Antena Căutare

Momentul emoționant în care Dani Oțil a fost vizitat de Tiago la filmările Power Couple România. Ce a recunoscut prezentatorul

Dani Oțil, prezentatorul Power Couple România, a vorbit despre momentele dificile în care a fost departe de familie, pentru a filma emisiunea de la Antena 1. Soția gabriela Prisăcariu și micuțul Tiago l-au vizitat la un moment dat în Malta, pentru a-i domoli dorul.

Dani Oțil a avut un discurs emoționant despre dorul de familie pe care l-a simțit când s-a aflat la filmările Power Couple România. Prezentatorul a mărturisit că „îl ucidea” gândul că pierde momente importante din viața lui Tiago.

Citește și: Dani Oțil, dialog savuros cu Tiago, la Neatza. Cum a răspuns, întrebat dacă vrea să fie prezentator: „Cum se cheamă emisiunea?”

Dani Oțil, discurs emoționat despre dorul de familie: „Eu n-am fost prea mult plecat fără puștiul meu și mă ucidea gândul că învață cuvinte noi”

La un moment dat, Dani Oțil a simțit nevoia să primească o vizită în Malta de la copil și soție. Prezentatorul și-a ținut în brațe fiul și s-au jucat împreună cu mingea, iar dorul i-a fost alinat pentru scurt timp.

„Nu mă plâng. Mie îmi place să muncesc. Într-adevăr greul poate fi explicat doar printr-un singur lucru: noi nu avem nici măcar o zi de pauză. Noi suntem aici pe o insulă și trebuie să recunosc că săptămâna a doua a fost cea mai grea. Eu n-am fost prea mult plecat fără puștiul meu și mă ucidea gândul că învață cuvinte noi pe care mi le transmitea nevastă-mea pe Whatsapp. Că pierd lucruri la care nu mai am acces niciodată pentru că el crește. Apoi i-am adus aici pentru câteva zile și s-a mai așezat dorul.

Prezentatorul a mărtusit că nu a mai experiementat dorul de familie până acum, pentru că a plecat e la 18 ani de acasă și abia la maturitate și-a dat seama că părinții simțeau amărăciune când așteptau să-i sune.

Citește și: Power Couple România, 14 februarie 2024. Dani Oțil a izbucnit în lacrimi în timpul votului. Ce a zis Radu Siffredi

Lecția pe care Dani Oțil a învățat-o abia acum: „Nu am putut să percep decât în zilele noastre ce amărăciune aveau părinții mei când eu nu-i sunam o săptămână”

Dorul de familie pentru mine nu e o treabă foarte cunoscută. Eu sunt plecat de la 18 ani de acasă. N-am avut o relație foarte strânsă cu familia pentru că am fost o persoană foarte independentă. Nu sunt certat cu ai mei, n-am avut supărări, dar eu nu am putut să percep decât în zilele noastre ce amărăciune aveau părinții mei când eu nu-i sunam o săptămână”.

„Meseria asta de prezentator TV te duce departe de casă, te ține depate de copil, de soție, de părinții tăi, de confort.

Citește și: Cum l-a surprins Dani Oțil pe fiul său în platoul de la Neatza. Micuțul Tiago „i-a luat locul” tatălui său: „Pot ieși la pensie”

Gabriela și Cristi Iacob au părăsit Power Couple România – La bine și la greu: „Pentru noi e un câștig enorm, uman vorbi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gami și-a deschis o afacere înainte să plece la Power Couple! Totul a pornit după ce a avut o experiență neplăcută cu o mașină
Gami și-a deschis o afacere înainte să plece la Power Couple! Totul a pornit după ce a avut o experiență...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Filmările pentru sezonul 4 Power Couple sunt în desfășurare, în Malta. Detalii din culise: „Vă aducem show-ul pe care-l așteptați”
Filmările pentru sezonul 4 Power Couple sunt în desfășurare, în Malta. Detalii din culise: „Vă aducem show-ul...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x