Podiumul este al Taurilor. Astăzi reuşesc să fie pe primul loc în tot ceea ce fac, iar laudele nu vor întârzia să apară.
Miercuri, 31.08.2016, 07:32
Capitala se tranformă timp de o săptămână într-o destinație multiculturală. Festivalul Ambasadelor “Open your culture” a debutat în București cu cea de-a doua ediție, iar până pe 4 septembrie, zeci de ambasade, de pe 6 continente, își deschid porțile într-un eveniment unic ce promovează cultura și arta diferitelor țări cu misiuni diplomatice în România.
Marti, 30.08.2016, 16:20
Suntem în 2016 iar vremurile se schimbă. Mai ales modul în care marile companii fac afaceri și se prezintă în fața clienților.
Marti, 30.08.2016, 11:58
Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, în perioada ianuarieiulie 2016 au fost acordate la nivel naţional 22.016 de autorizaţii de construire pentru locuinţe individuale.
Marti, 30.08.2016, 11:52
Peste 250 de alergători s-au aliniat la start în munţii Harghitei. Pe un traseu, la aproape 1800 de metri altitudine, printre stânci, sportivii au pornit entuziasmaţi fie la maraton, 42 de kilometri, fie la cros, pe o distanţă de 15 kilometri....
Luni, 29.08.2016, 13:50
Atunci când nu realizezi că scrii greșit este foarte greu să îți dai seama de aluziile ironice ale celui care îți atrage atenția asupra problemelor pe care le întâmpini din puct de vedere lingvistic
Luni, 29.08.2016, 12:06
Primele rezultate la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat vor fi afișate luni, până la ora 16,00, potrivit calendarului aprobat de MENCȘ.
Luni, 29.08.2016, 11:22
Ar trebui să le spună cineva Berbecilor că nu mai este weekend! Aceşti nativi încep săptămâna cu o mare pauză. Dar chiar şi aşa, nu vor supăra pe nimeni. Taurii ar trebui să fie cumpătaţi astăzi pentru...
Luni, 29.08.2016, 08:31
Leii ar trebui să cumpere o şampanie astăzi. Vor trece cu brio un examen sau vor fi promovaţi la locul de muncă. Aşa că.e musai să petreacă, nu?
Luni, 29.08.2016, 07:55
Nativii din zodia berbec sunt într-o formă bună şi asta le va fi de mare ajutor. Mai ales că evenimentele de astăzi îi vor solicita din plin.
Duminica, 28.08.2016, 09:38
Taurii sunt foarte harnici şi nu vor sta locului o clipă. Pe seară, se anunţă şi câţiva oaspeţi dragi lor.
Sambata, 27.08.2016, 08:55
L-a susținut la Euro 2016 și acum a postat pe Instagram o fotografie alături de celebrul Cristiano Ronaldo. Alexandra i-a sucit mințile starului portughez!
Sambata, 27.08.2016, 07:41
Nostradamus a făcut o serie de profeții, unele care s-au adeverit, altele despre care se crede că se vor împlini în viitorul apropiat. Totuși, ce a prezis acesta pentru anul 2016?
Vineri, 26.08.2016, 19:13
Berbec: Va sfătuim să nu vă asumaţi prea multe responsabilităţi, pentru că astăzi va lipseşte simţul practic. Încercaţi să amânaţi deciziile importante, mai ales pe plan profesional! Nu va impuneţi punctul de vedere în privinţa unei...
Rolul principal din "Teresa" a propulsat-o pe Angelique în topul celor mai iubite actriţe de telenovele din lume! Deşi joacă un personaj negativ, serialul mexican din 2010 a transformat-o într-o adevărată vedetă internaţională
Vineri, 26.08.2016, 09:52
Berbecii vor fi plini de entuziasm şi acest fapt se va reflecta în implicarea de care vor da dovada in proiectele demarate.
Vineri, 26.08.2016, 08:01
Berbecii vor fi plini de entuziasm şi acest fapt se va reflecta în implicarea de care vor da dovada in proiectele demarate.
Vineri, 26.08.2016, 07:48
Dimineaţa s-ar putea să fiţi iritat din cauza neînţelegerilor cu un partener de afaceri. Va sfătuim să discutaţi cât mai calm, fiindcă orice confruntare poate degenera uşor în ceartă. Dacă trebuie să circulaţi cu maşină, fiţi foarte...
Nativii din zodia berbec sunt foarte bine organizaţi, se simt în stare să realizeze orice. Pentru ei începe o zi cu multe satisfacţii.
Joi, 25.08.2016, 08:28
Calendar ortodox 2016. Credincioșii creștin ortodocși îl pomenesc joi, pe 25 august, pe Sfântul Apostol Bartolomeu.
Joi, 25.08.2016, 08:19
Anul școlar 2016 - 2017 începe pe 12 septembrie, cu festivitatea de deschidere, iar programul ''Școala altfel'' se întinde pe durata a 5 zile lucrătoare, în perioada cursurilor, a precizat miercuri purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mirabela Amarandei.
Joi, 25.08.2016, 07:58
Nativii din zodia berbec sunt foarte bine organizaţi, se simt în stare să realizeze orice. Pentru ei începe o zi cu multe satisfacţii.
Joi, 25.08.2016, 07:38
Nu s-au spetit cu învăţatul pe parcursul verii, dar speră la o notă de trecere. Mulţi au susţinut pentru prima dată bacalaureatul deoarece au fost lasaţi corigenţi şi au fost nevoiţi să mai aştepte.
Miercuri, 24.08.2016, 19:38
Surpriză neașteptată pentru elevi! Ministerul a anunțat când va avea loc festivitatea de deschidere a noului an școlar.
Miercuri, 24.08.2016, 19:00
Amatrice 2016: "Este o tragedie, jumătate din sat nu mai este!" este rezumatul a ceea ce s-a întâmplat cu o localitatea din centrul Italiei, rasă de un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade, miercuri dimineață.
Miercuri, 24.08.2016, 12:28
Norocul și-l face omul cu mâna lui, spune o vorbă din popor. Dar ce te faci când vine vremea reversului lui?
Miercuri, 24.08.2016, 11:22
Gemeni: Nu este momentul să va asumaţi rolul de mediator într-un conflict. S-ar putea să greşiţi şi chiar să amplificaţi starea de tensiune. Dacă acordaţi mai multă atenţie problemelor partenerului de viaţă, puteţi evita o...
Absolvenţii clasei a XII-a susţin miercuri proba obligatorie a profilului, la matematică sau istorie, în funcţie de profilul liceal absolvit, potrivit calendarului celei de-a doua sesiuni de Bacalaureat 2016.
Miercuri, 24.08.2016, 08:57
Nativii din zodia berbec nu vor avea o zi uşoară. Programul încărcat îi va face să fie agitaţi şi gălăgioşi.
Miercuri, 24.08.2016, 08:11
Starul din celebra pelicula Hunger Games, Jennifer Lawrence a fost pozitionată în topul Forbes, ca cea mai bine platită actrită, pentru al doilea an la rând
Miercuri, 24.08.2016, 08:03
Starul din celebra pelicula Hunger Games, Jennifer Lawrence a fost pozitionată în topul Forbes, ca cea mai bine platită actrită, pentru al doilea an la rând. Jennifer a avut în ultimul an câştiguri de 46 de milioane de dolari.
Miercuri, 24.08.2016, 07:56
Taurii vor fi ceva mai înţelegători şi vor avea numai de câştigat. O persoană apropiată le va dezvălui un secret.
Miercuri, 24.08.2016, 07:50
Veste mare pentru elevi, dar şi pentru părinţi. După zile întregi de dezbateri, cei din Ministerul Educaţiei au ajuns la o concluzie. Astfel, conform proiectului şcoală va începe pe 12 septembrie și se va încheia pe 23 iunie. Mai mult, ”Școala Altfel” se va extinde pe o perioadă de opt zile, față de cinci anul trecut, iar olimpiadele și concursurile naționale vor fi organizate în vacanța de primăvară
Miercuri, 24.08.2016, 07:33
Incendiul care a afectat platforma Petromidia în data de 22 august 2016 nu a fost precedat de o explozie, după cum indică primele cercetări ale specialiștilor, iar această precizare se regăsește și în comunicările oficiale ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Inspectoratului Teritorial de Muncă, se arată într-un comunicat al KMG Rompetrol.
Marti, 23.08.2016, 21:54
Antena 3 vă recomandă ROWMANIA FEST 2016, Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle.
Marti, 23.08.2016, 16:55
În 2016, visul unei fetițe de 12 ani din Botoșani, pasionată de gimnastică, devenea realitate. În marea finală a celui de-al șaselea sezon „Next Star”, Andreea Tucaliuc a fost desemnată marea câștigătoare. De altfel, ea nu știa să piardă.
În 2016, visul unei fetițe de 12 ani din Botoșani, pasionată de gimnastică, devenea realitate. În marea finală a celui de-al șaselea sezon „Next Star”, Andreea Tucaliuc a fost desemnată marea câștigătoare. De altfel, ea nu știa să piardă.
Marti, 23.08.2016, 11:27
Berbecii sunt puşi pe fapte mari şi vor să rezolve toate îndatoririle în timp record. Important este că sunt ambiţioşi, chiar dacă activităţile de astăzi se vor desfăşura ceva mai greu.
Marti, 23.08.2016, 08:11
Nativii peşti vor deborda de umor şi se vor amuza de situaţiile mai neplăcute. Vor avea şi mare succes în plan financiar
Marti, 23.08.2016, 07:50
700 de kilometri de autostradă şi milioane de promisiuni. Cam aşa arată infrastructura României în materie de şosele de mare viteză. După ce s-au lăudat că într-un an vom trece de numărul magic de 1.000 de kilometri, cei care se ocupă de construcţia drumurilor s-au răzgândit. Au mai pus un an de la ei şi spun că doar cu puţin noroc vom avea mia de kilometri din 2018
Luni, 22.08.2016, 12:05
Deși ar trebui să fie mai degrabă preocupată de bacalaureatul de toamnă, având în vedere că a ratat examenul în vară, Barbie de România e mai degrabă preocupată de „prestația” altora. Nu la școală, ci la Olimpiada de la Rio.
Luni, 22.08.2016, 09:23
România a fost reprezentată la Jocurile Olimpice din Brazilia de 96 de sportivi şi a obţinut cinci medalii, cu una mai puţin decât limita minimă pe care o estima preşedintele COSR, Alin Petrache. Au obţinut aurul olimpic scrimerele Ana Maria Popescu, Simona Pop, Simona Gherman şi Loredana Dinu la spadă echipe. La tenis masculin, Florin Mergea şi Horia Tecău s-au clasat pe locul doi la dublu
Luni, 22.08.2016, 08:40
Fotbalistul brazilian Neymar şi-a făcut un nou tatuaj pe braţul stâng pe care scrie "Rio 2016", la câteva ore după ce Brazilia a câştigat titlul olimpic în faţa Germaniei, scor 5-4, la loviturile de departajare.
Luni, 22.08.2016, 08:22
Bacalaureat 2016 sesiunea de toamnă continuă cu probele scrise, care încep luni, 22 august. Primul examen scris, la Limba şi literatura română, iar primele rezultate vor fi afișate pe 29 august.
Luni, 22.08.2016, 08:20
Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro au fost declarate închise de către președintele Comitetului Internațional Olimpic, germanul Thomas Bach, la finalul ceremonia de închidere, desfășurate duminică, sub o ploaie insistentă, pe Stadionul Maracana.
Luni, 22.08.2016, 08:16
E gata vara? Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de vreme rea, valabilă în toată ţara, începând de luni, 22 august 2016 până miercuri, 24 august 2016. Astfel, în acest interval se vor înregistra ploi, descărcări electrice şi vijelii
Luni, 22.08.2016, 08:07
700 de kilometri de autostradă şi milioane de promisiuni. Cam aşa arată infrastructura României în materie de şosele de mare viteză. După ce s-au lăudat că într-un an vom trece de numărul magic de o mie de kilometri, cei care se ocupă de...
Luni, 22.08.2016, 07:30
Leii sunt zâmbitori şi vor să ducă la bun sfârşit toate planurile. Chiar dacă îi aşteaptă o zi încărcată, vor face faţă în orice situaţie
Luni, 22.08.2016, 07:27
Sportivul Albert Saritov a câşţigat, duminică, medalia de bronz la categoria 97 de kilograme din cadrul concursului de lupte libere de la Jocurile Olimpice, aceasta fiind a cincea medalie pentru România la Rio.
Duminica, 21.08.2016, 21:36
Ultimii doi atleţi tricolori aflaţi în competiţie la JO de la Rio, Marius Ionescu şi Nicolae Alexandru Soare s-au clasat, duminică, pe locurile 37, respectiv 127 în proba de maraton, astfel că atletismul românesc a încheiat participarea fără medalie olimpică.
Duminica, 21.08.2016, 18:27