sunt nemulţumiţi de actualul job, arată un nou studiu. Atât de nemulţumiţi, încât mai bine de jumătate dintre ei vor neapărat ca, în viitorul apropiat, să îl schimbe.
Marti, 09.10.2018, 13:40
Vârsta de pensionare ar putea să se schimbe din nou, conform unei inițiative legislative, ce propune reducerea stadiului de cotizare și vârsta standard de pensionare cu 13 ani.
Marti, 09.10.2018, 10:24
Puţin peste 3,7 milioane de români au participat, până duminică seara, la ora 21:00, la referendumul pentru redefinirea familiei. Organizarea scrutinului, pe parcursul a două zile, a scos din buget peste 163 de milioane de lei. Prezența la vot a fost extrem de mică, iar deputatul PNL, Adriana Săftoiu explică de ce a fost astfel.
Luni, 08.10.2018, 12:26
Rezultatele parțiale la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție arată că prezența la vot a fost de 20,96 la sută, iar din totalul de voturi exprimate, 91% au fost „Da”, 6,42% au fost „Nu”, iar restul au fost nule, a anunţat luni dimineaţă preşedintele Biroului Electoral Central, Marius Ionel Ionescu, după centralizarea parţială a proceselor verbale.
Luni, 08.10.2018, 10:29
Ratele românilor au crescut spectaculos într-un singur an, astfel că persoanele care au aplicat pentru Prima Casă plătesc, în medie, cu sute de lei mai mult pe lună.
Duminica, 07.10.2018, 12:09
Din toamna trecută şi până astăzi, ratele românilor au crescut spectaculos. Cei cu Prima Casă plătesc, în medie, cu sute de lei mai mult pe lună.
Duminica, 07.10.2018, 09:41
Urnele vor fi deschise timp de 2 zile, sâmbătă şi duminică. E nevoie de câteva milioane de voturi pentru validarea referendumului pentru familie şi pentru modificarea Constituţiei.
Vineri, 05.10.2018, 13:19
Românii vor beneficia, în următoarea perioadă, de vouchere în valoare de până la 400 de lei, cu ajutorul cărora își vor putea achiziționa electrocasnice noi.
Marti, 02.10.2018, 14:53
Luna octombrie aduce vești proaste pentru românii care au credite, întrucât indicele ROBOR a crescut.
Luni, 01.10.2018, 13:00
”Până când moartea ne va despărți”, sintagma celebră ce este rostită de oameni în ziua nunții, care ar trebui să fie cea mai fericită, este echivalentă cu 15 ani, în cazul românilor, întrucât atât durează, în medie, o căsnicie. Conform unui raport, în țara noastră, în fiecare an, 30.000 de cupluri decid să meargă pe drumuri separate.
Luni, 01.10.2018, 12:40
O veste șocantă a venit, în această dimineață, din Turcia, unde trei români și-au pierdut viața în urma unui accident rutier produs în Antalya.
Luni, 01.10.2018, 10:51
Dani Oțil, prezentatorul de la Neatza, a descoperit o nouă statistică despre satisfacția omului din Europa înainte de concediu, dar și după ce vine din vacanță.
Vești senzaționale pentru zeci de mii de români, care în următoarea perioadă ar trebui să încaseze bani mai mulți la pensii.
Sambata, 29.09.2018, 16:38
Opt baloane cu aer cald care participau la o paradă anuală care are loc la Câmpul Cetăţii, judeţul Mureş, au fost duse de curenţii puternici de aer în zone greu accesibile din Munţii Gurghiu, unde au aterizat controlat. Peste 30 de turiști au rămas blocați, însă au fost recuperați de către salvamontisti.
Vineri, 28.09.2018, 20:04
Ce fac românii când găsesc pe jos un plic cu 12 mii de euro? Mulţi îl iau, puţini îl refuză. Şi toţi par tentaţi să îl deschidă.
Vineri, 28.09.2018, 19:43
Toţi par tentaţi să deschidă plicul. Reporterii au testat reacţia trecătorilor într-un experiment Observator. Deşi pe plicul abandonat în parc era trecut numărul de telefon al proprietarului, nimeni nu s-a grăbit să sune.
Vineri, 28.09.2018, 19:25
"Să sufere şi el ca victimele lui". Este mesajul şocant transmis de mama celui de-al patrulea român care a sechestrat şi torturat o familie de medici din Italia. Individul de 26 de ani a fost arestat şi este considerat liderul bandei de...
Vineri, 28.09.2018, 19:20
Designerii români au cucerit podiumurile de la Paris. Ţinutele haute couture, coafurile spectaculoase, dar şi creaţiile tradiţionale româneşti au fost prezentate la Palatul Behague, una din cele mai frumoase clădiri din oraşul luminilor.
Joi, 27.09.2018, 19:40
O bandă de tâlhari români a îngrozit Italia după un atac de o violenţă inimaginabilă. Tinerii au sechestrat şi torturat ore în şir doi medici, soţi şi soţie. Erau convinşi că ascund o avere în casă şi au mutilat-o pe proprietară,...
Joi, 27.09.2018, 19:07
Unul din patru români nu îşi poate achita cheltuielile, în timp ce jumătate din populaţie nu îşi poate plăti întreţinerea sau factura lunară de curent. Sunt date îngrijorătoare făcute publice de Institutul Naţional de Statistică.
Joi, 27.09.2018, 13:34
Scandalul privind taxarea roamingului a ajuns în comisia IT din Parlament. Şefii ANCOM au fost chemaţi azi să explice dacă firmele de telefonie respectă legea potrivit căreia în străinătate clienţii trebuie taxaţi la fel ca în ţară.
Miercuri, 26.09.2018, 19:36
Un nou proiect de lege îndreptat împotriva românilor din străinătatea intră pe masa parlamentarilor.
Miercuri, 26.09.2018, 13:53
Vești bune pentru sute de mii de români, care în următoarea perioadă își vor putea cumpăra electrocasnice noi și cu bani de la stat, întrucât vor primi un voucher de până la 400 de lei, dacă vor preda magazinelor aparatele vechi, care consumă mult curent electric.
Marti, 25.09.2018, 22:34
Cu experienţa şi banii strâşi peste hotare, tot mai mulţi români se întorc acasă şi încep o afacere. Unii aleg calea mai grea şi o fac cu fonduri proprii, ori credit la bancă. Alţii au la dispoziţie fonduri nerambursabile oferite de stat.
Marti, 25.09.2018, 21:35
Cu experienţa şi banii strâşi peste hotare, tot mai mulţi români se întorc acasă şi încep o afacere. Unii aleg calea mai grea şi o fac cu fonduri proprii, ori credit la bancă. Alţii au la dispoziţie fonduri nerambursabile oferite de stat....
Marti, 25.09.2018, 19:26
A început campania pentru referendumul privind modificarea Constituţiei. În mai puţin de două săptămâni, românii vor decide dacă familia va fi definită doar ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie.
Luni, 24.09.2018, 19:38
Românii încep să prefere maşinile noi. Pentru prima dată în ultimii zece ani, numărul autoturismelor second hand înmatriculate la noi înregistrează o scădere. O arată datele Asociaţiei Producătorilor de Autoturisme din România....
Duminica, 23.09.2018, 19:12
Guvernul american trimite liceenii români în Statele Unite! Fără niciun cost, elevii pot ajunge peste Ocean. Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească tinerii?
Duminica, 23.09.2018, 16:16
Atenție, români! Hoții au descoperit o nouă metodă de furt prin care dau spargere după spargere. Cum reușesc infractorii să spargă orice casă?
Duminica, 23.09.2018, 15:55
Guvernul american trimite liceenii români în Statele Unite! Fără niciun cost, elevii de clasa a 9-a, a 10-a sau a 11-a pot ajunge peste Ocean, însă cu o singură condiţie: să cunoască limba engleză. Începând cu 2015, aproape 100 de tineri...
Duminica, 23.09.2018, 09:55
Guvernul american trimite liceenii români în Statele Unite! Fără niciun cost, elevii de clasa a 9-a, a 10-a sau a 11-a pot ajunge peste Ocean, însă cu o singură condiţie: să cunoască limba engleză. Începând cu 2015, aproape 100 de tineri...
Duminica, 23.09.2018, 09:52
Hoţii români nu se mai tem nici măcar de camerele video de supraveghere. Asta pentru că au brevetat un sistem prin care, cu doar 100 de lei, dau peste cap chiar şi cele mai scumpe sisteme de securitate. Inventivitatea spărgătorilor a pus...
Duminica, 23.09.2018, 09:44
Toţi românii visează la salariile de mii de euro din Vest, iar câteva milioane chiar au luat calea străinătăţii, sătui să viseze degeaba. Până să ajungem la veniturile din Germania, Marea Britanie ar trebui să prindem din urmă ţări mai...
Duminica, 23.09.2018, 09:22
Românii sunt mari consumatori de macrou şi păstrăv. O arată statisticile, care ne poziţionează, însă, pe ultimele locuri în Europa la consumul de peşte. Este o carne sănătoasă, dar mai scumpă decât cea de porc sau de pui. În plus,...
Sambata, 22.09.2018, 09:42
Românii sunt mari consumatori de macrou şi păstrăv. O arată statisticile, care ne poziţionează, însă, pe ultimele locuri în Europa la consumul de peşte.
Vineri, 21.09.2018, 19:33
Opt români au fost implicaţi într-un accident de circulaţie grav care a avut loc pe o şosea din Slovacia. Cinci dintre ei au fost răniţi, după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit de un TIR.
Vineri, 21.09.2018, 14:05
Se consumă în cantităţi mari, pentru prevenirea problemelor cardiace, pentru dureri sau la un început de răceală. Mulţi ajung să ia câte o pastilă chiar zilnic. Atenţie însă, mai ales în cazul persoanelor în vârstă. Un nou studiu...
Vineri, 21.09.2018, 13:45
Cinci dintre ei au fost răniţi, după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit de un TIR. O româncă este în stare gravă şi a fost transportată de urgenţă, cu elicopterul, la Spitalul din Bratislava, a anunţat presa slovacă. Accidentul...
Vineri, 21.09.2018, 13:19
Zeci de români au trăit momente dramatice într-un avion care a plecat azi din Londra cu destinaţia Dublin. Din cauza unei furtuni, aeronava a ratat trei aterizări de urgenţă pe aeroportul din oraşul britanic Liverpool. Trei ore şi jumătate a...
Miercuri, 19.09.2018, 19:39