În serialul Mangalița, episodul 3, Primarul Stelian Manole sare în ajutorul tuturor femeilor: ”Se rezolvă. Tu pe mine, eu pe tine...”, i-a transmis acesta unei cetătene cu probleme
Maisie Williams este cunoscută pentru rolul ei din „Game of Thrones”, unde a interpretat-o pe Arya Stark. Ea s-a alăturat distribuției în 2011, când avea doar 14 ani, și se poate spune că Maisie a crescut o dată cu serialul fenomen.
Vineri, 04.10.2019, 13:25
Actriţa Cynthia Erivo, premiată cu Tony, Emmy şi Grammy, o va interpreta pe cântăreaţa soul Aretha Franklin în următorul sezon „Genius”, producţie National Geographic.
Vineri, 04.10.2019, 12:10
Michaela Prosan, actrița din serialul „Sacrificiul” , difuzat în fiecare miercuri și joi la Antena 1, a vorbit despre diferența dintre cele două seriale în care a jucat, Fructul Oprit și Sacrificiul.
Daniel Nuţã este actor în serialul Sacrificiul și joacă rolul lui Robert, un medic cardiolog, pasionat de munca sa şi "rebel cu cauză", după cum se descrie chiar el. Acesta și-a cumpărat motor special pentru rolul său din serial.
Joi, 03.10.2019, 12:40
Tensiunea atinge cote maxime astăzi în noul episod al serialului "Sacrificiul". Povestea familiei Zamfir ia o turnură neaşteptată, în timp ce membrii familiei Oprea vor trãi clipe de groazã atunci când vor constata dispariţia micuţei Ştefania.
Miercuri, 02.10.2019, 19:54
Serialul documentar „Biroul Federal de Investigaţii extraterestre” va fi difuzat săptămânal, începând de marţi, la postul History.
Marti, 01.10.2019, 13:31
Serialul „Stranger Things” va avea un al patrulea sezon, după ce creatorii lui, fraţii Matt şi Ross Duffer, au semnat un acord multianual cu Netflix, scrie Variety.
Marti, 01.10.2019, 09:01
Bun venit în Mangalița, orașul plin de surprize! Stelian Manole, primarul, stă trist la închisoare și se gândește la statul pe care l-a pierdut!
Vine și ziua alegerilor și...lucrurile merg strună, adică oamenii primarului Stelian Manole își fac bine treaba pentru ca acesta să câștige și cel de-al optulea mandat!
Jurnalistul Dumitru Bozovici, venit să facă o investigație despre primarul din Mangalița, a ajuns să candideze la primăria locală! Și uite așa, pentru prima oară în mult timp, oamenii au și altă opțiune în afară de „eternul” Stelu!
Ca în orice oraș avem și un polițist! Sică este pedant, îngrijit, foarte atent la el însuși. El e polițistul din Mangalița. Problema?
Bun venit în Mangalița, orașul plin de surprize! Stelian Manole, primarul, stă trist la închisoare și se gândește la statul pe care l-a pierdut!
Serialul de comedie Mangalița, pe care telespectatorii îl vor putea vedea începând de duminică, 29 septembrie, ora 20:00, la Antena 1, și care îl are în centrul atenției pe primarul Stelian Manole, aflat în pragul celui de-al optulea mandat consecutiv în fruntea urbei, s-a filmat în orașul Bolintin Vale. Localitatea a fost aleasă după trei luni de căutări și după ce au fost luate în considerare nu mai puțin de 30 de localități din apropierea Bucureștiului.
Numărătoarea inversă a început deja. ”Mangalița”, cel mai nou serial de comedie, va debuta pe micile ecrane duminică, de la ora 20.00. Actorii, însă, s-au distrat pe cinste miercuri seară, la o petrecere ce s-a desfășurat într-un club din Capitală.
Mangaliţa, o comedie savuroasă, ca o schiţă a lui Caragiale, care, va avea premiera peste doar trei zile, pe Antena 1. Ilona Brezoianu şi Alex Bogdan au venit în platoul Observator, special să ne pună în temă cu personajele pe care le...
Joi, 26.09.2019, 12:53
”Mangalița”, cel mai nou serial de comedie de la Antena 1, va debuta pe micile ecrane duminică, de la ora 20:00, iar miercuri seară, după două luni intense de filmări, actorii s-au întâlnit pentru a sărbători, dar și pentru a viziona primul episod.
Duminica aceasta amatorii de comedie sunt invitați să se așeze confortabil pe canapea. Antena 1 a pregătit un serial de comedie savuros, Mangalița.
Ana Ciontea și Marian Râlea sunt familia Popescu în serialul Sacrificiul, serial produs de Ruxandra Ion pentru Antena 1, care a avut premiera în această toamnă, și care prezintă poveștile excepționale a trei familii cu destine memorabile, una...
Miercuri, 25.09.2019, 12:45
Actorul Teo Corban, interpretul primarului Stelian Manole din serialul de comedie Mangalița, care începe duminică, 29 septembrie, de la ora 20:00, la Antena 1, joacă în această nouă producție alături de bunul său prieten și coleg Ticu Pușcașu, pe care telespectatorii îl vor descoperi în rolul inspectorului Corneliu Istrate.
Micii din Bolintin Vale, localitatea în care s-a filmat serialul de comedie Mangalița, care va începe duminică, 29 septembrie, de la ora 20:00, la Antena 1, au fost printre preferințele culinare ale actorilor din distribuție, pe toată perioada celor aproape două luni de filmare.
"Game of Thrones" a câştigat şi bătălia finală la gala premiilor Emmy. Al optulea sezon al serialului a fost desemnat cea mai bună producţie dramatică. Adevăratul câştigător al serii a fost, însă, serialul britanic de comedie "Fleabag",...
Luni, 23.09.2019, 20:11
Craig Mazin, creatorul serialului „Cernobîl”, a confirmat că nu va realiza un al doilea sezon al producţiei, în ciuda succesului înregistrat la gala Emmy de anul acesta, scrie Deadline.
Luni, 23.09.2019, 12:47
La filmările pentru serialul de comedie Mangalița, care va avea premiera duminică, 29 septembrie, de la ora 20:00, la Antena 1, actorii din distribuție au avut parte de situații cu care s-au acomodat mai greu.
Game of Thrones este serialul favorit al celei de a şaptezeci şi una ediţii. Are 32 de nominalizări, cele mai multe primite până acum de un serial tv într-un singur an. Serialul devenit fenomen a mai stabilit în trecut un record. A primit 57 de...
Duminica, 22.09.2019, 09:26
Jennifer Aniston a slăbit 13 de kilograme pentru rolul din serialul "Prietenii tăi". Într-o carte scrisă de Saul Austerlitz pentru a celebra 25 de ani de la primul episod al serialului, se povesteşte cum actriţei i s-a spus clar si răspicat că...
Sambata, 21.09.2019, 09:12
Cu ocazia celebrării a 25 de ani de la lansarea serialului de comedie F.R.I.E.N.D.S , casa de modă Ralph Laurean a lansat o colecție de toamnă inspirată din celebrul serial.
Vineri, 20.09.2019, 20:15
Alexandru Papadopol şi Medeea Marinescu sunt protagoniştii serialului „Bani negri (pentru zile albe)”, scris şi regizat de Daniel Sandu şi produs de HBO Europe.
Vineri, 20.09.2019, 15:37
Poveştile incredibile de viaţă continuă în serialul Sacrificiul! Imediat după Observator, veţi vedea un nou episod tensionat din viaţa celor trei familii.
Joi, 19.09.2019, 20:03
„Stăpânul Inelelor" a reprezentat un punct de cotitură în istoria cinematografiei mondiale! Dar deţinătorii francizei au decis să nu se oprească la acest record. Aşa că vor produce serialul "Stăpânul Inelelor", care va deveni cea mai...
Joi, 19.09.2019, 13:46
Actrița Alina Berzunțeanu, pe care telespectatorii Antenei 1 o vor vedea în rolul directoarei economice Doina Rogojinaru, în serialul de comedie Mangalița, care începe duminică, 29 septembrie, de la ora 20:00, a fost foarte încântată de oamenii din Bolintin Vale, localitatea în care a filmat pentru această producție, pe care îi consideră foarte primitori. “Într-o zi, o doamnă mi-a adus flori de la ea din grădină și căpșuni, iar fetele de la costume mi-au spus ca și ele primiseră la fel. Ce să mai, să tot filmezi!”, își amintește aceasta.
Un nou episod din Sacrificiul urmează după Observator. Mărturisirile emoţionante, deciziile dar şi răsturnările de situaţie schimbă destinele personajelor. Primele două episoade din filmul care i-a ţinut în suspans pe telespectatorii Antena...
Miercuri, 18.09.2019, 20:10
Virginia Rogin joacă în „Sacrificiul”, serialul produs de Ruxandra Ion pentru Antena 1. Acesta aduce în faţa telespectatorilor poveştile de viaţã ale unor familii cu destine memorabile, dintre ele făcând parte şi familia Zamfir, o familie...
Miercuri, 18.09.2019, 13:10
Amazon Studios va filma noul serial "Stăpânul Inelelor" în Noua Zeelandă, ţara în care regizorul Peter Jackson a turnat producţiile originale "Lord of the Rings" şi "Hobbit", şi care a câştigat în defavoarea Scoţiei, aceasta fiind cea mai scumpă producţie de televiziune din istorie, potrivit The Guardian.
Miercuri, 18.09.2019, 10:18
Începând din aceastã searã, de luni pânã joi, de la 22:00, Happy Channel difuzeazã sitcom-ul american Imperfecta viaţã perfectã (Suburgatory).
Miercuri, 18.09.2019, 09:37
Actorul Alex Bogdan, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor vedea începând de duminică, 29 septembrie, de la ora 20:00, în rolul polițistului Sică, în primul episod al serialului de comedie Mangalița, spune că, pe perioada filmărilor, cel mai greu i-a fost cu trezitul de dimineață. “Noroc că mai prindeam un pic de somn până ajungeam la Bolintin, unde filmam serialul. În funcție de trafic, puteam să facem până acolo de la 40 de minute la peste două ore”, spune el.
Grupul WarnerMedia a achiziţionat marţi, pentru cinci ani, cele 279 de episoade ale serialului "The Big Bang Theory". Filmul va fi disponibil pe viitoarea sa platformă de streaming, numită HBO Max, şi anunţată pentru primăvara lui 2020.
Miercuri, 18.09.2019, 08:35
"Don Juan-ul" adorat de toate femeile din România, destin teribil! Viaţa i s-a schimbat la 180 de grade după ce a cunoscut celebritatea! Cumpenele prin care a trecut l-au făcut alt om, iar acum Gabi Duţune povesteşte cum a trăit coşmarul american!
Marti, 17.09.2019, 23:55
Cel mai nou serial de comedie, Mangalița, are premiera duminică, 29 septembrie, de la ora 20:00, la Antena 1 și îl are în centrul atenției pe Stelian Manole, primarul aflat în fruntea urbei de peste 20 de ani. Rolul acestuia este interpretat de Teodor Corban, cunoscut publicului din filme precum A fost sau n-a fost? sau Poziția copilului și câștigător al premiului Gopo, în anul 2016, pentru rolul din filmul Aferim.
Serialul „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones”, producţie HBO, a fost recompensat cu 10 trofee Creative Arts Emmy, la gala care a avut loc în acest weekend la Microsoft Theater din Los Angeles, potrivit The Hollywood Reporter.
Luni, 16.09.2019, 08:32
Doiniţa Oancea a vorbit la Star Matinal despre sacrificiile pe care le-a făcut pentru meseria de actor, dar despre relația cu iubitul ei! Actriţa dă din casă şi în legătură cu noul serial în care joacă!
Sambata, 14.09.2019, 12:36
Trilogia O grămadă de caramele a ajuns la ultima parte, ”Iertarea”. Duminică, 15 septembrie, de la ora 18:00, Happy Channel difuzează primele patru episoade din noul sezon al serialului produs de Ruxandra Ion.
Vineri, 13.09.2019, 09:18
HBO pregăteşte un al doilea serial prequel „Urzeala tronurilor/ Game Of Thrones”, bazat pe cartea „Fire & Blood” scrisă de George R.R. Martin şi lansată anul trecut, informează The Hollywood Reporter.
Vineri, 13.09.2019, 09:05
Actrița Andreea Bibiri, pe care telespectatorii Antenei 1 o vor vedea, în curând, în noul serial Mangalița, la Antena 1, în rolul Emiliei Vulpe - doctorița îndrăgostită de primarul Stelian Manole, spune că acesta a fost unul dintre cele mai simpatice personaje la care a lucrat până acum.
Invitată în platoul Observator, Adriana Trandafir ne dă ultimele detalii din culisele noului serial „Sacrificiul”, difuzat pe Antena 1 de la ora 20:00.
Miercuri, 11.09.2019, 13:22
Bogdan Stanoevici este un actor și-un bucătar de excepție. Acesta ne-a pregătit „Salată cu anșoa, capere și pui” și ”Paste cu parmezan și ciuperci de pădure” și ne-a povestit și care este rolul lui în serialul „Sacrificiul”,...
Miercuri, 11.09.2019, 13:09
Actorul Teodor Corban, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor descoperi, în curând, în rolul primarului Stelian Manole din serialul Mangalița, spune că munca pentru această producție a fost una extenuantă, dar frumoasă.
Se împlinesc 25 de ani de la lansarea primului episod din seria Friends! Iar cu această ocazie Warner Bros a deschis în New York un muzeu dedicat serialului fenomen. Expoziţia va cuprinde 50 de obiecte care fac parte din recuzita serialului. Printre ele se numără şi celebra canapea portocalie sau curcanul lui Monica de Ziua Recunoştinţei.
Vineri, 06.09.2019, 22:09
Se împlinesc 25 de ani de la lansarea primului episod din seria Friends! Iar cu această ocazie Warner Bros a deschis în New York un muzeu dedicat serialului fenomen. Expoziţia va cuprinde 50 de obiecte care fac parte din recuzita serialului....
Vineri, 06.09.2019, 16:43
"The Testaments", continuarea celebrului roman "The Handmaid's Tale" (Povestea slujitoarei) al scriitoarei Margaret Atwood, va fi lansată în librării din 10 septembrie şi va fi şi adaptată pentru televiziune.
Vineri, 06.09.2019, 13:10