Antena Căutare

Superstiții 1 ianuarie. Ce nu trebuie să faci, sub nicio formă, în prima zi a anului pentru a avea noroc pe toate planurile

Ziua de 1 ianuarie, prima zi a Anului Nou, este dedicată, în cea mai mare parte, superstițiilor din bătrâni. Obiceiurile moștenite de la strămoși promit 12 ani pline de belșug, sănătate, bunăstare financiară și noroc pe toate planurile.

Ziua de 1 ianuarie, prima zi a Anului Nou, este dedicată, în cea mai mare parte, superstițiilor din bătrâni | Shutterstock.com

Și nici că se putea în alt fel, din moment ce Anul Nou începe cu o sărbătoare foarte importantă: Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre cei mai mari teologi, care este considerat ”păzitorul de duhuri rele”.

Cu toate acestea, superstițiile de Anul Nou, adică 1 ianuarie, sunt diferite față de cele de Sfântul Vasile, care se sărbătorește în aceeași zi.

Majoritatea persoanelor încearcă să le combine, bifându-le pe cele de Revelion după miezul nopții, iar prima zi a anului este dedicată tradițiilor de Sfântul Vasile cel Mare.

Care sunt superstițiile din prima zi a anului, 1 ianuarie

Articolul continuă după reclamă

În noaptea de Revelion, când ceasul este deja trecut de ora 00:00, din popor se spune că trebuie să ții aproape ce dorești să ai parte în anul ce tocmai începe. Bani pentru bunăstare, partenerul pentru noroc în dragoste, iar pentru veselie e indicat un pahar cu băutura preferată.

De asemenea, pentru a alunga spiritele rele, indicat este să petreci cu zgomot de Anul nou și, pentru un plus de noroc, să porți un articol vestimentar roșu. Sigur, și o dorință, la miezul nopții te va ajuta să fii mai aproape de obiectivul tău.

Citește și: Idei de urări pentru Revelion și Anul Nou. Ce SMS să trimiți celor dragi

Masa de Anul Nou, plină de bucate din carne de porc și linte, trebuie să aibă și vâsc, tot pentru noroc.

În plus, e absolut necesar ca locuința să fie curată, iar geamurile și ușa lustruite atent.

Obiceiuri de pe 1 ianuarie care aduc ghinion: Ce să nu faci

Poate nu te așteptai, însă e indicat ca de Revelion să nu speli și nici să nu coși dacă vrei ca ghinionul să te ocolească în 2021. De asemenea, încearcă să achiți toate datoriile înainte de data ultima zi a anului în curs și nu te împrumuta pe data de 1 ianuarie.

Nici să nu te gândești să pui calendarul anului 2021 pe masă ori în perete înainte ca acesta să înceapă. Nu e recomandat nici să întorci fila dacă luna nu este încheiată.

De asemenea, superstițiile spun că dacă spargi ceva, plângi pe 1 ianuarie sau strănuți în noaptea de Revelion sunt șanse foarte mari să ai un an 2021 ghinionist.

Chiar dacă ai pofta de carne de pui, cel mai bine ar fi să renunți la preparatele din ea pe 1 ianuarie deoarece găina nu aduce cu ea noroc, ba din contră.

Superstiții de Sfântul Vasile cel Mare, 1 ianuarie

Una dintre cele mai importante superstiții de Sfântul Vasile, care e sărbătorit pe 1 ianuarie, se referă la prima persoană care-ți intră în casă în prima zi a anului 2021.

Se spune că aceasta trebuie să fie un bărbat cu o situație financiară bună, pe care să o atingi și tu în anul care a început.

Citește și: Sfântul Vasile, considerat ”păzitorul de duhuri rele”, este sărbătorit astăzi. Obiceiuri şi tradiţii

Și pomana te va ajuta să răzbești în 2021. Bătrânii cred că vei avea noroc dacă ajuți un om sărac, verși vin pe masă, spargi un pahar alb(nu în seara de Revelion!).

Totuși, ține cont că nu trebuie să dormi până târziu în prima zi din an. În caz contrar, vei fi leneș în toate cele 12 luni ale lui 2021.

Cum organizăm un buget lunar perfect... Tradiții și obiceiuri de Revelion 2021. Cum trebuie să arate masa de Anul Nou și ce nu e indicat să faci pe 1 ianuarie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x