Antena Căutare

Asia Express sezonul 8, 6 octombrie 2025. Cine a câștigat imunitatea mare din etapa cinci. În ce ordine s-au reunit echipele

Ediția 18 din Asia Express - Drumul Eroilor, de pe 6 octombrie 2025, a adus pe micile ecrane o cursă neașteptată. Concurenții au fost nevoiți să facă față provocărilor alături de alți coechipieri pentru a putea ajunge la Irina Fodor, acolo unde îi aștepta o imunitate.

Cea de-a cincea etapă de pe Drumul Eroilor a venit cu o surpriză de proporții pentru concurenți, dar și pentru telespectatori. Irina Fodor a anunțat o schimbare uriașă la nivelul echipelor.

Toți au rămas uluiți după ce au aflat că este nevoie să plece în cursă alături de un alt coechipier. Unii s-au bucurat de noua formulă, în timp ce alții au fost profund dezamăgiți. Mara Bănică a avut o reacție complet neașteptată la vestea că trebuie să facă echipă cu Anda Adam.

În ediția 18 din Asia Express, de pe 6 octombrie 2025, provocările nu au întârziat să își facă apariția. Prezentatoarea TV a dat startul misiunii, însă aceasta s-a încheiat foarte rapid odată cu lăsarea nopții.

Citește și: Asia Express sezonul 8, 5 octombrie 2025. Cine a câștigat amuleta și Jokerul din etapa cinci. Surpriză pentru concurenți

Concurenții au fost nevoiți să își caute cazare. Karmen Simionescu și Olga Barcari și-au scos la iveală toate strategiile pentru a convinge localnicii să le primească în case. Coechipierii acestora, Alexandru Ion și Emil Rengle, au fost uluiți de tactica lor.

Replici acide între Anda Adam și Mara Bănică în ediția 18 a sezonului 8 Asia Express - Drumul Eroilor, de pe 6 octombrie 2025

Tensiunile și replicile acide nu au lipsit din peisaj în ediția 18 a sezonului 8 Asia Express - Drumul Eroilor, de pe 6 octombrie 2025. Nici bine nu au plecat pe traseu că Anda Adam și Mara Bănică au avut parte de un moment delicat.

Cele două și-au adresat cuvinte grele după ce și-au găsit cazare. Jurnalista a ținut să își spună părerea sinceră despre artistă. Acestea nu s-au mai ferit de camerele de filmat și au dat cărțile pe față, fără nicio ezitare.

Mai mult, nervii au atins cote maxime încă de la primele ore ale dimineții. Anda Adam s-a enervat extrem de tare atunci când Mara Bănică a făcut mici glume la adresa soțului ei, Joseph.

„Nu-ți mai permite la adresa soțului meu astfel de glume. Te rog frumos, nu glumesc! Ai probleme la cap, ești puțin dusă de Bălăceanca. Chiar o forțezi!”, a spus cântăreața.

Prin ce probe dificile au trecut echipele în ediția 18 a sezonului 8 Asia Express - Drumul Eroilor, de pe 6 octombrie 2025

Echipele au avut parte de noi probe care să le testeze limitele fizice și psihice în ediția 18 a sezonului 8 Asia Express - Drumul Eroilor, de pe 6 octombrie 2025. După ce au trecut prin clipe dificile la autostop, aceștia și-au găsit puterea de a merge mai departe în cursă.

Pentru a face rost de următorul plic cu noua destinație, concurenții au fost nevoiți să ofere localnicilor diferite obiecte în schimbul unor alimente. Misiunea a fost plină de adrenalina și suspans pentru cei care își doreau cu orice preț imunitatea.

Deși le-a fost destul de greu să transporte obiectele cu ajutorul unei biciclete, vedetele s-au descurcat de minune. În ciuda obstacolelor de pe traseu, echipele au continuat competiția cu gândul la miza cea mare a etapei.

După ce au făcut rost de toate alimentele de pe listă, perechile s-au îndreptat către o locație la care nu s-ar fi gândit niciodată. Aceștia au ajuns la o fabrică de sos de pește. Proba le-a dat mari bătăi de cap, mai ales celor care nu suportă mirosurile și gusturile puternice.

Citește și: Asia Express sezonul 8, 5 octombrie 2025. Ce au pățit Mara Bănică și Serghei Mizil după ce au vorbit în română cu un localnic

Karmen Simionescu, Alina Pușcău, Serghei Mizil, Anda Adam și Alexandru Ion au trecut prin momente grele după ce au băut sos de pește. Băutura nu a fost pe gustul concurenților.

„Apă că leșin!”, a spus Karmen Simionescu.

„Maica mea, unde am ajuns?!”, a mai adăugat cineva.

Cine a câștigat imunitatea mare din ediția 18 a sezonului 8 Asia Express - Drumul Eroilor, de pe 6 octombrie 2025

Concurenții au luptat cu toate forțele pentru a-și revedea partenerii alături de care au venit în Asia Express. Cei care s-au reunit primii și au ajuns la Irina Fodor pe primul loc au fost Ștefan Floroaica și Alexandru Ion.

Așadar, concurenții au câștigat o nouă imunitate pe Drumul Eroilor în ediția 18 a sezonului 8, de pe 6 octombrie 2025. Pe locul doi au ajuns Karmen Simionescu și Olga Barcari, fiind urmate de Emil Rengle și Alejandro Fernández.

Ultimii la Irina Fodor au fost Dan Alexa și Alina Pușcău, dar și Cristina Postu alături de Gabriel Tamaș. Înaintea lor s-au reunit Mara Bănică și Serghei Mizil, dar și Anda Adam și soțul ei, Joseph.

„Ați mai păcălit o săptămână! Au venit doar să profite, fac bani pe cârca cuiva!”, a reacționat Olga Barcari la vestea că Ștefan Floroaica și Alexandru Ion sunt imuni, în glumă.

„Până să ajung la Karmen nu știam că joc pentru imunitate”, a mai adăugat concurenta.

„Au reușit, bravo lor, meritau!”, a zis și Mara Bănică.

„Trebuie să admit că imunitatea asta se datorează într-o mare proporție lui Karmen”, a mărturisit Alexandru Ion.

„Eu mp bucur foarte tare că am trecut de această jumătate a concursului. Cumva suntem mai aproape de finală!”, a mai evidențiat Ștefan Floroaica.

Tot ce trebuie să știi despre noul sezon Asia Express - Drumul Eroilor

Asia Express-Drumul Eroilor, ce poate fi urmărit și pe AntenaPLAY, marchează o rută spectaculoasă prin Filipine, Vietnam și Coreea de Sud, purtând concurenții prin peisaje exotice, provocări extreme și culturi fascinante.

Finala acestei ediții va avea loc în inima Coreei de Sud, în spectaculosul Seul, oferind un cadru memorabil pentru deznodământul uneia dintre cele mai dure competiții televizate.

După regulile deja bine știute, fără telefon, fără cazare și fără transport, cu doar un dolar în buzunar, cele nouă perechi vor înfrunta culturi complet diferite, diferențe mari de temperatură, vor învăța despre eroi vechi, dar și eroi ai generației Z, vor învăța mai multe despre ei și partenerii lor, și vor face tot posibilul să ajungă în Seoul, destinația finală a acestui sezon.

Asia Express - Drumul Eroilor se vede în fiecare duminică de la ora 20:00, luni, marți și miercuri de la 20:30, pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

Asia Express sezonul 8, 6 octombrie 2025. Anda Adam, la un pas de un atac de panică. Prin ce probă dificilă au trecut co... Diseară, ceaiul le pune capac concurenților în Asia Express. Drumul Eroilor, din nou lider detașat de audiență...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Irina Fodor, detalii despre experiența ei în Asia Express. Prin ce peripeție a trecut: „Află și soțul meu cât sunt de căpiată”
Irina Fodor, detalii despre experiența ei în Asia Express. Prin ce peripeție a trecut: „Află și soțul meu...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
EXCLUSIV | Primele imagini cu Maurice Munteanu și Connie Preda din Asia Express. Prin ce probe grele au trecut cei doi concurenți
EXCLUSIV | Primele imagini cu Maurice Munteanu și Connie Preda din Asia Express. Prin ce probe grele au trecut cei...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de iubita artistului, Anastasia, la evenimentul ELLE. Foto
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de... Elle
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Doi soți care și-au cumpărat casa „ideală” au făcut o descoperire foarte neplăcută la 8 luni după ce s-au mutat, sub prelata din curte
Doi soți care și-au cumpărat casa „ideală” au făcut o descoperire foarte neplăcută la 8 luni după ce s-au... Antena3.ro
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... useit
Ilie Bolojan a dezvăluit ce i-a transmis mama sa: „Mi-a spus asta de mai multe ori!”
Ilie Bolojan a dezvăluit ce i-a transmis mama sa: „Mi-a spus asta de mai multe ori!” BZI
Horoscop iunie 2026: luna care schimbă destinele zodiilor. Dragoste, bani și răsturnări neașteptate
Horoscop iunie 2026: luna care schimbă destinele zodiilor. Dragoste, bani și răsturnări neașteptate Jurnalul
Semne clare că partenerul vrea să se despartă de tine
Semne clare că partenerul vrea să se despartă de tine Kudika
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani Redactia.ro
Cum a reușit Bogdan să transforme un eșec total într-o afacere de succes. Clienții vin și din alte orașe
Cum a reușit Bogdan să transforme un eșec total într-o afacere de succes. Clienții vin și din alte orașe Observator
Remedii naturale pentru senzația de amețeală. Cum o poți trata
Remedii naturale pentru senzația de amețeală. Cum o poți trata MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Greșeala pe care o fac părinții când încearcă să controleze comportamentul copilului: dau vina pe un ”prieten problemă”
Greșeala pe care o fac părinții când încearcă să controleze comportamentul copilului: dau vina pe un... DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x