Vladimir Putin a anunțat că Rusia este pregătită oricând să lanseze arme nucleare, în cazul în care va fi atacată.
Vineri, 23.11.2018, 17:16
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News, de la Neatza, o serie de clipuri amuzante de pe net.
Un iPhone XS a fost cumpărat cu o cadă plină de monede, în Rusia. Câțiva tineri teribiliști au vrut să relizeze un video viral, iar dorința li s-a îndeplinit.
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News, de la Neatza, imagini de la metroul din Rusia, unde o femeie a fost surprinsă cu o vulpe vie la gât!
Ministerul nu a precizat data la care au avut loc manevrele dar a menţionat că la ele au participat un submarin nuclear şi un crucişător înzestrat cu protecţie antinucleară. Cele două nave, care potrivit scenariului erau rivale, au lansat...
Luni, 19.11.2018, 07:52
O parte din forțele navale ale Rusiei aflate în apropierea Crimeii ocupate au fost redirecționate spre un avanpost în Marea Azov.
Vineri, 16.11.2018, 16:48
M-a dus într-o pădure și a strigat:" Pune mâinile pe copac! ""Am plâns, am țipat și l-am rugat să nu mă rănească"."Mi-a spus să nu mă uit și a început să-mi taie mâinile."Aceasta este drama rusoaicei Margarita Gracheva, în vârstă de 26 de ani, care a fost mutilată pe viață de către soțul ei. Ce l-a determinat pe bărbatul agresor să comită o astfel de cruzime
Vineri, 16.11.2018, 14:14
Gelozia și dorința de răzbunare sunt o combinație periculoasă. În decembrie 2017, un bărbat își ducea soția într-o zonă împădurită, departe de orice urmă de om, și i-a tăiat ambele mâini cu toporul.
Joi, 15.11.2018, 23:46
Un puternic seism cu magnitudinea 6,5 a fost înregistrat joi dimineaţa în apropiere de coasta estică a peninsulei Kamceatka din Orientul Îndepărtat Rus, conform ramurii regionale a Serviciului de Geofizică din cadrul Academiei Ruse de Ştiinţe, citat de Xinhua.
Joi, 15.11.2018, 09:29
Viitorul unei fete a fost decis cu cruzime de cinci colege de școală. Au ademenit-o într-un loc pustiu și au bătut-o fără milă timp de trei ore. În urma leziunilor suferite, fata de 14 ani nu va putea avea vreodată copii.
Miercuri, 14.11.2018, 18:59
După 70 de ani de război, se pare că va fi pace între Rusia și Japonia, asta dacă vor cădea la un acord. Premierul japonez Shinzo Abe a informat miercuri că doreşte să discute cu preşedintele rus Vladimir Putin despre un tratat de pace cu Rusia şi problema nord-coreeană, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Miercuri, 14.11.2018, 16:11
S-au deghizat, pur şi simplu, într-un. autobuz, purtând un fel de carcasă construită chiar de ei. Au avut, însă, grijă să circule pe marginea şoselei, ca să nu stea în calea adevăratelor autobuze. Iar poliţia, vigilentă, i-a depistat...
Miercuri, 14.11.2018, 07:27
Anul acesta, Finlanda sărbătorește 101 ani de când și-a câștigat independența față de Rusia. Declarația de independență a țării baltice a avut loc la 6 decembrie 1917 și a fost una dintre consecințele imediate ale Revoluției din Rusia.
Luni, 12.11.2018, 12:56
Acţiunile agresive ale Rusiei au fost condamnate de ministrul canadian al Apărării, prezent ieri la Constanţa. Incidentele din zona Mării Negre în care avioanele ruseşti testează reacţiile aliaţilor s-au înmulţit în ultima perioadă.
Sambata, 10.11.2018, 08:24
Acţiunile agresive ale Rusiei au fost condamnate de ministrul canadian al Apărării, prezent astăzi la Constanta. Incidentele din zona Mării Negre în care avioanele ruseşti testează reacţiile aliaţilor s-au înmulţit în ultima perioadă.
Vineri, 09.11.2018, 19:40
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, susţine că acţiunile Federaţiei Ruse continuă să fie agresive, dar militarii sunt pregătiţi pentru orice fel de provocare, asigurând securitatea în flancul estic al NATO, dar şi în regiunea Mării Negre. Până în luna decembrie, misiunile de poliţie aeriană sunt desfăşurate împreună cu militari canadieni.
Vineri, 09.11.2018, 17:14
Un şofer a pierdut controlul camionului pe care îl conducea, iar vehiculul a intrat direct în magazin. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se poate observa cum vehiculul a pătruns prin perete şi a fost la un pas de a strivi mai...
Miercuri, 07.11.2018, 06:54
Au fost momente pline de tensiune în spaţiul aerian aflat deasupra Mării Negre. Un avion militar rus s-a apropiat, ieri, până la un nivel periculos de o aeronavă de recunoaştere a Statelor Unite. Incidentul a fost filmat. Forţele Navale...
Marti, 06.11.2018, 19:38
Un avion militar rus a interceptat un aparat de zbor de recunoaştere al Statelor Unite. Forţele Navale Americane, care au făcut publice imaginile incidentului, au catalogat acţiunea drept iresponsabilă şi au acuzat că manevra a pus echipajele...
Marti, 06.11.2018, 07:41
Motivul ar putea fi scenariul, în care preşedintele Rusiei, luat ostatic de un general rebel, este salvat de militarii americani. La Moscova, lansarea filmului a fost amânată sub pretextul că producătorii nu au furnizat o copie de calitate...
Vineri, 02.11.2018, 08:09
Locaşul de cult de lângă Sankt-Petersburg a creat o mini grădină zoologică la. subsolul bisericii. Zoo găzduieşte crocodili, broaşte ţestoase, iguane şi păsări colorate. Ideea i-a venit parohului, care, în urmă cu 10 ani, când a venit...
Luni, 29.10.2018, 14:08
O fetiţă a fost rănită grav după ce a fost atacată de o leoaică. Momentul terifiant s-a petrecut în timpul numărului de acrobaţie al felinei. La un moment dat, leoaica a fost lăsată de dresor să se aşeze. Animalul a văzut însă fetiţa...
Luni, 29.10.2018, 07:41
Ministrul Apărării Naționale a declarat că a solicitat întărirea apărării flancului estic al NATO, după ce a transmis numeroase avertismente asupra „provocărilor” Federaţiei Ruse la Marea Neagră, în jurul căreia există „o centură de conflicte îngheţate care ar trebui să îngrijoreze pe toată lumea”.
Sambata, 27.10.2018, 14:11
Rusia şi NATO se aşează la masa discuţiilor după amplificarea tensiunilor pe tema Tratatului nuclear INF şi a manevrelor Alianţei în Norvegia. Ambasadorii celor două parţi se vor întâlni la sediul central al Alianţei, miercuri, în cadrul...
Sambata, 27.10.2018, 09:16
Rusia îşi va comanda armament fără pereche în lume, a anunţat, joi, preşedintele rus Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin a amenințat România și celelalte state europene, spunânc că țările care găzduiesc noi rachete americane vor deveni ţinte ale Rusiei în cazul unui război.
Joi, 25.10.2018, 21:30
Vladimir Putin ameninţă România, dar şi alte state europene. Ţările care găzduiesc noi rachete americane vor deveni ţinte ale Rusiei în cazul unui război! - spune liderul de la Kremlin. Ministrul român al Apărării a răspuns chiar în...
Joi, 25.10.2018, 19:36
Cele mai vaste manevre militare de la sfârșitul Războiului Rece au fost începute în Norvegia, joi, de către NATO, aceasta reprezentând un mod de a-i aminti Rusiei de solidaritatea aliaţilor, în ciuda unor îndoieli ce au fost insuflate de președintele american Donald Trump.
Joi, 25.10.2018, 16:42
Vladimir Putin i-a propus consilierului de securitate al SUA, John Bolton, aflat în vizită la Moscova, să se întâlnească cu Donald Trump pe 11 noiembrie la Paris, în cadrul ceremoniilor de comemorare a unui secol de la sfârşitului Primului...
Miercuri, 24.10.2018, 07:50
Donald Trump rupe tratatul care interzice armele nucleare cu rază medie de acţiune, semnat cu Rusia, acum 30 de ani. Reacţia Moscovei a venit imediat. Kremlinul a catalogat gestul drept unul periculos şi a acuzat Statele Unite că vor controlul...
Duminica, 21.10.2018, 19:42
Un avion de vânătoare rusesc a fost interceptat, joi, în apropierea spaţiului aerian românesc, deasupra Mării Negre. Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat, sâmbătă, că acesta este modul Federaţiei Ruse de a testa forţele româneşti şi ale NATO.
Sambata, 20.10.2018, 11:24
Surprinzătoarea declaraţie a fost făcută chiar de preşedintele Vladimir Putin, la Soci, la un forum internaţional pe tema "Cine ar dori o lume fără Rusia?". În schimb, supravieţuitorii vor riposta, iar soarta agresorilor va fi cumplită,...
Vineri, 19.10.2018, 07:59
Rusia pare că se pregăteşte de o mare confruntare militară, o spun tot mai mulţi analişti. Şi îşi caută un aliat în China, marea forţă a estului.
Joi, 18.10.2018, 23:12
Ruşii 'vor merge în Paradis' în caz de război nuclear, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, negând orice ambiţii războinice, dar avertizând că orice agresor care va dori să lovească ţara sa cu arma atomică va fi 'distrus', potrivit AFP.
Joi, 18.10.2018, 18:48
Tradiţie pe cât de spectaculoasă, pe atât de riscantă în Rusia. Sute de pasionaţi ai săriturilor cu paraşuta s-au adunat la Soci pentru a sări de pe un pod suspendat. Amatorii de senzaţii tari sosiţi din toate părţile globului s-au...
Duminica, 14.10.2018, 09:04
Etalare de forţă a Rusiei în Marea Barents şi Marea Ohotsk. O serie de teste ample ale forţelor nucleare au fost desfăşurate la ordinele lui Vladimir Putin. Submarine atomice ruse şi bombardiere strategice au lansat rachete balistice şi de...
Vineri, 12.10.2018, 08:50
Astronautul american Nick Hague şi cosmonautul rus Aleksei Ovcinin au scăpat cu viață, după ce au fost recuperaţi de către echipele de salvare pe teritoriul Kazahstanului. Capsula Soiuz, care îi transporta spre Staţia Spaţială Internaţională a suferit o defecțiune la motor, la scurt timp după decolare.
Joi, 11.10.2018, 14:13
Biserica Creștin Ortodoxă trece printr-un moment de cumpănă. Sinodul Patriarhiei de la Constantinopol s-a reunit pentru a decide soarta Patriarhiei de la Kiev. Sinodul va dura 3 zile, urmând să fie reconvocat în perioada 9-11 noiembrie.
Joi, 11.10.2018, 13:17
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News, de la Neatza, cum arată o dimineață în Rusia.
Unde a dispărut până acum frumuşelul din trupa O-zone? Arsenie a venit în platoul Răi da Buni.
Marti, 09.10.2018, 23:51
Unde a dispărut până acum frumuşelul din trupa O-zone? Arsenie a venit în platoul Răi da Buni. Detalii de ultimă oră despre artiştii care au făcut istorie, în clipul de mai sus.
Marti, 09.10.2018, 22:32
În urma uneia dintre operaţiuni, Olanda a expulzat patru agenţi secreţi ruşi care încercaseră să pătrundă în sistemul informatic al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice. Guvernul rus respinge acuzaţiile şi susţine, ca...
Vineri, 05.10.2018, 07:39
Marea Neagră a fost scena unei noi demonstrații a puterii armatei rusești. Două submarine au efectuat o serie de exerciții militare, simulând misiuni în conformitate cu planul de luptă.
Joi, 04.10.2018, 17:35
Preşedintele rus apare în ipostaze suprinzătoare, care-i dezvăluie latura sensibilă. În unele poze, mângâie un pui de leopard sau ţine în braţe un căţel. Nu lipseşte nici imaginea devenită clasică: Putin la bustul gol. Vânzătorii de...
Miercuri, 03.10.2018, 19:46
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News, de la Neatza, câteva imagini cu cel mai tare Dorel din Rusia.
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News, de la Neatza, cum arată prima biserică mobilă din lume.
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News, de la Neatza, cum arată prima biserică mobilă din lume.
O tânără care și-a dorit cu ardoare să combată fenomenul de manspreading care îi vizează pe bărbații care călătoresc cu metroul și își țin picioarele desfăcute a devenit celebră pe internet, după ce a luat o decizie drastică.
Miercuri, 26.09.2018, 18:32
Chiar dacă a părut surprins de reculul armei, Putin a nimerit de trei ori ţinta instalată la 600 de metri. Cel puţin aşa a relatat presa oficială rusă. În aceeaşi vizită la o bază militară de lângă Moscova, preşedintele a asistat la...
Joi, 20.09.2018, 07:25
Un model din Rusia, Anna Shapiro, susține că liderul rus Vladimir Putin a ordonat ca ea să fie asasinată. Tânăra a declarat că ea și soțul ei s-au îmbolnăvit după ce au cinat, duminică, la un restaurant din orașul englez Salisbury.
Miercuri, 19.09.2018, 15:12
Toţi cei 15 militari ruşi de la bord şi-au pierdut viaţa. Armata siriană deschisese focul asupra unor avioane israeliene care atacau, în acel moment, obiective din Siria. Ministerul rus al apărării i-a acuzat pe piloţii din Israel că au...
Miercuri, 19.09.2018, 07:37