Antena Căutare

Catinca Petre, aproape la fel de înaltă ca tatăl ei. Se transformă în domnișoară în adevăratul sens al cuvântului

Catinca, fiica Elwirei și a lui Mihai Petre se transformă într-o adevărată domnișoară. Micuța îi calcă pe urme tatălui său și nu numai pentru că i-a moștenit talentul, dar și la capitolul înălțime.

Catinca, fiica Elwirei și a lui Mihai Petre este aproape la fel de înaltă ca tatăl ei | Antena 1 & Instagram

Elwira și Mihai Petre sunt doi părinți împliniți. Foștii campioni la dans sportiv au două fiice superbe care le calcă pe urme și care le înseninează zilele. Catinca, fiica lor cea mare, se transformă deja într-o adevărată domnișoară și deși are doar 10 ani, este aproape la fel de înaltă precum tatăl ei.

Catinca, fiica cea marea a Elwirei și a lui Mihai Petre se trasformă într-o adevărată domnișoară

Familia Petre profită din plin de vacanța de vară a fetelor. De câteva săptămâni toți cei patru membri se află într-o excursie „prelungită” prin mai multe țări din Europa. Așa cum și-au obișnuit deja prietenii virtuali, câștigatorii sezonului 4 Asia Express i-au ținut la curent cu fiecare „mișcare”.

Astfel, după ce au făcut o vizită la vecinii Bulgari, aceștia au ajuns în Italia, unde s-au bucurat din plin de celebra lor înghețată și alte preparate tradișionale. De asemenea, aceștia nu puteau să rateze Polinia din mica lor escapadă europeană.

Articolul continuă după reclamă

Pentru câteva zile, Elwira și-a dus soțul și pe cele două fiice ale lor au mers să viziteze rudele de peste hotare, din țara ei natală. Aceștia au încerca să petreacă mai mult la plajă, însă judecând după postările lor din mediul online, temperaturile erau prea scăzute.

Acum, pare că cei patru membri ai familiei se îndreaptă către casă, însă au mai făcut o scurtă oprire în Praga, Cehia. Mihai Petre a marcat momentul printr-o fotografie alături de Catinca, însă internauții nu au putut să nu observe cât de mult a crescut aceasta.

Fiica lor cea mare este pe urmele părinților săi nu doar în ceea ce privește talentul, dar și la capitolul înălțime. La doar 10 ani, micuța este aproape la fel de înaltă ca tatăl său și se transformă într-o adevărată domnișorară.

Citește și: Mihai Petre, imagine emoționantă alături de fiica cea mare, Catinca. Cum au apărut cei doi: „Sunt foarte mândru de tine”

Elwira Petre, mesaj emoționant la aniversarea fiicei sale de 10 ani

Până la cei 10 ani ai săi, Catinca Petre a învățat foarte multe lucruri și are multe ralizări. Pe lângă faptul că a moștenit talentul părinților în materie de dans, Catinca Petre știe să și gătească, asemenea mamei sale. În sezonul 10 de Chefi la cuțite, Catinca Petre s-a numărat printre participanți. Fiica soților Petre i-a uimit pe jurații de la Chefi la cuțite cu un preparat delicios.

„Ai hotărât să vii în viața noastră chiar atunci când am visat cel mai puternic să devin mamă. Și ai răsturnat tot ce credeam că știam, ne-ai arătat ce înseamnă să iubești!

Îți doresc să ai ochi atenți, care să vadă lucrurile cu adevărat importante în viața. Îți doresc urechi care să asculte, mâini care să fie dornice să ajute. Îți doresc gura care rostește cuvinte din inimă și picioarele care să te ducă unde dorești. Dar mai ales, îți doresc inima care să te conducă în viață acolo unde găsești iubire.

Iar eu promit să fiu lângă tine mereu! , MAMA”, este mesajul postat pe rețelele sociale de Elwira Petre, în ciua în car fiica sa cea mare a împlinit 10 ani.

La rândul ei, Catinca Petre a publicat pe rețelele sociale o serie de imagini d ela aniversarea sa de 10 ani. Micuța a pimit o mulțime de urări din partea urmăritorilor de pe rețelele sociale.

Citește și: Mihai Petre, emoționat până la lacrimi de un gest făcut de fiica sa cea mare. Ce a mărturisit despre Catinca Petre

Modelele care nu și-au “limitat” atingerile la plajă, în văzul tuturor. Ce au surprins paparazzi | FOTO... La ce intervenții estetice la nivelul feței a apelat Paula Chirilă. Cum arată acum actrița și ce a recunoscut...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x