Antena Căutare

Femeia cu cea mai mare gură din lume face senzație pe TikTok. Ce își poate introduce în cavitatea bucală Samantha Ramsdell

O tânără în vârstă de 31 de ani a reușit să intre în Cartea Recordurilor după ce a demonstrat că are cea mai mare gură din lume.

Samantha Ramsdell a intrat oficial în Cartea Recordurilro drept femeia cu cea mai mare gură din lume | sursa foto: Profimedia

Samantha Ramsdell este mai mult decât fericită după ce a primit titlul de „femeia cu cea mai mare gură din lume” din partea celor de la Cartea Recordurilor. Femeia este din Connecticut (Statele Unite ale Americii), dar a devenit cunoscută în toată lumea la scurt timp după ce și-a făcut un cont de TikTok și, curajoasă din fire, a început să se filmeze în cele mai surprinzătoare ipostaze.

Oameni de pretutindeni au fost uluiți de tânăra cu cea mai mare gură din lume și de modul în care ea reușește să își introducă în cavitatea bucală tot felul de obiecte, de mărimi diferite.

Cum arată femeia cu cea mai mare gură din lume

În perioada pandemiei de coronavirus, când a stat izolată la domiciliu pentru perioade lungi de timp, americanca a profitat de tot timpul liber pe care îl avea și și-a făcut curaj să se filmeze în cele mai surprinzătoare ipostaze. Folosindu-se de faptul că are cea mai mare gură din lume, aceasta a arătat cum poate „ascunde” în cavitatea bucată un sandviș întreg, două gogoși de mari dimensiuni, un burger, un măr sau chiar o ceapă mare.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Mikel Ruffinelli e femeia cu cel mai mare posterior din lume! Șoldurile sale au 2,5 metri diametru

Samantha Ramsdell a declarat că au fost perioade mari de timp în care nu s-a simțit confortabil cu faptul că are o gură atât de mare. Acum însă, mulți o apreciază pentru curajul de care dă dovadă atunci când se filmează în timp ce își introduce în cavitatea bucală alimente de mari dimensiuni. Unii dintre urmăritori îi dau chiar și provocări, pe care femeia încearcă să le facă, spre deliciul „publicului” său.

Încă de mică, americanca a visat să devină comediant. Totuși, în ciuda eforturilor, nu a reușit să se facă remarcată și nu puține au fost dățile în care a simțit că ceea ce o împiedică să se realizeze este chiar gura ei incredibil de mare. Situația s-a schimbat și faima a început să bată la ușă atunci când clipurile sale de pe TikTok au adunat sute de mii de vizualizări. Au contactat-o televiziunile și diferitele publicații și tânăra a simțit că, în sfârșit, lumea o vede și îi apreciază talentul, dar și „defectul”.

Citește și: Cum arată femeia cu cele mai lungi gene. A doborât recordul mondial

Dacă până nu demult era doar poreclită „femeia cu cea mai mare gură din lume”, iată totuși că a venit și confirmarea oficială, din partea celor de la Cartea Recordurilor, chiar în această lună, atunci când măsurătoarea a arătat faptul că gura femeii măsoară 6.52 de centimetri lungime, informează cei de la mirror.co.uk.

Samantha Ramsdell spune că acum se simte foarte fericită de faptul că „defectul” său s-a transformat, între timp, într-o calitate cu care se mândrește ori de câte ori are ocazia pe TikTok sau Instagram.

Un băiat pescuia cu magneți într-un canal atunci când a găsit o armă veche de 106 ani. Ce detaliu i-a uimit pe toți... Un bărbat a descoperit un tunel secret în podeaua sufrageriei. Peste ce „comoară” a dat Colin Steer...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce apar stoluri uriașe de păsări negre toamna. Specialiștii explică fenomenul care îi surprinde pe oameni
De ce apar stoluri uriașe de păsări negre toamna. Specialiștii explică fenomenul care îi surprinde pe oameni
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x