Ediția din data de 10 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. Roberto a fost deranjat de faptul că Giulia discuta cu fetele despre problemele lor. Iată ce a spus concurenta.
Giulia și Roberto de la Mireasa sezon 7 au încheiat cunoașterea. Cei doi tineri s-au ”duelat” în gala din 10 martie 2023.
Ediția din data de 10 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. Joi seara Bogdan își strângea lucrurile cu gândul că va părăsi competiția. ”Mă simt rănit! Nu înțeleg ce vrea Irina...”, a spus acesta.
Bogdan a revenit la Mireasa pentru Irina. Publicul a decis să le mai dea o șansă, iar cei doi s-au reunit. Însă nu avea să treacă mult și el nu se mai simțea bine în casă.
Situația incredibilă a unei familii care în ziua nunții susține că ea și soțul ei au fost vizitați de spiritul fiicei lor, care a fost surprins în fotografii. În articolul puteți vedea imagini cu fotografia în care fiica lor apare.
Vineri, 10.03.2023, 15:13
În seara când au urmărit filmul, Irina a căutat atenția lui Bogdan. Băiatul a plâns în timp ce a revăzut imaginile, iar lui Alex nu i-a plăcut.
Ediția din data de 10 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. Irina și Alex au avut parte de o ieșire relaxantă în parc, însă discuțiile dintre cei doi a lăsat loc interpretărilor. ”Vreau să o cunoști pe noua fată din...
Ediția din data de 10 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. În urma voturilor telespectatorilor Denisa a fost eliminată din competiție. ”Mă bucur și vă mulțumesc!”, a spus aceasta.
Publicul Mireasa a avut o săptămână la dispoziție pentru a alege ce fată va părăsi competiția. În cursă au fost Denisa și Simona. Iată ce concurentă este eliminată.
Ediția din data de 10 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. Simona se află în cursa de eliminare alături de Denisa, iar Andrei a încercat să fie prezent cât mai aproape de Simona. ”Mi-ar fi foarte greu fără ea. Dacă Simona pleacă...
Andrei și Simona de la Mireasa sezon 7 au declarat că formează un cuplu, după ce s-au sărutat în jacuzzi.
Cosmin, fostul concurent din sezonul 6 Mireasa, a transmis un mesaj neașteptat în mediul online la scurt timp de la divorțul de Miruna. Hai să vezi ce a publicat pe contul de Instagram.
Ediția din data de 10 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. Hatice, Irina și Cătălina se gândeau să facă un pic de campanie pentru rămânerea Denisei în competiție. Iată cum au procedat, dar și cum a reacționat concurenta în pericol...
Maria Roman, fosta concurentă din sezonul 3 Mireasa, a publicat în mediul online prima imagine cu burtica de gravidă.
Miruna de la Mireasa a publicat recent în mediul online un mesaj care a confirmat faptul că divorțul dintre ea și Cosmin s-a pronunțat. După ce s-au separat, în prezent decizia lor a luat și o formă oficială, iar cei doi nu mai sunt soț și soție în acte. Ce a transmis fosta concurentă.
Ediția din data de 9 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. Concurenții din casă care nu au primit vizita mamelor de 8 Martie, au vorbit cu ele la telefon sau prin video call.
Mamele care nu au putut veni în casa Mireasa sezon 7 au vorbit cu tinerii din competiție. Au curs lacrimi.
Când mireasa a descoperit că soacra vrea să îi strice rochia de nuntă, aceasta s-a răzbunat în cel mai neașteptat mod posibil. Ceea ce a urmat i-a uimit pe mulți.
Joi, 09.03.2023, 16:41
Ediția din data de 9 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. De Ziua Femeii, majoritatea concurenților au fost vizitați de mamele lor. Pe lângă diversele subiecte abordate, ele au avut grijă să își sfătuiască copiii în privința...
Ediția din data de 9 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. Alex i-a pus mai multe întrebări Mariei, noii concurente, însă nu pare să fi fost mulțumit de unele răspunsuri, ba chiar i s-a părut că tânăra nu este complet sinceră și că...
Ediția din data de 9 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. Giulia îi spune Sabrinei că nu vrea să se grăbească în cunoașterea cu Roberto, deoarece își dorește să fie într-adevăr îndrăgostită ca să formeze un cuplu. Irina crede...
Ediția din data de 9 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. În gala de vineri Simona a intrat în cursa de eliminare, prilej cu care Andrei a simțit să-și reafirme dorința de a fi cu aceasta în orice situație. Iată ce au spus Doamna...
Ediția din data de 9 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. Dani este nemulțumit de atitudinea Daianei. ”Uneori îmi dai impresia că ceva se întâmplă... O iau razna!”, a spus acesta.
Ediția din data de 9 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. O nouă zi, nouă tradiție. După surprizele de 8 Martie, concurenții au avut ocazia să-și demonstreze talentul în arta culinară și munca în echipă. Tema de lucru a fost...
Ediția din data de 9 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. În emisiunea de miercuri a fost prezentată o discuție în contradictoriu între Irina și Bogdan. Iată ce a făcut Alex în pauza publicitară și ce i-a transmis Irinei.
Alex și Irina de la Mireasa sezon 7 continuă să se tachineze. În timp ce el susține că o place mult, concurenta are nevoie de timp.
Ediția din data de 9 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. Miercuri seara, în bucătăria din casa fetelor, Antonio parcă a nimerit la interogatoriu. Iată ce fete au fost interesate de noul concurent.
Ediția din data de 9 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. Maria, noua concurentă din competiție, a fost întâmpinată de Alex cu amabilitate. Iată ce a făcut Maria în casa băieților.
Ediția din data de 8 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. Mamele au fost scoase la plimbare. Acestea s-au bucurat de un film la cinema și apoi au mers să bea un fresh de portocale sau o cafea, timp în care au discutat pe marginea cuplurilor...
Ediția din data de 8 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. Băieții au transmis mesaje pline de iubire și speranță fetelor din casă. Bogdan i-a transmis Irinei că își dorește ca ea să își găsească partenerul potrivit, care să îi...
Ediția din data de 8 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. Mamele cuplului Sabrina-Dima au fost prezente în platou, alături de cei doi tineri. Fiecare dintre ei au citit câte o scrisoare pentru mamele lor. Dima îi mulțumește inclusiv mamei...
Ediția din data de 8 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. Antonio este noul concurent care a intrat în casa băieților! Tânărul a venit în căutarea unei persoane care să aibă aceleași aspirații, ca să își poată întemeia o familie...
Antonio este noul concurent de la Mireasa sezon 7. Cine este acesta și pe cine place.
Ediția din data de 8 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. Roberto și Giulia vor să se cunoască din ce în ce mai bine. Cei doi au avut o discuție despre concurenții noi care vor intra în competiție.
Ediția din data de 8 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. Odată ce seara venea în casa Mireasa, dorul Andreei de Ionuț se accentua și mai mult: "Nu ai idee cât de dor îmi e de el".
Ionuț a venit în casa Mireasa sezon 7 pentru a îi aduce un buchet de flori iubitei sale, Andreea. El a cerut să se întoarcă în competiție, iar Simona Gherghe le-a făcut o propunere.
Ediția din data de 8 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. Irina și Bogdan au ajuns să se certe și să-și spună cuvinte grele unul celuilalt.
Când a auzit ce a putut să îi ceară cumnata în timp ce făcea pregătirile pentru nuntă, o viitoare mireasă a rămas mută de uimire. Supărată, femeia și-a dezvăluit supărarea pe internet.
Miercuri, 08.03.2023, 14:42
Ediția din data de 8 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. Maria este cea mai nouă concurentă din casa fetelor. Ce părere au băieții și fetele din competiție.
Noua concurentă de la Mireasa sezon 7 se numește Maria Ilie. Tânăra are un copil și dorește să-și refacă viața.
Ediția din data de 8 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. Fetele s-au pregătit de o seară incendiară alături de niște invitați speciali pentru a sărbători ziua de 8 Martie. Toate acestea spre agitația băieților.
Ediția din data de 8 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. De Ziua Mamei, băieții si fetele au au dăruit mamelor un buchet de flori, dar și câte o scrisoare.
De 8 martie, mamele și fetele din casa Mireasa sezon 7 au primit un cadou. Trei striperi le-au dansat în living, spre nemulțumirea băieților, care doar auzeau zarva creată.
Șapte mame intră astăzi în casa Mireasa, de 8 martie 2023. Iată cum au fost întâmpinate doamnele și de ce au curs lacrimi.
Leo de la Mireasa sezonul 5 a ținut să-i facă o urare pe rețelele de socializare mamei sale, Doamna Dana, care cu siguranță a fost foarte emoționată.
Aron, fostul concurent din sezonul 5 Mireasa, a publicat în mediul online o imagine rară alături de mama lui. Tânărul i-a transmis un mesaj emoționant femeii care i-a dat viață cu ocazia zilei de 8 martie.
Tatăl, sora și bunica lui Dani de la Mireasa sezon 7 au venit la Mireasa Capriciile Iubirii. Aceștia și-au spus părerea despre comportamentul Daianei.
Maria Roman, fosta concurentă a sezonului 3 Mireasa, a răbufnit în mediul online la scurt timp după ce a anunțat că este însărcinată. Tânăra nu s-a mai putut abține și a dat replica celor care vorbesc despre sarcina sa.
Maria Roman, fosta soție a lui Liviu Olteanu, este însărcinată. Ce sex are bebelușul și ce nume a ales.
Pe finalul emisiunii din 7 martie 2023, Simona Gherghe a făcut trei anunțuri. Iată despre ce este vorba.