Antena Căutare

Salariile românilor, mărite cu 100 de lei! Ce a declarat Eugen Teodorovici

Preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, a declarat vineri, la Timişoara, că majorarea salariilor cu 100 de lei era unul dintre obiectivele guvernării PSD până în anul 2020 şi s-ar putea regăsi în reducerea contribuţiilor.

Galerie
| sursa foto: rador.ro

Ce se întâmplă cu salariile românilor

"Doamna Viorica Dăncilă a spus că noi am avut ca promisiune în programul de guvernare majorarea salariului cu 100 de lei. Facem hotărâre (de guvern, n.r.), avizăm în ministere şi aşteptăm de la Ministerul Justiţiei să ne spună dacă se poate. Această măsură creează un cost al muncii pentru angajatori.

Dar efectul ei ne dorim să nu se regăsească la angajator, ci să trecem la reducerea de contribuţii. Pentru noi (PSD, n.r.) era un obiectiv ca până în 2020 să scădem contribuţiile şi atunci câştigă şi angajatul şi angajatorul. Colegii liberali au spus că vor aduce din zona gri şi neagră bani la buget", a afirmat Eugen Teodorovici.

Articolul continuă după reclamă

Salariile românilor, mărite cu 100 de lei! Ce a declarat Eugen Teodorovici

Răspunzând unei întrebări a presei, ministrul demis a adăugat că estimarea de 30-40% a "economiei gri" nu este neapărat realistă, întrucât în statele din Europa, deci şi în România, "pentru produsele din gospodării Comisia ia în calcul TVA neîncasat. Dacă dăm la o parte aceste produse, atunci România nu se mai află pe aceeaşi poziţie în clasament".

Eugen Teodorovici a menţionat că o situaţie similară se regăseşte şi în ceea ce priveşte raportarea cifrelor abandonului şcolar din România, arată cei de la Agerpres.

"Suntem la 17% faţă de 12% cât este media europeană, dar mulţi dintre copiii români sunt plecaţi în afara ţării, cu părinţii şi merg acolo la şcoli", a precizat Eugen Teodorovici.

Enel Green Power pune în funcţiune o linie de producţie de panouri fotovoltaice bifaciale... Scumpiri foarte mari anunțate în 2020. Cei cu centrale de apartament sunt cei mai afectați...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) De la recepția mărfii la raft: cum se organizează corect un magazin alimentar
(P) De la recepția mărfii la raft: cum se organizează corect un magazin alimentar
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Calculul investiției inteligente în Brașov: randamentul și sustenabilitatea apartamentelor cu 2 camere
(P) Calculul investiției inteligente în Brașov: randamentul și sustenabilitatea apartamentelor cu 2 camere
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care vorbesc toți americanii
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune procedura „AAA” despre care vorbește Angela Martini
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul BZI
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general Cosmin Ghiță
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general... Jurnalul
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi?
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi? Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
"Avem şi noroc". Doi turişti au găsit cea mai ieftină cazare pe litoralul românesc în 2026 Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x