E totul sau nimic! Fiecare concurent, indiferent de echipă, trebuie să își calculeze atent șansele pe mai departe.
Joi, 29.11.2018, 22:04
Începe o nouă zi la „Ultimul Trib”. S-au dus momentele liniștite, acum, fiecare își face planuri. Jocul decisiv al căpitanilor va face una dintre echipe să dispară! Cum se pregătește fiecare echipă de marea confruntare?
Joi, 29.11.2018, 22:00
Jocul pentru teritoriu s-a încheiat! Cele două echipe rămase în competiţie au luptat ca să nu ajungă pe insula pustie! Lemurii au fost din nou mai buni!
Joi, 29.11.2018, 21:28
Echipa albastră a dispărut, iar acum avem două echipe care se bat pentru două teritorii! Jocul pentru teritoriu a fost câştigat de echipa galbenă! Lemurii merg în satul malgaş, în timp ce crocodilii vor ajunge pe insula pustie!
Joi, 29.11.2018, 21:16
După ce a fost dizolvată echipa albastră, lemurii au avut şi avantajul de a alege şi de la echipa roşie! Astfel, Daniel Chiţă a fost rupt de la crocodili, alegere care i-a bulversat puţin pe crocodili!
Joi, 29.11.2018, 21:05
Înfrângerea de la Jocul Căpitanilor i-a nemulţimut pe membri echipe albastre! Cameleonii consideră că restartarea jocului a fost cea care a dus la pierderea lui!
Joi, 29.11.2018, 20:44
Jocul decisiv al Căpitanilor a făcut ca una dintre echipele din ”Ultimul Trib” să dispară! Cei care s-au văzut învinşi la finalul acestei probe au fost cei din echipa albastră
Joi, 29.11.2018, 20:42
Un joc decisiv al Căpitanilor va face ca una dintre echipele din ”Ultimul Trib” să dispară! Căpitanii care vor ieși pe locurile 1 și 2 la proba cu cea mai mare miză vor putea să își aleagă noi coechipieri din cea de-a treia echipă
Joi, 29.11.2018, 20:36
Ionuţ Iftimoaie a mers la spital pentru un control medical la picior! Medicii i-au dat veşti bune momentan, însă va avea nevoie şi de un RMN pentru a fi sigur că nu are ruptură de ligamente!
Joi, 29.11.2018, 20:28
Un joc decisiv al Căpitanilor va face ca una dintre echipele din ”Ultimul Trib” să dispară! Căpitanii care vor ieși pe locurile 1 și 2 la proba cu cea mai mare miză vor putea să își aleagă noi coechipieri din cea de-a treia echipă,...
Joi, 29.11.2018, 20:26
Un joc decisiv al Căpitanilor va face ca una dintre echipele din ”Ultimul Trib” să dispară! Cele trei echipe îşi fac strategiile şi se pregătesc pentru marea confruntare!
Joi, 29.11.2018, 20:23
Un joc decisiv al Căpitanilor va face, joi, de la ora 21.45, ca una dintre echipele din ”Ultimul Trib” să dispară! Căpitanii care vor ieși pe locurile 1 și 2 la proba cu cea mai mare miză vor putea să își aleagă noi coechipieri din cea de-a treia echipă, astfel că toți concurenții din Madagascar au început deja să își facă strategiile.
Joi, 29.11.2018, 10:13
Chiar dacă nu lasă greutățile să îi oprească drumul în ”Ultimul Trib”, joi, de la ora 21.45, la Antena 1, Silviu Geandră are un semn secret pe care îl face la fiecare victorie, pe care o dedică celor dragi de acasă.
Miercuri, 28.11.2018, 10:43
Accidentarea de la Duelul la care echipa a trimis-o săptămâna trecută nu a scutit-o pe Sorana de o nouă nominalizare în ”Ultimul Trib”, iar aceasta a părăsit competiția seara trecută.
Vineri, 23.11.2018, 10:04
Ultimul Trib. Episodul 16. Intrigi, jocuri de culise, trădări, jocuri murdare, trădări și o Eliminare prin foc. Ediția din această săptămână a fost un amalgam de emoții. Cameleonii au reușit să ăși păstreze formula de trei, în timp ce Lemurii s-au despărțit de Sorana.
Joi, 22.11.2018, 23:12
A luptat până în ultima clipă, dovedind că este puternică, o luptătoare! Din nefericire, oboseala și-a spus cuvântul. Sorana a pierdut Duelul și va părăsi „Ultimul Trib”.
Joi, 22.11.2018, 22:49
S-a startul probei de Eliminare! Sorana și Silviu trebuie să treacă prin flăcări pentru a continua aventura „Ultimul Trib”. Cine merge mai departe și cine va fi scos de jocul „Arzi să câștigi”?
Joi, 22.11.2018, 22:35
Silviu este printre concurenții care nu se plânge niciodată de condițiile grele de pe Insula Pustie. A venit la Duel cu zâmbetul pe buze, spunând că îl așteaptă doi oameni înapoi în tabăra improvizată.
Joi, 22.11.2018, 22:10
În curând vor rămâne doar două echipe, iar ”Crocodilii” își fac strategia pentru eliminări din umătoare etapă a concursului.
Joi, 22.11.2018, 22:04
Silviu Geandră este primit cu brațele deschise de echipa lui. Ce cadou a primit concurentul.
Joi, 22.11.2018, 21:58
Sorana dă tot din casă. Iată ce a vorbit cu Dima atunci când nu era filmată.
Joi, 22.11.2018, 21:53
Sora este eliminata din competiția ”Ultimul Trib”. ”Mă duc acasă să-mi îngrijesc toate rănile”, a spus aceasta.
Joi, 22.11.2018, 21:49
Localnicii au auzit mesajul lui Mircea și s-au mobilizat. Au adus ce aveau mai bun pentru Crocodili, emoționându-i pe concurenți.
Joi, 22.11.2018, 21:49
Proba de la duel "Arzi să câștigi" este câştigată de Silviu Geandră din tribul cameleonilor! Sora părăsește competiția.
Joi, 22.11.2018, 21:40
Cameleonii au pierdut „Jocul murdar” și trebuie să aleagă concurentul care se va duce la Duel. Tensiune, schimburi dure de replici și un singur nume. Cine va merge la Duel?
Joi, 22.11.2018, 21:35
Proba de la duel se numește "Arzi să câștigi". Iată care sunt regulile întreceri care va desemna următorul eliminat.
Joi, 22.11.2018, 21:31
Pe Silviu Geandră, în România, îl așteaptă nunta! ”Dacă pierd mă voi întoarece la Gabi. Mă așteată o însurătoare!”, a spus acesta
Joi, 22.11.2018, 21:29
După ce a câștigat Jocul Căpitanilor, Mircea a putut merge la postul de radio din oraș să ceară ajutor pentru echipa sa.
Joi, 22.11.2018, 21:24
Echipe de vedete este măcinată de accidentări. ”Zici că suntem la azil”, a spus Ionuț Iftimoaie.
Joi, 22.11.2018, 21:21
Concurenții au mari probleme mari din cauza hranei puține. ”Aseară nu am mâncat, de dimineață nu am, iar la proba s-a simțit. Lui Mircescu îi tremurau mâinile!”, a spus Oana.
Joi, 22.11.2018, 21:16
Proba de Salvare, „Jocul murdar” le-a creat multe probleme concurenților. Durata, intensitatea și noroiul le-au dat mari bătăi de cap. Crocodilii îl acuză pe Dima că a jucat precum numele probei, murdar!
Joi, 22.11.2018, 21:15
Durerea Soranei este neînțeleasă de colegi. ”Poate vreau să plâng și eu, dar nu mai am loc”, a spus Ionuț Iftimoaie.
Joi, 22.11.2018, 21:07
Echipele sunt gata. Începe Proba de Salvare, ”Jocul murdar”. Lemurii și Crocodilii s-au întrecut în cea mai murdară probă de până acum.
Joi, 22.11.2018, 21:05
Sorana are noi probleme în ”Utimul Trib”. Accidentarea Soranei de la ultimul Duel a fost pusă la îndoială chiar de către colegii săi, după ce aceasta a încercat să îi convingă că nu poate să intre încă în teren la jocul de Salvare.
Joi, 22.11.2018, 20:29
Echipa ”crocodililor” primește ajutor din partea localnicilor. ”Nu au multe, poate nici nu știu că există mai mult..., dar ei sunt fericiți”, a spus Lola Crudu.
Joi, 22.11.2018, 20:28
Sorana, nominalizat la duel de echipa sa. "Sunt ca într-o haită de lupi. Când apre foamea, lupii se mănâncă între ei! Din momentul în care te-ai lovit ajungi carne de tun", a spus aceasta.
Joi, 22.11.2018, 20:22
Crocodilii s-au salvat și nu trebuie să nominalizeze pe nimeni la duel. Asta, în mod normal, ar fi trebuit să aducă bucurie întregii echipe, însă lucrurile nu stau deloc așa...
Joi, 22.11.2018, 20:22
Echipa sportivilor este marcată până la lacrimi după întâlnirea cu câțiva copii. ”O fetiță rodea plastic... Rodea plastic! Credea că e mâncare...”, a spus Lola Crudu.
Joi, 22.11.2018, 20:14
După ce a câștigat Jocul Căpitanilor, Mircea a mers la postul de radio din oraș șă ceară ajutor pentru echipa sa. ”Vă cer vouă, locuitorilor din Madagascar, ajutorul. Aș fi tare recunoscător dacă...”, a spus acesta.
Joi, 22.11.2018, 20:06
Cameleonii au noi probleme. ”Nu mă simt bine. Am venit 100% și mai am 30% de energie. Nu știu cât mai rezist”, a spus Silviu Mirceascu.
Joi, 22.11.2018, 19:58
Dima este acuzat de colegi că le-a pus în pericol sănătatea. ”A intrat la rupere, la intimidare!”, a spus Daniel Chiriță.
Joi, 22.11.2018, 19:53
Proba de Salvare, ”Jocul murdar”. Lemurii și Crocodilii s-au întrecut în cea mai mudară probă de până acum.
Joi, 22.11.2018, 19:39
Sorana are noi probleme în ”Utimul Trib”. Accidentarea Soranei de la ultimul Duel este pusă la îndoială chiar de către colegii săi, după ce aceasta a încercat să îi convingă că nu poate să intre încă în teren la jocul de Salvare....
Joi, 22.11.2018, 19:32
Concurenții se pregătesc pentru întrecerea pentru Salvare, proba ”Jocul murdar”. Echipa care pierde va trimite un om la duel.
Joi, 22.11.2018, 19:22
Cameleonii simt că nu mai au putere. ”Avem o verigă slabă. Ceva nu merge”, este de părere Silviu Geandră.
Joi, 22.11.2018, 19:07
Crocodilii s-au salvat și nu trebuie să nominalizeze pe nimeni la duel. Asta, în mod normal, ar fi trebuit să aducă bucurie întregii echipe, însă lucrurile nu stau deloc așa...
Joi, 22.11.2018, 18:57
Accidentată la ultimul Duel la care a fost trimisă de echipa sa, Sorana are noi probleme în ”Utimul Trib”, astăzi, de la ora 20.00, la Antena 1.
Joi, 22.11.2018, 11:15
Accidentat, ciupit de insecte, fără mâncare și cu doar câteva ore de somn pe noapte, actorul Silviu Mircescu mărturisește că cel mai greu ”rol” al său este cel din ”Ultimul Trib”, joi, de la 20.00, la Antena 1.
Miercuri, 21.11.2018, 15:13
Dacă în Madagascar, în ”Ultimul Trib”, emisiune difuzatã în fiecare joi, de la 20.00, la Antena 1, fac parte din echipe adversare, Sorin Brotnei și Daniel Chiriță și-au descoperit o pasiune comună în România.
Marti, 20.11.2018, 10:47
Nominalizați de echipele lor pentru un nou duel, seara trecută, în ”Ultimul Trib”, Sorana și Silviu Geandră nu au reușit să se odihnească prea mult noaptea, iar a doua zi au plecat neînsoțiți pe ”frontul de luptă”. De această dată, duelul nu a adus cu sine o eliminare, ci o pedeapsă de 24 de ore pentru întreaga echipă!
Vineri, 16.11.2018, 09:37