Antena Căutare

Alina Eremia se mândrește cu o mamă superbă. Ce mesaj i-a transmis artista de ziua celei mai importante femei din viața ei

Alina Eremia a sărbătorit-o ieri pe cea mai importantă femeie din viața ei, pe mama ei. Frumoasa artistă i-a transmis un mesaj emoționant celei care i-a dat viață.

Daniela Eremia și-a serbat ieri ziua de naștere, iar fiica ei i-a transmis un mesaj emoționant. | antena 1

Alina Eremia se mândrește cu mama ei, ea fiind cea de la care a moștenit trăsăturile sale fizice. Frumoasa blondină se mândrește cu mama ei, Daniela, care, deși are doi copii acum ajunși adulți, este într-o formă de zile mari.

Daniela Eremia și-a serbat ieri ziua de naștere, iar fiica ei i-a transmis un mesaj emoționant.

“La multi ani, mama! Iti multumesc pentru iubire, pentru caldura, pentru sprijin si pentru determinarea cu care m-ai invatat ca pot sa mut munti! Te iubesc!♥️”, a adăugat Alina la descrierea fotografiilor cu mama ei.

Și Mircea Eremia, fratele Alinei, a dobândit câteva trăsături de la cea care i-a dat viață, însă acesta pare mai degrabă copia fidelă a tatălui lor, Nicu.

Articolul continuă după reclamă

Tatăl artistei a povetsit într-un interviu că soția lui, Daniela, este cea care a ajutat-o pe Alina să se pregătească pentru cariera muzicală. Mama Alinei a ajutat-o pe fiica ei încă de când era mica.

Alina Eremia la începutul carierei sale

Alina Eremia avea doar 10 ani când a pășit pentru prima dată pe o scenă internațională.

Îmbrăcată în port popular și cu părul prins în două codițe împletite, copila reprezenta România la Eurovision Junior în anul 2005.

Atunci Belgia a fost gazda celui mai complex și popular concurs muzical din lume.

Citește și: Imagine rară cu bărbatul care a cucerit-o. Cum arată iubitul Alinei Eremia

Micuța Alina Eremia a intrat a patra în concurs și a interpretat piesa intitulată ''Țurai!''. Pe lângă calitățile vocale excepționale, a dovedit că are talent și la dans. A pus în scenă o coregrafie de senzație alături de ceilalți 3 colegi ai săi.

Astăzi, Alina a ajuns una dintre cele mai apreciate artiste din lumea muzicală românească, devenind și mai cunoscută după aparițiile ei alături de LaLa Band. În prezent, Alina are o carieră solo de succes și lansează adesea piese care ajung la inimile fanilor ei, dar și în topurile radiourilor din țară.

Artista trăiește cea mai frumoasă poveste de dragoste

Edi este numele bărbatului care o face fericită pe artistă. Cei doi sunt împreună de mai bine de 4 ani. S-au cunoscut la sală, iar de atunci lucrurile au mers atât de bine între ei încât vedeta spune despre el că este cea mai importantă persoană din viața sa, alături de familie, desigur.

Alina Eremia a scris în urmă cu 2 ani și o melodie pentru Edi, iar atunci a mărturisit că a avut curajul să-și pună sentimentele în versuri și să scrie o frumoasă declarație de dragoste pentru partenerul său.

Citește și: Alina Eremia, într-un body negru ce a pus pe jar imaginația fanilor. Cum s-a fotografiat diva blonda

În noiembrie anul trecut, cântăreața a fost în vacanță în Maldive alături de cel care i-a furat inima.

Alina și Edi s-au cunoscut în sala de sport și din 2017 locuiesc împreună. Între cei doi este o diferență de vârstă de 4 ani.

„Cel mai mult îl iubesc atunci când suntem noi doi, pentru că se simte cel mai mult în largul lui. Ce apreciez cel mai mult la el este autocontrolul. Are o putere fantastică de a-și impune ceva și de a nu se abate de la acel lucru”, povestea Alina Eremia, într-un interviu acordat pentru Unica, în urmă cu doi ani.

Cum arată acum Mariana Moculescu după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice. Pare o altă persoană... Monica Bellucci, de nerecunoscut în noul său rol. Cum arată una dintre cele mai frumoase actrție în pielea unei vrăjitoa...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Elwira Petre, experiență inedită în interiorul Marii Piramide din Giza. Ce avertisment le-a transmis turiștilor | VIDEO
Elwira Petre, experiență inedită în interiorul Marii Piramide din Giza. Ce avertisment le-a transmis turiștilor...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ana Morodan, mărturisiri după un an extrem de greu. Ce a dezvăluit influencerița și cine i-a fost alături în această perioadă
Ana Morodan, mărturisiri după un an extrem de greu. Ce a dezvăluit influencerița și cine i-a fost alături în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x