O tânără din Rusia vrea să fie cu orice preţ păpuşă Barbie! Ca visul ei să devină realitate, Tanya a plătit 120 de mii de lire pe operaţii estetice.
Joi, 11.04.2019, 15:46Mii de persoane au participat în weekend, la Doneţk, în estul Ucrainei, la un marş prin care au marcat cinci ani de la proclamarea ”republicii populare de la Doneţk”, care doreşte să se ”aplipească” Rusiei, relatează Euronews.
Luni, 08.04.2019, 17:17La finele celui de-al Doilea Război Mondial, când rușii se pregăteau să traseze noua graniță cu România, dau peste țiganii din satul Nanu, sus, acolo, în partea noastră cea mai de nord. Se sperie, nu-i vor. Preferă să ”uite” peste 100 de kilometri pătrați, numai ca lingurarii și lăutarii să rămână ”dincolo”. ”Dacă nu erau ei, rușii intrau cam șapte kilometri pe teritoriul actual al țării noastre”, spune Ion Butnaru, primarul din Hilișeu-Horia, comună în care cătunul Nanu își trăiește ultimele clipe
Luni, 08.04.2019, 12:14Cele 29 de state membre NATO au încercat, la Washington, să-şi afişeze unitatea în faţa ”atacurilor Rusiei împotriva democraţiilor occidentale”, la o aniversare umbrită de diferende între Statele Unite şi mai mulţi dintra aliaţii lor cheie, relatează AFP.
Vineri, 05.04.2019, 11:44Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley news de la Neatza, un nou clip amuzant din Rusia.
Vineri, 05.04.2019, 09:06Intervenţie spectaculoasă în China, unde autorităţile au detonat gheaţa de pe fluviul Amur - de la graniţa cu Rusia - pentru a reduce riscul de inundaţii. Stratul de gheaţă a fost fragmentat prin explozii controlate, pe o distanţă de...
Joi, 04.04.2019, 16:55Un bebeluș s-a aflat în agonie timp de peste trei luni, după ce o asistentă a făcut o gafă uriașă. Fetița a fost dusă de părinți acasă fără ca aceștia să bănuiască măcar că ceva nu ar fi în regulă și că vor risca să facă 20 de ani de închisoare pe nedrept.
Joi, 04.04.2019, 16:41NATO ”nu vrea o nouă cursă a înarmării” sau ”un nou Război Rece” cu Rusia, însă organizaţia se va apăra dacă va fi necesar, a declarat secretarul general Jens Stoltenberg în Congresul Statelor Unite, cu ocazia marcării a 70 de ani de la înfiinţarea Alianţei, relatează AFP.
Joi, 04.04.2019, 12:01Cadavrul mumificat al unui bărbat a fost găsit, ascuns în bârlogul unui urs. Bărbatul, a cărui identitate nu a a fost dezvăluită, fusese dat dispărut în urmă cu câteva luni, în regiunea Tatarstan, din Rusia, conform presei locale.
Marti, 02.04.2019, 21:28Şi cadrele didactice sunt femei. Şi au dreptul să se îmbrace cum doresc. Sub acest motto zeci de profesoare din Rusia participă la o campanie de conştientizare online.
Luni, 01.04.2019, 08:42Şi cadrele didactice sunt femei. Şi au dreptul să se îmbrace cum doresc. Sub acest motto zeci de profesoare din Rusia participă la o campanie de conştientizare online. Îmbrăcate în ţinute sexy sau chiar în costume de baie, doamnele se...
Duminica, 31.03.2019, 19:54Ce ai spune dacă la sosirea într-un spital, ai face cunoștință cu chirurgul care te va opera și ai descoperi că acesta este o bătrânică în vârstă de 91 de ani? Cel mai probabil te-ai șoca sau ai crede ca este o glumă de prost gust. Fie că îți vine să crezi sau nu, asta se întâmplă cu mulți pacienți aflați la spitalul Ryazan, situat în apropiere de Moscova, în Rusia.
Vineri, 29.03.2019, 20:53Un primar din Rusia a devenit vedetă după ceremonia de învestire! El a depus jurământul, după ce în sală a răsunat coloana sonoră a celebrei serii cinematografice "Star Wars". Fără să pară surprins de ceea ce aude, primarul oraşului...
Joi, 28.03.2019, 20:12Mai mulţi soldaţi ruşi au ajuns în Venezuela pentru a discuta despre o cooperare militară, după cum anunţă presa rusă, iar Kremlinul respinge cererea preşedintelui american Donald Trump ca Rusia să se retragă din ţara sud-americană, scrie Reuters.
Joi, 28.03.2019, 17:08Veşti îngrijorătoare pentru România vin de la nici 300 de kilometri distanţă, din Crimeea! Rusia a dat startul unui exerciţiu de amploare în peninsulă, iar obiective militare din România ar fi fost reconstituite la scară mai mică pentru...
Miercuri, 27.03.2019, 19:58Oficiali ai guvernelor din Australia şi Olanda s-au întâlnit cu omologii lor din Rusia pentru a discuta privind cine este responsabil de doborârea din 2014 a zborului Malaysian Airlines 17, a informat Stef Blok, ministrul de Externe olandez, scrie Reuters.
Miercuri, 27.03.2019, 11:15Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a reafirmat luni, la Tbilissi, că Georgia urmează să adere la Alianţa Nord-Atlantică, în pofida opoziţiei Rusiei, relatează AFP.
Luni, 25.03.2019, 17:56Imagini teribile au fost surprinse într-un bar din Rusia, unde un bărbat a dat buzna în local cu o drujbă și s-a năpustit asupra clienților.
Luni, 25.03.2019, 16:17Fedor a câștigat în faţa unuia dintre cei mai experimentaţi jucători din lume: campionul US Open, Jayson Shaw. Meciul s-a terminat cu 10 la 9. După trei zile de concurs şi mai ales de spectacol. Au fost, în total, 256 de jucători, dar nu...
Luni, 25.03.2019, 12:46Două avioane militare ruseşti au aterizat pe principalul aeroport din Venezuela sâmbătă, având la bord, conform relatărilor, soldaţi şi cantităţi semnificative de arme, scrie BBC. Avioanele au fost trimise pentru „a duce la capăt contracte militare tehnice”, conform Sputnik.
Luni, 25.03.2019, 11:22Un tânăr se plimba nepăsător, îmbrăcat într-un bikini minuscul, prin galeria din Moscova sub privirile oamenilor.
Vineri, 22.03.2019, 14:25Bărbatul ar fi fost un artist modern lipsit - după cum se poate vedea - de inhibiţii. În imaginile surprinse de un vizitator se poate observa momentul în care acesta se opreşte să admire o pictură uriaşă. Apoi îşi continuă drumul prin...
Vineri, 22.03.2019, 13:49O femeie a fost condamnată la nouă ani de închisoare după ce a încercat să o ucidă pe fiica unei vecine în vârstă de doar cinci ani.
Vineri, 22.03.2019, 12:59Paul Georgescu nu poate fi oprit! După ce a vorbit la „Neatza cu Răzvan și Dani” despre momentul în acre a devenit primul român care a înotat fără costum de protecţie 1.600 de metri în apă îngheţată, „Omul de Oțel” a devenit campion mondial de înot în apă îngheţată.
Miercuri, 20.03.2019, 16:02Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News, de la Neatza, imagini cu mai mulţi soldaţi ruşi care încearcă să pornească motorul unui tanc dând la manivelă!
Miercuri, 20.03.2019, 09:32Rusia a decis să plaseze bombardierele strategice cu capacităţi nucleare Tupolev Tu-22M3 în Crimeea ca răspuns la sistemul anti-rachetă american din România, informează agenţia rusă RIA, făcând referire la declaraţiile unui parlamentar rus.
Luni, 18.03.2019, 22:44Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News, de la Neatza, cum arata o gluma de tip moscovit.
Luni, 18.03.2019, 09:35În plin scandal legat de siguranţa avioanelor sale, compania Boeing a avut parte azi de o nouă alertă. O aeronavă de-a sa a aterizat de urgenţă în Rusia, din cauza unei defecţiuni. O nouă tragedie de proporţii putea avea loc, după ce unul...
Vineri, 15.03.2019, 19:46România, amenințată de ocupația rușilor! Un general american a dezvăluit faptul că țara noastră se află sub vizorul Rusiei și că poate deveni oricând ținta unei invazii!
Joi, 14.03.2019, 15:28Este avertismentul extrem de grav al generalului Ben Hodges, fosul conducător al forţelor americane din Europa. În cadrul unei conferinţe organizate cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la aderarea Cehiei la Alianţa Nord-Atlantică, generalul a...
Joi, 14.03.2019, 13:34România ar putea fi ocupată de Rusia. Acesta este avertismentul transmis de generalul american Benjamin Hodges. Acesta spune că dacă Alianța Nord-Atlantică nu face demersurile necesare pentru a-şi spori capabilităţile în regiunea Mării Negre, Rusia s-ar putea gândi să ocupe Odesa şi chiar România - potrivit publicaţiei Česke Noviny.
Miercuri, 13.03.2019, 19:27Pare incredibil, dar este cât se poate de adevărat. O tânără a dat naștere unui copil în timp ce se afla la o petrecere. După ce a adus copilul pe lume într-un lighean găsit în baia în care avea loc beția, femeia și-a aruncat copilul la tomberon și a continuat să consume băuturi alcoolice
Miercuri, 13.03.2019, 08:38„Mowgli din gunoi”. O copilă a fost abandonată de mama ei într-un apartament infestat cu șobolani, gândaci și resturi de mâncare. La cinci ani, fetița încă nu știe să vorbească, având un comportament „sălbatic”, au declarat salvatorii ei.
Luni, 11.03.2019, 19:57Deţinuţii şi gardienii unui penitenciar rus s-au întrecut şi au petrecut cot la cot pentru a marca Masleniţa, ultima săptămână înainte de intrarea în postul Paştelui. Deţinuţii din şase penitenciare şi gardienii lor s-au reunit în...
Joi, 07.03.2019, 13:57Ca să nu-şi întrerupă călătoria, trenul a înfruntat zidul de flăcări. În imaginile filmate de pasageri, garnitura care face legătura între Moscova şi Vladivostok pare că se pierde în norul dens de fum. Iarna foarte caldă a provocat...
Sambata, 02.03.2019, 19:43Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat că Rusia ia în calcul desfăşurarea de rachete capabile să lovească 'teritoriile unde se află centrele de decizie', în cazul în care SUA vor instala noile sisteme de armament în Europa.
Luni, 25.02.2019, 22:30Rusia continuă să se înarmeze cu tehnologii de ultimă generație, ce ar garanta victorii în eventualitatea unui conflict. Vladimir Putin a declarat că, în acest moment, nicio altă țară nu va avea, nici în viitorul îndepărtat, arme asemănătoare celor din armata rusească.
Duminica, 24.02.2019, 12:17O mamă și-a lăsat copilul să moară de foame, în timp ce ea a ieșit la un maraton de petreceri. După mai multe zile de băut, consumat droguri și dansat, femeia s-a întors acasă și și-a găsit fiica de 3 ani fără viață, după ce suferise chinuri cumplite.
Sambata, 23.02.2019, 14:05Rusia a făcut un nou avertisment, precizând că noile rachete hipersonice ruseşti Ţirkon pot străpunge orice sistem de apărare aeriană sau scuturi antirachetă.
Joi, 21.02.2019, 17:23Momente extrem de tensionate în plan diplomatic după ce președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat că țara sa este pregătită militar pentru o nouă criză! Americanii au primit un avertisment cât se poate de serios și mulți se tem că astfel ar putea să înceapă un război cumplit!
Joi, 21.02.2019, 14:21România și alte țări europene au fost atacate de hackeri ruși, în perspectiva scrutinului europarlamentar, după cum a anunțat compania americană Microsoft. Moscova neagă orice implicare în aceste atacuri cibernetice.
Miercuri, 20.02.2019, 22:59Noile arme rusești sunt superioare celor americane şi sunt construite la un cost mult mai mic, a declarat, miercuri, ministrul apărării rus Serghei Şoigu, imediat după discursul anual al preşedintelui Vladimir Putin în faţa camerelor reunite ale parlamentului federal.
Miercuri, 20.02.2019, 17:48S-a depus zăpadă neagră și toxică într-o regiune în care locuiesc peste 2,6 milioane de oameni. Sănătatea lor este în pericol.
Miercuri, 20.02.2019, 00:35Sediul unei universităţi din Sankt Petersburg s-a prăbuşit parţial, iar 21 de persoane ar fi prinse sub dărâmături, conform agenţiilor ruse de presă, scrie The Independent.
Sambata, 16.02.2019, 18:13Acțiunile Rusiei sunt motiv de îngrijorare pentru oficialii NATO. Într-o ședința la care au participat toți miniștrii Apărării ai statelor NATO, s-a vorbit despre dezvoltarea sistemului de rachete SSC-8. „Alianţa trebuie să se adapteze la această nouă situaţie”, a transmis MApN.
Joi, 14.02.2019, 11:43Ninsorile abundente au creat haos la Moscova, unde zeci de zboruri au fost anulate, după ce s-au format straturi de zăpadă de peste 30 de centimetri.
Miercuri, 13.02.2019, 18:58Orașul Belushya Guba din ahipelagul rusesc Novaya Zemlya se confruntă cu o problemă neobișnuită: a fost invadat de urșii polari în căutare de hrană. Situația îi bucură pe localnici, care se declară încântați de prezența urșilor, dar îi și sperie, pentru că animalele pot fi imprevizibile.
Miercuri, 13.02.2019, 12:39Rusia a concentrat peste 87.000 de militari la granița sa cu Ucraina, a declarat marţi seara ambasadorul Kievului la Naţiunile Unite, Vladimir Ielcenko, la o reuniune a Consiliului de Securitate consacrată împlinirii a patru ani de la semnarea în februarie 2015 a acordurilor de la Minsk.
Miercuri, 13.02.2019, 11:53Autorităţile de la Moscova iau în calcul deconectarea întregii naţiuni de la Internet pentru o perioadă scurtă de timp. Testul presupune ca informaţiile schimbate între cetăţenii ruşi şi organizaţiile ruse să rămână în interiorul...
Marti, 12.02.2019, 08:01A fost decretată stare de urgență pe un arhipelag din nordul Rusiei, din cauza unei adevărate invazii de urşi polari.
Luni, 11.02.2019, 08:20