Antena Căutare

Nereguli incredibile la TAROM, ieşite la iveală după 2 ani

În 2015, o aeronavă a fost oprită la sol chiar înainte de decolare după ce comandatul a descoperit o problemă la trenul de aterizare. Mai exact, una dintre anvelope era atât de degradată încât pânza din interiorul cauciucului iesise afară. Cu adevarat şocant este însă altceva. Aeronava abia iesise din revizie, iar defecţiunea fusese observată de mecanici. Numai că aceştia au decis să mascheze defecţiunea cu.ATENŢIE.VASELINA de culoare neagră, scriu jurnaliştii de la Libertatea şi o confirmă şi un raport al Corpului de Control al ministerului Transporturilor. Comandatul a refuzat să zboare catre Roma în aceaste condiţii, iar pasagerii au fost debarcaţi. În urma acestui incident, s-a deschis o anchetă, iar cei doi mecanici responsabili pentru revizie au fost sancţionaţi cu reducerea salariului de bază cu 10% pentru o perioadă de trei luni. În timpul anchetei, cei doi mecanici le-au spus superiorilor că au vrut să îi facă o glumă unui coleg de echipă. Oficialii nu ştiu dacă cei responsabili mai lucrează acum în companie.
Marti, 03.10.2017, 13:45
Insula Iubirii Sezonul 10. Armina și Marcel au părăsit Thailanda. Cum au reacționat când au primit vestea

Insula Iubirii Sezonul 10. Armina și Marcel au părăsit Thailanda. Cum au reacționat când au primit vestea

Logo show Sambata, 10.10.2026, 22:45
Insula Iubirii Sezonul 10. Armina a plâns în hohote în brațele lui Marcel. Cum a reacționat concurentul

Insula Iubirii Sezonul 10. Armina a plâns în hohote în brațele lui Marcel. Cum a reacționat concurentul

Logo show Sambata, 10.10.2026, 22:30
Insula Iubirii Sezonul 10. Ce i-ar fi mărturisit Remi, Danielei fără lavaliere, când au intrat în apă

Insula Iubirii Sezonul 10. Ce i-ar fi mărturisit Remi, Danielei fără lavaliere, când au intrat în apă

Logo show Sambata, 10.10.2026, 21:00
Insula Iubirii Sezonul 10. Claudia s-a schimbat la față când a auzit declarațiile Rebecăi: O înșală de o rupe!

Insula Iubirii Sezonul 10. Claudia s-a schimbat la față când a auzit declarațiile Rebecăi: O înșală de o rupe!

Logo show Sambata, 10.10.2026, 20:30
Hello Chef sezonul 12. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Ce verdict au dat frații Eram

Hello Chef sezonul 12. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Ce verdict au dat frații Eram

Logo show Sambata, 10.10.2026, 14:41
Hello Chef sezonul 12. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru frații Eram

Hello Chef sezonul 12. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru frații Eram

Logo show Sambata, 10.10.2026, 14:00
Medicool | Sezonul 10. Masajul cu ventuze: cum funcționează și când poate ajuta

Medicool | Sezonul 10. Masajul cu ventuze: cum funcționează și când poate ajuta

Logo show Sambata, 10.10.2026, 12:58
Medicool | Sezonul 10. Drumul spre performanță după o ruptură de ligamente. Povestea handbalistei Ana Maria Tănăsie

Medicool | Sezonul 10. Drumul spre performanță după o ruptură de ligamente. Povestea handbalistei Ana Maria Tănăsie

Logo show Sambata, 10.10.2026, 12:35
Medicool | Sezonul 10. Insomnia cronică: cum afectează corpul și mintea

Medicool | Sezonul 10. Insomnia cronică: cum afectează corpul și mintea

Logo show Sambata, 10.10.2026, 12:10
Medicool | Sezonul 10. Ce tip de tuse ai și trebuie să mergi la medic

Medicool | Sezonul 10. Ce tip de tuse ai și trebuie să mergi la medic

Logo show Sambata, 10.10.2026, 12:00
Insula Iubirii Sezonul 10. Armina a plâns în hohote la bonfire: „Pur și simplu explodez!”

Insula Iubirii Sezonul 10. Armina a plâns în hohote la bonfire: „Pur și simplu explodez!”

Logo show Vineri, 09.10.2026, 23:20
Insula Iubirii Sezonul 10. Armina a încălcat regulamentul și a „fugit” din perimetrul vilei fetelor

Insula Iubirii Sezonul 10. Armina a încălcat regulamentul și a „fugit” din perimetrul vilei fetelor

Logo show Vineri, 09.10.2026, 21:44
x