Antena Căutare

Vulpița Veronica, mesaj neașteptat pentru Viorel Stegaru, pe Instagram. Ce i-a transmis tânăra din Blăgești

Vulpița Veronica i-a transmis lui Viorel Stegaru, soțul său, un mesaj cu totul și cu totul special, prin intermediul unui story publicat pe pagina sa de Instagram.

Vulpița Veronica a ales să îi transmită lui Viorel Stegaru un mesaj special, prin intermediul unui story pe Instagram | Antena 1

La începutul lunii august, Vulpița Veronica și partenerul său de viață au făcut botezul fiului lor, pe care l-au numit Daniel. Imaginile i-au uimit pe fani și aceștia au putut observa imediat ce restaurant special au ales cei doi pentru eveniment.

Acum, tânăra din Blăgești și-a surprins din nou urmăritorii de pe Instagram cu un story în care îi transmite lui Viorel Stegaru un mesaj neașteptat.

Ce mesaj i-a transmis Vulpița Veronica lui Viorel Stegaru, pe Instagram

În luna mai a acestui an, tânăra a născut un băiețel și cei doi soți din Blăgești au devenit părinți pentru a doua oară. Așa cum ne-au obișnuit deja, nici acest lucru nu a venit fără certuri și tot felul de acuzații. Unii au acuzat-o pe tânără că nu ar fi fost fidelă lui Viorel Stegaru și că, de fapt, copilul nu ar fi al acestuia. După numeroase discuții, cei doi au decis să facă testul suprem, la detectorul de minciuni. Aparatul poligraf a arătat că Vulpița Veronica a fost fidelă și că soțul său nu are motive să plece urechea la zvonurile apărute.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Vulpița Veronica, primele imagini de la botezul băiatului său. Ce detaliu au remarcat fanii imediat

Pentru cei care nu știu, tânăra mai are o fetiță, pe nume Maria, în vârstă de câțiva ani.

Chiar dacă de-a lungul căsniciei lor au trecut prin numeroase certuri și s-au amenințat inclusiv cu divorțul, iată totuși că lucrurile par să se fi liniștit semnificativ în familia acestora. Ba mai mult decât atât, Vulpița Veronica i-a surprins pe toți cu un mesaj neașteptat adresat lui Viorel, transmis prin intermediul unui Story pus pe pagina sa de Instagram.

„La mulți ani soțul meu”, a scris aceasta, în dreptul unei fotografii mai vechi, în care cei doi apar sărutându-se.

Tânăra nu mai este la fel de activă pe rețelele de socializare mai ales de când a venit pe lume cel de-al doilea copil al său, dar iată totuși că nu a dorit să treacă ziua de naștere a lui Viorel Stegaru fără să marcheze acest lucru prin intermediul unui story special, prin care își arată iubirea pentru soțul său. Prin ceea ce a publicat, urmăritorii au înțeles imediat că tânăra a dorit să transmită că îl iubește pe partenerul său.

Citește și: Cine sunt și cum arată părinții Vulpiței Veronica! Reacția dură a fanilor: „E diferență mare! Respectul meu”

La începutul acestei lunii, cei doi și-au surprins fanii de pe Instagram cu imagini de la botezul lui Daniel, fiul lor, care a venit pe lume în luna mai a acestui an. De la eveniment nu au lipsit nici Radu Rotaru și Doina Stina de la „Acces Direct”, cei care au fost alături de cei doi în numeroasele lor „peripeții” și certuri conjugale. Soții Stegaru au ales un restaurant elegant situat pe marginea unui lac. Decorul rafinat și buchetele de flori luxuriante a arătat faptul că cei doi și-au dorit ca botezul să fie unul cu totul și cu totul special, iar imaginile publicate de ei pe Instagram au făcut imediat senzație printre urmăritorii acestora.

Despre Vulpița Veronica și Viorel Stegaru din Blăgești

Vulpița Veronica și Viorel Stegaru din Blăgești au venit la emisiunea „Acces Direct” de la Antena 1 pentru a-și rezolva problemele conjugale și pentru a pune capăt zvonurilor lansate de niște săteni cu privire la infidelitatea tinerei. Lucrurile s-au complicat atunci când un tânăr a pretins că este amantul Vulpiței, dar și când părinții lui Viorel Stegaru au venit cu fel și fel de acuzații la adresa nurorii lor. Astfel, povestea celor doi s-a transformat într-o „telenovelă” ce a fost urmărită de milioane de români, timp de mai multe luni.

Ulterior, după ce au lansat chiar și piese de succes cu milioane de vizualizări și după ce au trecut prin numeroase peripeții la București, aceștia au decis să se retragă acasă, ca să trăiască în liniște. La scurt timp după, cei doi au anunțat că urmează să devină părinți din nou.

Declarațiile lui Irinel Columbeanu despre viața pe care o ducea Monica Gabor, fosta lui doamnă, în America... Cum s-a fotografiat Cristina Șchiopu în brațele unui bărbat misterios. Imaginea care i-a uimit pe fani: „Norocosul”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x