Camelia Potec și Sebastian Tudor sunt împreună de mai bine de șapte ani și au două fete. Marea campioană a vorbit recent despre dorința de a se căsători cu tatăl fetițelor sale și despre când ar putea avea loc nunta.
Camelia Potec și Sebastian Tudor își fac planuri de nuntă. Cine dorește să le organizeze evenimentul special
Camelia Potec (43 de ani) este mamă a două fete: Caelia-Ioana, născută în toamna lui 2018, și Celia-Gabriela, născută în octombrie 2023. Cea mică poară și numele nașei de botez, Gabriela Szabo.
Camelia și Sebastian formează o familie unită și își doresc, ca orice părinți, să le vadă fericite pe fetițele lor. Cei doi nu au ajuns încă în fața altarului, însă își doresc să facă acest pas.
Mai mult decât dorința proprie este entuziasmul Caeliei pentru eveniment. Micuța de doar 7 ani își dorește să organizeze nunta și abia așteaptă să o vadă pe mama sa în rochie de mireasă.
Citește și: Ce planuri are David Popovici pentru Jocurile Olimpice din 2028
Camelia a mărturisit că programul încărcat nu le-a permis să își organizeze nunta, dar că este în plan pentru viitorul apropiat.
„Eu vreau să ne căsătorim. (…) Este cam aglomerată vara pentru noi, dar până în 2030, vom găsi un moment. Plus că acum Caelia, fata cea mare, ne bate la cap și ea își dorește să ne organizeze ea nunta, la cei șapte anișori”, a declarat campioana în cadrul unei emisiuni la Antena Stars.
Aceasta are o carieră impresionantă și își dorește să simtă aceeași împlinire și în plan personal. Viața de familie este o încântare pentru ea și dezvăluie că face tot posibilul să fie o prezență activă în viața fetițelor și să facă o echipă bună cu partenerul său de viață. Camelia este de părere că venirea pe lume a celui de-al doilea copil a reorganizat familia într-un mod (surprinzător) mult mai eficient, dar a și elimitat multe discuții în contradictoriu cu Sebastian Tudor.
„Ca orice femeie, îmi doresc să excelez și pe parte privată, și pe parte profesională, așa cum m-am obișnuit de mică. Acum, de când sunt mamă de două fetițe, încerc să fiu și o mamă bună pentru fiicele mele și să petrec timpul și cu ele. (…)
Suntem mult mai organizați decât am fost când aveam o singură fetiță și cred că asta ne apropie și pe noi, ca relație, pe mine și pe partenerul meu de viață, ne înțelegem mai bine, nu mai avem timp de ceartă, nu mai avem timp pentru păreri diferite”, a spus ea.
Camelia a ținut cea de-a doua saricină secretă mai multe luni. A făcut totul public în ultimul trimestru de sarcină, însă pe mulți i-a surprins și faptul că aceasta a ascuns sarcina și de partenerul său de viață.
Citește și: Cum și-a făcut apariția Serena Williams la nunta surorii ei, Venus. Petrecerea a ținut 5 zile
Reticența și teama cu care a privit această sarcină au fost din cauza programului încărcat de la acea vreme, dar și din cauza stării de sănătate a campioanei. Aceasta nu era convinsă că va duce sarcina la termen. Astfel că, și-a luat toată teama și tot stresul primelor luni de sarcină asupra sa, protejându-și partenerul.
„Nu i-am spus pentru că fiecare eram angrenați în ce aveam de făcut, cumva am mers înainte. Din cauza stării mele de sănătate nu știam sigur dacă voi reuși să păstrez sarcina. Întotdeauna primele trei luni sunt mai dificile. Nu am vrut să intre în panică nici el, nici noi ca discuție. Am vrut să mă fac bine și apoi i-am dat și lui vestea”, a declarat Camelia Potec la vremea respectivă, conform unei surse.
Camelia i-a spus că va deveni din nou tată chiar de ziua lui Sebastian, pe 3 martie. Aceasta i-a oferit un cadou simbolic, niște botoșei albi.
„Starea mea de sănătate a fost fără energie, iar corpul meu a cedat puțin la începutul anului. Am avut și anemie. În urma analizelor, am aflat că o să avem un bebe. Eu am aflat pe 19 februarie, de ziua mea, știam că sunt însărcinată. Dar, având analizele la pământ, nu am fost întrebată dacă este ceva mai mult.
Citește și: Ce alegere în ziua nunții a făcut-o virală pe o tânără mireasă. Motivul din spatele ei
El a aflat de ziua lui. A fost simplu cadoul pentru el, pe data de 3 martie. I-am dat o pereche de botoșei albi de bebeluși. A aflat de față cu toți, cu toată familia la masă. A rămas surprins: <<Eu ce să fac cu ăștia?>> Asta a fost reacția lui și nu i-a venit să creadă”, a mărturisit ea.
Atât Camelia, cât și Sebastian își mai doreau un copil, însă credeau că este un vis care va rămâne neîmplinit.
„Nu ne mai așteptam. După ce anul trecut nu am reușit să rămân, am crezut că nu vom mai face copil, având în vedere și vârsta.
Noi speram ca eu să rămân însărcinată anul trecut. Ne-am dorit de pe atunci să-i mai oferim Caeliei un frățior sau o surioară. Din păcate, nu a fost să fie. Am mulțumit Domnului pentru ceea ce avem și am înțeles că nu întotdeauna le poți avea pe toate. Cumva ne luaserăm gândul de la copil”, a spus preşedinta Federaţiei Române de Pentatlon Modern.
Acum cei doi se gândesc la organizarea nunții, bucurându-se de fiecare moment alături de copiii lor și de cei dragi.
Cum s-au fotografiat Ella și Maria de la Insula Iubirii de Crăciun. Cum au apărut în mediul online împreună... Ion Drăgan a murit la 54 de ani, chiar în ziua de Crăciun. Îndrăgitul interpret de muzică populară a fost găsit de tatăl...