Cel mai palpitant show muzical revine la Antena 1 cu multe noutăți. Un nou jurat, voci proaspete, gata să cucerească scenele autohtone, dar mai ales cu emoțiile care transformă concursul într-o experiență de viață unică
Barbie de România, Sabrina Fabian (19 ani), devenită cunoscută după ce a simulat un leșin pe scenă în ediția trecută a emisiun X Factor, a picat exameul de Bacalaureat 2016.
Joi, 08.09.2016, 07:58
Mai sunt doar două zile până la startul noului sezon X Factor, iar juraţii sunt nerăbdători să-şi cunoască noul coleg. I-au ales câteva nume şi vârsta, dar identitatea lui rămâne un mister.
Mai sunt doar două zile până la startul noului sezon X Factor, iar juraţii sunt nerăbdători să-şi cunoască noul coleg. I-au ales câteva nume şi vârsta, dar identitatea lui rămâne un mister.
Miercuri, 07.09.2016, 19:42
Ștefan Bănică va fi de-a dreptul bulversat la „X Factor” de o concurentă, de altfel plină de farmec, aflata aproape de vârsta pensionarii, care a plecat în Franța să se mărite, dar s-a întors în țară să-și vândă un teren și totodata să-și încerce norocul la Antena 1
Nu e niciun secret faptul că Horia Brenciu nu poate trăi fără muzică. Și pentru că pauzele de filmare sunt ocazie de odihnă și relaxare, pentru Horia Brenciu acestea au de-a face cu muzica
În sezonul din 2014, Alexandra Crişan a reuşit să-i cucerească pe cei trei juraţi, cu vocea sa superbă și unică. A venit la X Factor datorită prietenilor.
Intră pe scenă, îi uimeşte pe juraţi cu înfăţişarea lui, ia microfonul şi începe. Uşor la început, ca la final să explodeze. Exact ca Freddie...
În sezonul trecut “X Factor”, Sabrina Fabian a reuşit să capteze atenţia tuturor leşinând pe scena chiar în momentul în care şi-a dat seama că vocea “a lăsat-o la greu”. Aşa cum era de aşteptat, tânăra aspirant la un “loc” în showbiz-ul românesc a făcut orice pentru că presa să nu o uite
storia trupei fenomen a început în anul 2012, odată cu celebra colaborare cu Inna. Piesa "P.O.H.U.I." a devenit imediat hit, menţinându-se săptămâni întregi pe prima poziţie. Dar imediat a venit şi întrebarea: cine sunt băieţii şi de ce poartă mască?
Emoțiile sunt inevitabile la "X Factor". Elena Ispas, o tânără de 27 de ani din București, a reușit în cel de-al cincilea sezon să îi emoționeze pe toți cei prezenți. Fără studii de canto, dar cu multă pasiune pentru muzica, aceasta s-a prezentat pe scenă visând să devină o artistă desăvârșită.
Carla’s Dreams revine cu o piesă specială pentru publicul vorbitor de limba rusă. Piesa se numeşte “Треугольники” (Triunghiuri ) şi este una dintre piesele care vor fi incluse pe albumul în limba rusă la care lucrează cei de la Carla’s Dreams
Nu mai este niciun secret că Ștefan Bănică Jr. este unul dintre cei mai iubiţi şi respectaţi artişti din România. Iar acest lucru se poate vedea atât din anii de carieră, nenumăratele spectacole pe care le susţine an de an, dar şi din dorinţa artiştilor de a colabora cu juratul de la X Factor.
Bleona Qereti este unul dintre juraţii de la X Factor Albania, însă este cea care întoarce toate privirile. Brunetă, în vârstă de 37 de ani, arata demenţial şi nu ezita să îşi pună în evidenţă "dotările"
Monica Michael, fostă concurentă la "X Factor UK", în anul 2014, arată demenţial, după ce a reuşit să slăbească peste 30 de kilograme, într-un an şi jumătate.
La doar 20 de ani și cu o poveste de viață nu tocmai fericită, Florin Răduță a reușit să cucerească inimile romanilor şi să câştige marele premiu, în sezonul al cincilea X Factor.
Simpaticii moldoveni de la Carla's Dreams au un succes nebun în Rusia! Piesele băieţilor se aud peste tot, iar acum au lansat, la unul dintre cele mai cunoscute posturi de radio de acolo, o piesă nouă
Carla's Dreams face furori şi peste hotarele ţării. Faptul că trupă este îndrăgită în România este un lucru cunoscut, însă succesul pe care îl au băieţii în Rusia este de neimaginat. Piesa "Eroina" se aude peste tot: radio, TV, cluburi, în maşină, la terase
Limba română a răsunat de ziua ei la Moscova. Renumita trupă Carla's Dreams a fost invitată la un post de radio din capitala rusă, acolo unde au interpretat în limba română, piesa "Sub pielea mea".
A făcut furori pe scena de la "X Factor", când a reuşit să câştige titlul de primul câştigător al show-ului de talente, iar acum este un artist în sensul adevărat al cuvântului.
29 de august pare a fi o zi predestinată marilor voci ale României. Dovada este că în această zi s-au născut Ioana Anuța (Jo) și Florin Ristei, două dintre vedetele lansate pe orbită de show-ul „X Factor”
Cu o voce caldă şi puternică în acelaşi timp, Daniel Kajmakoski uimea în urmă cu doi ani cu talentul său. Nu s-a irosit! A mers mai departe pe acest drum şi ajuns la până la Eurovision
Delia s-a dat de gol! După ce a spus de atâtea ori că nu e pregătită să schimbe scutece, artista pare că s-a răzgândit. Obiectul pe care ea îl poartă în geantă i-a făcut pe toţi să întrebe dacă e pe cale să devină mamă.
Jo și-a serbat ziua de naștere în avans pe scenă. Cum altfel?! Astfel, ea a fost cea care le-a oferit un cadou fanilor şi nu invers
Carla`s Dreams este un artist adorat de mulți români, dar puțini sunt cie care știu că acesta cântă nu doar în română și în engleză!
Horia Brenciu, juratul X Factor are tot ce își poate dori! O carierp de succes, o mulțime de fani și o familie superbă, cu care se mândreşte ori de câte ori are ocazia.
Nadir a devenit tătic pentru prima oară, motiv pentru care artistul este în al nouălea cer! Iubita lui a născut o fetiţă, iar cei doi i-au ales deja şi numele
Fostul concurent de la "Insula Iubirii" şi actual la "X Factor" zâmbeşte din nou! După dezamăgirea trăită în Thailanda, Hamude a găsit putere şi motive să fie fericit
Surpriză de zile mari pentru fanii lui Nadir Tamuz! Fostul concurent X Factor este în al nouălea cer. Motivul? Artistul a devenit, în urmă cu puţin timp, tătic pentru prima oară
Printre concerte și admiratori, Tudor Turcu, câştigătorul celui de-al doilea sezon X Factor, şi-a rezervat şi câteva zile de vacanţă. Şi nu peste hotare. Nici vorbă de All Inclusive, ape azurii şi privelişti exotice. Artistul a ales să rămână pe plaiurile noastre mioritice.
Da, ştim, sună ciudat! Hmm… Un filipinez care participă la X Factor Bulgaria şi mai şi cântă o piesă din folclorul vecinilor nostril de la sud de Dunăre?! Şi asta nu e tot! Interpretarea este una fenomenală, iar povestea lui Rafael Aguilar, pe măsură
Juratul X Factor a acceptat provocarea celor de la “Neatza” şi a participat la rubrica “Am / N-am”. Amuzat de întrebările puse, Ştefan Bănică Jr a fost mai sincer ca niciodată
Nu degeaba a câștigat sezonul al patrulea la show-ului! Adina Răducan nu se dezice de talentul și pasiunea ei pentru muzică și este apreciată pentru strădania de a a-și face un nume pe piața muzicală.
Chiar dacă nimeni nu le cunoaște adevărata identitate, moldovenii de la Carla’s Dreams sunt artiștii cei mai căutați ai momentului. Au devenit idolii adolescenților de la noi, grație ultimelor lor hit-uri, și puțin sunt cei care nu știu să le fredoneze piesele
Delia este una dintre cele mai sexy aparitiii din showbiz-ul românesc. Are atitudine şi se joacă cu imaginaţia fanilor. De curând, vedeta şi-a surprins prietenii virtuali cu o fotografie de-a dreptul incendiară.
"Când vine vorba de Horia Brenciu, toate suntem melomane!". Așa sună unul dintre comentariile primite de artist pe pagina sa de Facebook. Se pare că juratul X Factor are priză mare la fane! Ce ne face să afirmăm acest lucru?
Juraţii au avut parte la audiţiile X Factor de o revedere neaşteptată: Thomas Grazioso, care anul trecut a afăcut parte din echipa de band-uri a lui Brenciu, în trupa Tomato, s-a prezentat la audiţii.
"Horia Brenciu Orchestra, în urmă cu 10 ani. Toţi tineri, talentaţi şi aparent, liniştiţi! Restul comentariilor va aparţine". Așa sună descrierea unei fotografii de colecţie, am spune, postată de juratul X Factor pe Facebook.
Din 5 septembrie, Antena 1 lansează grila de toamnă care le aduce telespectatorilor multă strălucire, spectacol, ingrediente alese, muzică, dar și umor. Fie că e vorba de întreceri ascuțite între cei mai simpatici chefi, fie că e vorba de talente înnăscute care vor arăta că dețin factorul X sau vedete care fac show și umor care va smulge hohote de râs, toamna aceasta, e clar: spectacolul e la Antena 1!
Vineri, 19.08.2016, 13:43
Cu siguranţă, anul 2016 este al Deliei. Albumul "Deliria" face furori, iar concertele de la Sala Palatului au avut un succes de zile mari! Aşa cum era de aşteptat şi prestaţia din deschiderea concertului Rihannei de la Bucureşti a fost una fenomenala, iar diva din Barbados a fost impresionată. Ce i-a zis aceasta artistei din România?
Fenomenul X Factor nu este doar o emisiune de talente, ci chiar o rampă de lansare pentru cei cu potențial, iar Nadir Tamuz a simțit-o pe pielea lui. Fostul concurent de la X Factor, a reușit să cucerească România cu piesele sale, într-un timp destul de scurt.
Apariția sa la X Factor a însemnat lansarea în elita muzicii românești. După prestațiile senzaționale de la show-ul difuzat de Antena 1, Ioana Anuța, sau JO, după numele de scenă, a devenit un nume respectat în industrie.
Faptul că Delia este o artistă desăvârşită nu mai este un secret pentru nimeni. Mereu cu o voce care îţi face pielea de găină la purtător, cu un show de milioane şi idei geniale, cântăreaţa nu conteneşte să surprindă. Nu o spun doar fanii, ci toţi cei care au participat vreodată la un concert al juratei X Factor
Anii au trecut şi peste ei, cum altfel?! Cântă împreună de 33 de ani, au scos hituri care au rămas în istorie şi albume care s-au vândut în milioane de exemplare. Piese ca “Always” sau “It’s My Life” îţi fac pielea de găină si te ridică imediat de pe scaun. Acum, băieţii, patru la număr, se pregătesc să lanseze un nou album. Al paisprezecelea…
Joi, 18.08.2016, 12:45
Uddi cucerește fanii cu o nouă piesă îndrăzneață și le spune ce se întâmplă „Dacă mai bem”.
Joi, 18.08.2016, 12:26
Uddi cucerește fanii cu o nouă piesă îndrăzneață și le spune ce se întâmplă „Dacă mai bem”.
Da! Anii au trecut şi peste ei, cum altfel?! Cântă împreună de 33 de ani, au scos hituri care au rămas în istorie şi albume care s-au vândut în milioane de exemplare, dar nimic nu le-a "furat" gramul ăla de nebunie. Piese că “Always” sau “It’s My Life” îţi fac şi acum pielea de găină şi te ridică imediat de pe scaun. Acum, băieţii, patru la număr, se pregătesc să lanseze un nou album. Al paisprezecelea…
Faptul că Delia este o artistă desăvârşită nu mai este un secret pentru nimeni. Mereu cu o voce care îţi face pielea de găină la purtător, cu un show de milioane şi idei geniale, cântăreaţa nu conteneşte să surprindă. Nu o spun doar fanii, ci toţi cei care au participat vreodată la un concert al juratei X Factor
Concertul susţinut de Rihanna la Bucureşti, duminică seara, încă face furori în România! După acuzaţiile aduse cântăreţei din Barbados, privirile cârcotaşilor se îndreaptă acum către Delia, care a strălucit pe scenă în concertul de deschidere
Luni, 15.08.2016, 13:28
Solistul trupei Carla`s Dreams este cel de-al patrulea jurat X Factor, ce se alătură cunoscutei echipe formate din Delia, Horia Brenciu și Ștefan Bănică Jr.!
Vineri, 12.08.2016, 11:49