Cântă, dansează, poate spune poveşti şi ne învaţă cum să facem exerciţii fizice sau yoga. Nu este om, ci primul robot umanoid din Europa şi a ajuns şi în România. Chiar dacă măsoară doar 40 de centimetri înălţime, proiectanţii spun...
Miercuri, 18.05.2016, 19:41
Primul robot umanoid a ajuns în România, chiar în platoul Antena 3. Îl cheamă Alpha 1 și a fost special creat pentru familii.
Miercuri, 18.05.2016, 13:16
Au avut parte de o logodnă ca-n poveşti pe malul mării, dar deja au apărut problemele în paradis. Cuplul Adi Mutu şi Sandra Bachici ar fi deja istorie, sau cel puţin asta demonstrează postările celor doi, scrie antenastars.ro.
Marti, 17.05.2016, 14:02
Anda Adam și-a văzut visul împlinit! Micuța Evelin a avut cel mai frumos botez. Noi vă arătăm cele mai interesante momente ale zilei.
Luni, 16.05.2016, 13:02
Suntem invadați, încă din copilărie, de o mulțime de superstiții și tot felul de astfel de povești moștentite din bătrâni. De la pisica neagră ce îți taie calea, până la drumul înapoi spre casă, dacă ești nevoit să te abați de la cel inițial.
Marti, 10.05.2016, 09:23
Deşi suntem deja în luna mai, frigul şi precipitaţiile nu ne dau pace! După câteva zile de temperaturi scăzute şi ploi, la munte a nins ca în poveşti
Miercuri, 04.05.2016, 14:09
Oamenii sunt încântaţi când descoperă trăsăturile comune la alţi oameni. Şi nu e vorba doar de mame. Şi taţii stârnesc admiraţia celor din jur când îşi plimbă copiii în parc. Iar dacă şi hainele lor sunt asemănătoare, farmecul li...
Joi, 28.04.2016, 20:41
Un bucătar celebru ne povesteşte ce se întâmplă în bucătăria lui, bucătăria de acasă. El este chiar Chef Florin Dumitrescu, juratul exigent de la Chefi la cuţite, dar în acelaşi timp un tată cu normă întreagă pentru cele două fetiţe ale lui, soţ, prieten, un bărbat care îşi poate povesti viaţa prin gusturi şi arome.
Un bucătar celebru ne povesteşte ce se întâmplă în bucătăria lui, bucătăria de acasă. El este chiar Chef Florin Dumitrescu, juratul exigent de la Chefi la cuţite, dar în acelaşi timp un tată cu normă întreagă pentru cele două fetiţe ale lui, soţ, prieten, un bărbat care îşi poate povesti viaţa prin gusturi şi arome.
Joi, 28.04.2016, 17:37
Un bucătar celebru ne povesteşte ce se întâmplă în bucătăria lui, bucătăria de acasă. El este chiar Chef Florin Dumitrescu, juratul exigent de la Chefi la cuţite, dar în acelaşi timp un tată cu normă întreagă pentru cele două fetiţe...
Joi, 28.04.2016, 16:44
Este un chef pretențios și un maestru în fine dining, dar când vine vorba de mâncarea gătită acasă amintirile și sufletul pus în farfurie primează pentru el.
Miercuri, 27.04.2016, 19:22
Emisiunea “Next Star” a pregătit o ediție specială în Joia Mare, la Antena 1, de la ora 20.30, cu povești impresionante și emoționante ale unor copii minunați. Unul dintre aceștia este Livia (11 ani), o fetiță nevăzătoare care cântă la pian excepțional. Alături de ea va interpreta o melodie Teodora (14 ani), una dintre concurentele primului sezon “Next Star”.
Miercuri, 27.04.2016, 10:44
Când aproape că simţeam vara, s-a întors iarna. A nins azi la munte. Şi a nins în toată regula, aşa încât în Bucegi s-a aşternut zăpada. La fel şi în zonele montane din judeţul Harghita.
Miercuri, 20.04.2016, 13:35
Două poveşti impresionante: Luptă cu o boală rară şi fac performanţă.
Duminica, 17.04.2016, 23:50
Poveşti neştiute despre maestrul Gheorghe Dinică.
Sambata, 16.04.2016, 20:44
Românul a fost pasionat de legende de când se știe. Aflate de la bunici, transmise din generație în generație, descoperite prin cărți cu paginile roase, ele l-au fascinat și i-au hrănit imaginația.
Marti, 12.04.2016, 10:08
Fotografiile spun poveşti! Unele de neuitat. Aşa că un blogger cunoscut s-a pus pe treabă şi a creat un întreg album cu imagini "atunci şi acum" perfect suprapuse. Rezultatul este unul impresionant
Marti, 12.04.2016, 09:59
Îl cheamă Amarjit Sidhu și este un indian îndrăgostit de România. A călătorit prin mai toată lumea, dar parcă inima lui a rămas la noi.
Luni, 11.04.2016, 15:53
Sâmbătă seara, 2 aprilie. Zumzet, emoții în fiecare scaun dintre cele 4060 din Sala Palatului și altfel de emoții din spatele cortinei. Oamenii o întâlnesc pe holuri pe Delia, diva, imprimată pe tricouri sau orice alte obiecte le aduc amintiri fanilor.
Duminica, 03.04.2016, 01:14
Avea 19 ani și o viață întreagă înainte în momentul în care a făcut greșeala teribilă PE CARE ȘI TU O FACI! Se afla la volan și, în același timp, scria un mesaj pe telefon. Va regreta acest lucru toată viața.
Miercuri, 30.03.2016, 13:51
Redactorul şef de la a1.ro, Cătălin Oprişan, a prezentat la ”Neatza” câteva povești interesante cu legendarul fotbalist Johan Cruyff.
Show-ul „Bravo, România!” debutează la Antena 1 cu musicaluri strălucitoare, povești emoționante, dar și competiție. Toate echipele intrate în concurs, care vor evolua pe scenă pentru a ajuta pe cineva, luptă pentru marele premiu de 20.000 de euro, premiu care va ajuta unul dintre cazurile prezentate în emisiune.
Joi, 24.03.2016, 13:01
Angela Rusu a povestit amănunte preţioase de la nunta sa unde naşii au fost Silviu Prigoană şi iubita sa, Mihaela. Aceasta a mărturisit că Silviu Prigoană i-ar fi dăruit Mihaelei un inel.
Luni, 21.03.2016, 23:18
Recent, Nicoleta și Marius au dat glas sentimentelor ce îi unesc. Iată ce provocări au marcat drumul celor doi îndrăgostiți pe calea iubirii.
Puține zile s-au scurs de când Loredana și Ionuț au redescoperit dulceața iubirii. Iată prin ce peripeții au trecut cei doi îndrăgostiți în căutarea sufletului pereche.
„Ultima țigară” într-o zi de 16 martie ne duce inevitabil cu gândul la data în care Legea Antifumat va intra în vigoare în România. 17 martie 2016, un fel de Joia Patimilor pentru toți fumătorii români, va intra în istorie.
Marti, 15.03.2016, 21:42
Ani de-a rândul s-au ţesut zeci de legende în jurul palatului lui Nicolae Ceauşescu. După Revoluţie, au apărut poveşti despre robineţi de aur şi pietre scumpe care ar îmbrăca pereţii şi obiectele din interior.
Luni, 14.03.2016, 09:28
104 ani a adunat. De viață, de istorie, de povești. Este veteran de război, a servit țara, a trecut prin primejdii, a fost decorat. Căpitanul Gheorghe Hârcă, s-a născut în comuna Țibănești, județul Iași, la 19.09.1912. Cel de-al doilea război mondial l-a prins, cum altfel, decât pe front.
Joi, 10.03.2016, 15:00
Tita Eduard a deschis episodul 2 din super-showul culinar Chefi la cutite de pe Antena 1. Are 41 de ani si ... surprizaaaa ... este preot! "Bunica gatea dumnezeieste si eram foarte atent la ea", spune. Vorbeste cu atita pasiune de...
Duminică, 6 martie, emisiunea “În premieră” revine cu un nou sezon la Antena3, de la ora 21. Cea mai premiată producţie de televiziune din România împlineşte 5 ani. Cinci ani de anchete care au zguduit România, de istorisiri care au trezit conştiinţe, de poveşti care au emoţionat o ţară întreagă.
Miercuri, 02.03.2016, 16:15
Ziua Îndrăgostiţilor la români sau altfel zis Dragobetele se celebrează pe 24 februarie. Cu acest prilej, poţi să urmăreşti împreună cu perechea ta unele din cele mai frumoase poveşti de iubire ecranizate.
Marti, 23.02.2016, 17:09
În ultima vreme am tot vorbit despre români deosebiţi, români curajoşi şi români talentaţi. Şi asta pentru că dorim să vă arătăm că nu trebuie să renunţaţi niciodată la pasiunile dumneavoastră pentru a ajunge sus.
Luni, 22.02.2016, 20:14
Aseară, telespectatorii Antena 1 au urmărit cu sufletul la gură ecranizarea uneia dintre cele mai emoţionante poveşti desenate de Walt Disney, inspirată din seria de povestiri scrise de Rudyard Kipling şi care i-a adus acestuia o nominalizare la Premiile Oscar
Luni, 22.02.2016, 12:38
Un motan extrem de simpatic este protagonistul unei poveşti de supravieţuire impresionante. Pierdut de stăpânii lui imigranţi pe drumul din Irak spre Occident, motanul a fost redat familiei după luni întregi de căutări.
Duminica, 21.02.2016, 19:52
Ana-Maria Roman, Diana Lazăr, Ionela Lucan, Sergiu Cora şi Daniel Coman au fost invitaţii Mirelei Voicu în cadrul Ediţiei Speciale, unde au povestit momente amuzante din timpul filmărilor.
Sambata, 20.02.2016, 18:29
Loredana şi FLorin de la "Mireasă pentru fiul meu" petrec din ce în ce mai mult timp împreună şi atracţia dintre cei doi se vede cu ochiul liber.
Joi, 18.02.2016, 15:34
Suntem de 22 de ani împreună. Am fost în cele mai fierbinţi locuri de pe pământ, v-am adus ştiri de ultimă oră. Antelele nu vor fi coborâte.
Miercuri, 17.02.2016, 13:41
Suntem de 22 de ani împreună. Am fost în cele mai fierbinţi locuri de pe pământ, v-am adus ştiri de ultimă oră. Antelele nu vor fi coborâte.
Miercuri, 17.02.2016, 13:11
Leşinuri în direct, scandaluri şi poveşti de dragoste fără perdea. Toate sunt istorie pentru Bianca Drăguşanu. Şatena, cândva "blonda lui Bote", susţine că a devenit alt om de când s-a împăcat cu fostul soţ.
Marti, 16.02.2016, 19:53
Feli a lansat la finalul săptămânii trecute un cover emoționant, în imba spaniolă, după una dintre cele mai frumoase povești muzicale de dragoste vreodată scrise – „La Bohemia”.
Marti, 16.02.2016, 17:50
O tânără din Colorado a cheltuit peste 14.000 de dolari pe rochii şi peruci ca să arate ca persoanjele preferate din desenele Disney. Ea a recunsocut că şi-a obligat şi iubitul să se costumeze în prinţii din poveşti.
Sambata, 13.02.2016, 11:18
Știm cu toții că o bunică are grijă de nepoți, le citește povești, le împletește șosete de lână și îi răsfață cu bucate alese.
Vineri, 12.02.2016, 16:41
Și-a dorit să arate asemenea prințeselor din povești, iar pentru asta nu s-a dat înlături să cheltuiască mii de dolari. Sarah Ingle a investit nu mai puțin de 14.000 de dolari pentru a se transforma în cele mai îndrăgite personaje Disney.
Vineri, 12.02.2016, 14:43
Devenit cunoscut datorită textelor sale amuzante, postate în spațiul virtual, polițistul Marian Godina își duce mai departe pasiunea pentru scris. El va lansa o lucrare ce „vă va provoca milă, revoltă, apoi, veți râde iar. Cu siguranță vă va antrena toți mușchii mimicii”.
Vineri, 12.02.2016, 12:28
Există viață după moarte? Ce se întâmplă de îndată ce sufletul părăsește trupul? Există o ecuație care ne pune pe gânduri!
Joi, 11.02.2016, 11:45
O seară de colecție la „Te pui cu blondele”. Invitații lui Dan Negru a spus povești savuroase. Dar să ne oprim puțin asupra maestrului Sebastian Papaiani.
Miercuri, 10.02.2016, 20:38
Povești cutremurătoare din țara copiilor condamnați (II)
Luni, 01.02.2016, 22:22