România a fost favorita publicului din Irlanda și Republica Moldova, în finala Eurovision 2017, și a primit, în total, în urma televotului, 224 de puncte, clasând piesa ”Yodel it” pe locul 7 în clasamentul general.
Luni, 15.05.2017, 08:09Președintele rus Vladimir Putin, aflat la Beijing cu prilejul unui summit economic internațional, a profitat de o pauză între două întâlniri pentru a cânta la pian, relatează Reuters.
Duminica, 14.05.2017, 22:27Marele câştigător al primului sezon „Next Star”, Omar Arnaout, a făcut spectacol la o nuntă în weekend. Artistul a cântat valsul mirilor la pian, spre încântarea celor prezenți și, mai ales, a protagoniștilor.
O comoară care conținea sute de monede de aur datând din epoca victoriană a fost descoperită sub clapele unei pianine, informează AFP.
Miercuri, 26.04.2017, 13:00Pare greu de crezut, dar și câinii se pricep extrem de bine să cânte la pian! Iar câinele acesta chiar e senzație!
Marti, 25.04.2017, 09:34„Abia aștept să mai aud de tine!”, i-a spus Dani frumoasei Katia. Iar replica fetiței a fost pur și simplu genială. „Abia aștept să audă lumea de mine!”, a spus fetița care a impresionat pe toată lumea cu talentul ei.
Katia Cărbune, fetița-fenomen de la „Next Star”, a venit în platoul de la „Neatza” pentru a ne mai încânta încă o dată cu talentul ei excepțional. Piesa compusă de ea la pian, "My heart is breathing you", a impresionat și de data asta auditoriul!
Are cinci luni, creşte, zilele trecute l-am pus pentru prima dată la pian şi nu mi-a venit să cred cum a ştiut el să pună degeţelele pe clape. Exact aşa ca un viitor pianist cum îmi doresc eu.
Joi, 20.04.2017, 08:28Gaga a ridicat pe toată lumea în picioare cu ritmurile pieselor sale, după care a încetinit ritmul şi a trecut la pian. Momentul cel mai interesant al serii a fost cand Gaga a anunţat lansarea celei mai noi piese la care a...
Luni, 17.04.2017, 09:38Muzicianul și actorul american John Legend i-a surprins miercuri pe călătorii care coborau sau urcau din tren în gara centrală londoneză St Pancras, cu un neașteptat recital de pian, la unul din instrumentele instalate în stație, relatează EFE.
Vineri, 31.03.2017, 08:17Artistul şi-a arătat pasiunea pentru muzică la vârsta de trei ani, când a început să bată la tobe. A început studiile muzicale la şase ani, în clasa a IV-a, înscriindu-se Scoala de Muzică şi Arte Plastice din Câmpulung Muscel , la violoncel şi pian - auxiliar.
Marti, 28.03.2017, 08:57Ați ascultat și voi de dimineață la Radio Zu, "My heart is breathing you", o piesă ritmată care v-a garantat o zi excelentă? Dacă nu ați reținut și numele artistei, vă spunem noi mai multe! Fetița care o interpretează și care a și compus-o de altfel se numește Katia Cărbune, are zece anișori, și talent cât încape!
În ediția a V-a a sezonului 8 "Next Star", Katia Cărbune a intrepretat o compoziţie proprie la pian - "My heart is breathing you"
În ediția a V-a a sezonului 8 "Next Star", Katia Cărbune a intrepretat o compoziţie proprie la pian - "My heart is breathing you"
Mara Berechet are 11 ani vine din Constanta şi este hotărâtă să-i dea gata pe juraţii de la Next Star! Concurentă este pasionată de pictură şi îi place să cânte la pian.
Două tinere domnișoare au reușit performanța de a ajunge celebre pe internet, într-o ținută atipică, și anume în pijamale.
Miercuri, 15.03.2017, 10:48Două dintre cele mai puternice voci ale scenelor internaţionale şi-au unit forţele pentru o melodie emoţionantă
Luni, 13.03.2017, 16:51Aceasta este povestea lui Nicholas, un tânăr pentru care nu există limite acolo unde este pasiune!
Luni, 13.03.2017, 16:34Viviana Mardari are 10 ani şi este elevă în clasa a IV-a la liceul Bilingv "Itâ Wegman". Viviana a făcut balet la "Casă de Balet", aikido, basket şi ia lecţii de pian.
Uneori, adevărații eroi nu se aud, deși poartă în ei povești de viață ce te-ar putea schimba pentru totdeauna. Așa este și Rex Lewis-Clack.
Duminica, 12.03.2017, 16:10Moment unic pe scena iUmor! Classical Brothers cântă la pian cu un "instrument" mai puțin obișnuit. Concurenții își folosesc penisurile pentru a interpreta o melodie clasică.
Suedia va fi foarte bine reprezentată la ”iUmor”, în ediția de duminică, 12 martie, de la ora 20:30. De o eleganță desăvârșită, cei doi concurenți care se vor înfățisa în fața juriului, alături de un...
Joi, 9 martie, de la ora 20.30, Eliana (12 ani, din București) vine la “Next Star” alături de mama ei, profesoară de canto și pian, și tatăl ei, bas la Teatrul Național de Operetă “Ion Dacian” să cânte împreună o arie din “Fantoma de la Operă”, musical compus de Andrew Lloyd Weber.
Un nou cover al Siei, pe piesa ”Cheap Trills”, realizat de un tânăr pianist, pe numele său Peter Bence, a cucerit internetul.
Marti, 28.02.2017, 18:42Un câine este atât de talentat, încât a învăţat să facă ordine prin casă şi chiar să picteze!
Marti, 28.02.2017, 14:24Lupta se anunță mai aprigă ca niciodată în noul sezon “Next Star”, care începe joi, 16 februarie, de la ora 20.30, la Antena 1.
Internetul este cucerit de melodii ale artiștilor consacrați, dar și de coveruri ale acestora. Nimic neobișnuit până aici, mai ales că fani sunt cu milioane.
Grupul Timebelle, din care fac parte Miruna Mănescu (voce), Samuel Forster (tobe) şi Emanuel Daniel Andriescu (saxofon, pian), va reprezenta Elveţia la Eurovision 2017, cu melodia ”Apollo”
Marti, 07.02.2017, 10:07În fiecare zi, Emilian mai scoate o piesă din jobenul lui magic. De data aceasta, a ales să interpreteze un fragment dintr-o piesa, atât cu vocea, cât şi la pian.
Atunci când aștepți liniștit, pe scaunele aeroportului, pentru îmbarcare, ultimul lucru la care te aștepți este să auzi o muzică divină, ieșită din clapele unui pian.
Joi, 26.01.2017, 09:15Au zis-o alţii, ai folosit-o şi tu măcar o singură dată, dar asta cu "degete de pianist" e deja fumată, gata, nu mai merge. Mai nou, oamenii cântă la pian cu picioarele, în paşi de dans, iar ca "aroganţa" să...
Joi, 19.01.2017, 12:46Maya le calcă pe urme părinţilor ei! Fetiţa lui Connect-R şi a Mishei este sufletul petrecerilor şi impresionează cu talentul ei pe toată lumea.
Duminica, 15.01.2017, 15:37Lucas Kohl are 13 ani, vine din Timișoara și, alături de trupa sa de world music, numită Peregrinii, face un spectacol de zile mari.
Lucas Kohl are 13 ani, din Timișoara, și este pregătit să impresioneze juriul ”Next Star”, sezonul 7.
Aşa tată, aşa fiică! Fetiţa lui Connect-R îi calcă pe urme tatălui ei.
Miercuri, 19.10.2016, 16:47Daria Văcăroiu a impresionat o înreagă Românie cu talentul ei.În sezonul trecut al emisiunii „Next Star”, al șaselea. fetița de numai 12 ani a demonstrat că are nevoie doar de un pian și o harpă pentru a crea magia.
Mărturii şocante au obţinut reporterii Observator în noul caz MISA. "Nu credeam că se întâmplă ceva rău. Fetele cântau la pian zilnic, erau îngrijite", spune o membră a grupării CERCUL. Recunoaşte că participa şi ea la orgiile din...
Luni, 03.10.2016, 19:08Au intrat pe scenă cu emoţii, dar cu speranţa că vor reuşi să meargă mai departe. Elis, Călin şi Albert au ales să cânte jazz – “It Don’t Mean a Thing” a lui Duke Ellington.
Ea - 21 de ani, el - 39, amândoi pasionaţi de muzică. Ea i-a şi adus împreună. S-au cunoscut la o petrecere la care au venit să cânte şi s-au îndrăgostit nebuneşte. Ei sunt Calin şi Elis. Aaaaa… şi micuţul Albert, desigur!
Ea - 21 de ani, el - 39, amândoi pasionaţi de muzică. Ea i-a şi adus împreună. S-au cunoscut la o petrecere la care au venit să cânte şi s-au îndrăgostit nebuneşte. Ei sunt Calin şi Elis. Aaaaa… şi micuţul Albert, desigur
Recent, un clip video apărut pe internet a devenit viral pretutindeni și face senzație. Un preot și un pacient cântă la pian, într-un spital.
Miercuri, 14.09.2016, 20:00Paula Seling cântă în premieră la Neatza melodia ”O fată cu un pian”.
Cine ar fi crezut că Paula Seling ar putea să lanseze o piesă total diferită de ce a interpretat până acum?
Miercuri, 06.07.2016, 11:52Paula Seling, fost jurat X Factor, cântă la Neatza melodia "O faţă cu un pian".
În marea finală a sezonului 6 „Next Star”, Daria Văcăroiu a cântat la harpă, pian, dar și în duet cu Nadir pentru câștigarea marelui premiu.
Joi, 12.05.2016, 22:34În marea finală a sezonului 6 „Next Star”, Daria Văcăroiu a cântat la harpă, pian, dar și în duet cu Nadir pentru câștigarea marelui premiu.
În marea finală a sezonului 6 "Next Star", Daria Văcăroiu cântă la harpă, pian, dar și în duet cu Nadir pentru câștigarea marelui premiu.
Aceasta este povestea emoționantă a unui pianist care reușește să uimească publicul, deși nu are degete. Îl cheamă Alexey Romanov, are 16 ani și s-a născut cu o afecțiune gravă. Nu are degete și nici palme, dar cântă dumnezeiește.
Marti, 03.05.2016, 12:56Teodora Sava a cântat la ediţia specială de Paşte de la Next Star, melodia "Ave Maria", acompaniată la pian de micuţa Livia.
Joi, 28.04.2016, 19:55Emisiunea “Next Star” a pregătit o ediţie specială în Joia Mare, cu poveşti impresionante şi emoţionante ale unor copii minunaţi. Unul dintre aceştia este Livia (11 ani), o fetiţă nevăzătoare care cântă la pian excepţional.