Antena Căutare

Articole despre alegatori

Conservatorii cancelarului Agela Merkel, penalizaţi de alegătorii din Hamburg

Conservatorii cancelarului Agela Merkel, penalizaţi de alegătorii din Hamburg

Alegătorii din oraşul german Hamburg i-au penalizat duminică pe conservatorii cancelarului Angela Merkel, împingându-i pe locul al treilea în primul test electoral de când lidera CDU Annegret Kramp-Karrenbauer a anunţat că nu mai doreşte să o succeadă pe Merkel, transmite Reuters.

Luni, 24.02.2020, 08:00
PSD: Anticipatele sunt cea mai mare capcană a PNL pentru alegători/ Nu vor să dea socoteală pentru anularea unor măsuri sociale adoptate de PSD

PSD: Anticipatele sunt cea mai mare capcană a PNL pentru alegători/ Nu vor să dea socoteală pentru anularea unor măsuri sociale adoptate de PSD

PSD a transmis, joi, că alegerile anticipate sunt cea mai mare capcană a PNL pentru alegători. ”Nu vor să dea socoteală pentru anularea unor măsuri sociale adoptate de PSD”, au transmis social-democraţii.

Joi, 16.01.2020, 13:11
Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă, ultimele acţiuni de campanie înaintea votului de duminică/ Iohannis se întâlneşte cu alegătorii la Bacău, iar Dăncilă prezintă ”un discurs final pentru români”

Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă, ultimele acţiuni de campanie înaintea votului de duminică/ Iohannis se întâlneşte cu alegătorii la Bacău, iar Dăncilă prezintă ”un discurs final pentru români”

Candidaţii înscrişi în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale au, vineri, ultimele acţiuni înainte de încheierea campaniei electorale. Klaus Iohannis se întâlneşte cu alegătorii din Bacău, într-un eveniment organizat de PNL, iar Viorica Dăncilă anunţă că va prezenta ”un discurs final pentru români”.

Vineri, 22.11.2019, 07:00
Câți alegători a câștigat Viorica Dăncilă după conferința de la Palatul Parlamentului! Cifre uluitoare!

Câți alegători a câștigat Viorica Dăncilă după conferința de la Palatul Parlamentului! Cifre uluitoare!

Viorica Dăncilă a câștigat algători pentru alegerile prezidențiale de duminică, după conferința de presă pe care a susținut-o, marți, la Palatul Parlamentului, potrivit sociologului Marius Pieleanu. 

Miercuri, 20.11.2019, 22:42
Alegeri prezidențiale 2019. Cum votezi în alt loc și cine votează pe listele suplimentare

Alegeri prezidențiale 2019. Cum votezi în alt loc și cine votează pe listele suplimentare

„Cum votezi în alt loc și cine votează pe listele suplimentare?” se întreabă mulți români la Alegeri prezidențiale 2019 atât în România, cât și în străinătate.

Duminica, 10.11.2019, 00:50
Înscrierea alegătorilor din străinătate pentru alegerile prezidenţiale, prelungită până la 15 septembrie; peste 36.000 de persoane înscrise pentru votul prin corespondenţă

Înscrierea alegătorilor din străinătate pentru alegerile prezidenţiale, prelungită până la 15 septembrie; peste 36.000 de persoane înscrise pentru votul prin corespondenţă

Înscrierea alegătorilor din străinătate pentru alegerile prezidenţiale, ca alegători prin corespondenţă sau ca alegători la o secţie de votare, a fost prelungită până la 15 septembrie, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu. Până joi s-au înregistrat peste 36.000 de alegători pentru votul prin corespondenţă.

Joi, 12.09.2019, 13:02
Autoritatea Electorală: Numărul cetăţenilor români care s-au înregistrat ca alegători în străinătate este dezamăgitor de mic / Pe baza înregistrărilor de până acum nu ar putea fi înfiinţate legal nici măcar zece secţii de votare

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) constată că, după 33 de zile de funcţionalitate a portalului www.votstrainatate.ro, numărul cetăţenilor români care s-au înregistrat ca alegători în străinătate este dezamăgitor de mic, în condiţiile în care mai sunt doar 13 zile pentru înscriere. Doar 13.800 de alegători români s-au înregistrat pentru vot la secţia de votare şi doar 14.401 de alegători pentru votul prin corespondenţă. Pe baza înregistrărilor de până acum nu ar putea fi înfiinţate legal nici măcar zece secţii de votare.

Vineri, 30.08.2019, 09:15
AEP: Numărul celor înregistraţi online ca alegători în străinătate a depăşit 20.000

AEP: Numărul celor înregistraţi online ca alegători în străinătate a depăşit 20.000

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă că numărul românilor care s-au înregistrat online ca alegători în străinătate a depăşit 20.000, peste jumătate dintre ei alegând votul prin corespondenţă.

Marti, 20.08.2019, 14:22
Un număr de 1.420 de alegători români s-au înscris, până în prezent, pentru a vota prin corespondenţă

Un număr de 1.420 de alegători români s-au înscris, până în prezent, pentru a vota prin corespondenţă

Un număr de 1.420 de alegători români s-au înscris, de duminică la prânz şi până în prezent, pe portalul www.votstrainatate.ro, pentru a vota prin corespondenţă sau la o secţie de votare din străinătate mai apropiată de domiciliu ori reşedinţă. Înregistrarea se poate face până în 11 septembrie.

Luni, 29.07.2019, 15:42
Ekrem Imamoglu: Este un nou început. Ceasul democraţiei nu a funcţionat în seara de 31 martie

Ekrem Imamoglu: Este un nou început. Ceasul democraţiei nu a funcţionat în seara de 31 martie

Ekrem Imamoglu, care a câştigat duminică alegerile pentru primăria din Istanbul, a declarat că acest success reprezintă un nou început şi şi-a îndemnat alegătorii să se bucure fără să îi jignească pe rivali. El a precizat, potrivit Hurriyet, că în seara de 31 martie, după alegerile care au fost anulate, câştigate tot de el, “ceasul democraţiei nu a funcţionat”.

Duminica, 23.06.2019, 22:51
Donald Trump şi-a lansat oficial în Florida candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 2020

Donald Trump şi-a lansat oficial în Florida candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 2020

Preşedintele american Donald Trump şi-a lansat oficial candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 2020 şi a făcut apel la susţinătorii săi să „menţină această echipă aici” pentru încă patru ani, relatează BBC.

Miercuri, 19.06.2019, 07:34
Petro Poroşenko le cere iertare alegătorilor înaintea turul doi al alegerilor prezidenţiale

Petro Poroşenko le cere iertare alegătorilor înaintea turul doi al alegerilor prezidenţiale

Şeful în exerciţiu al statului ucrainean Petro Poroşenko le-a cerut ”iertare” alegătorilor pentru ”erorile” sale, într-o alocuţiune televizată, cu trei zile înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale în care rivalul său, umoristul Volodimir Zelenski, este creditat în sondaje ca mare favorit, relatează AFP.

Vineri, 19.04.2019, 11:43
Tabelele cu alegătorii din 2014 din Republica Moldova, din dosarul lui Sebastian Ghiţă, sunt false

Tabelele cu alegătorii din 2014 din Republica Moldova, din dosarul lui Sebastian Ghiţă, sunt false

Scandalul din justiţie capătă proporţii halucinante. Tabelele cu alegătorii din 2014 din Republica Moldova, din dosarul lui Sebastian Ghiţă, ar fi false, acuză Vlad Cozma. Unii nu ar avea nici măcar cetăţenie română. Procurorii DNA...

Marti, 13.02.2018, 13:12
Cel mai tare candidat la președinție! E tânăr și lumea îl adoră!

Cel mai tare candidat la președinție! E tânăr și lumea îl adoră!

În costum alb, cu bijuterii opulente şi o frizură stil samurai, un candidat puţin spus. neortodox este cotat cu a doua şansă la alegerile prezidenţiale din Serbia. Pe numele lui real Luka Maksimovic, tânărul s-a înscris...

Vineri, 31.03.2017, 19:48
Candidatul ”la mișto”, iubit de alegătorii din Serbia

Candidatul ”la mișto”, iubit de alegătorii din Serbia

În costum alb, cu bijuterii opulente şi o frizură stil samurai, un candidat puţin spus. neortodox este cotat cu a doua şansă la alegerile prezidenţiale din Serbia. Pe numele lui real Luka Maksimovic, tânărul s-a înscris în cursă sub un nume...

Vineri, 31.03.2017, 19:44
Europa respiră uşurată, Olanda a spus "NU" populismului

Europa respiră uşurată, Olanda a spus "NU" populismului

Partidul premierului liberal Mark Rutte a câştigat alegerile legislative, care au mobilizat la urne un număr record de alegători. Peste 80 de procente din cei 13 milioane de alegători au votat pentru a proteja moştenirea politică olandeză,...

Joi, 16.03.2017, 19:59
Alegeri parlamentare 2016 România. Tot ce trebuie să ştii despre alegerile din 11 decembrie

Alegeri parlamentare 2016 România. Tot ce trebuie să ştii despre alegerile din 11 decembrie

Alegeri parlamentare 2016. Peste 18 milioane de români sunt aşteptaţi pe data de 11 decembrie să îşi aleagă reprezentanții din Senat și Camera Deputaților. Urnele se deschid la ora 7.00 și se vor închide la ora 21.00.

Sambata, 10.12.2016, 23:55
Un politician britanic a simţit furia alegătorilor în timpul unui protest, la Manchester

Un politician britanic a simţit furia alegătorilor în timpul unui protest, la Manchester

Un politician britanic a simţit pe propria piele furia alegătorilor în timpul unui protest, la Manchester. Oficialul lua parte la o adunare a politicienilor conservatori dar a făcut imprudenţa să iasă pe stradă.A nimerit în mijlocul a mii de...

Luni, 05.10.2015, 16:47
Mită electorală ameţitoare: Marijuana pe gratis, la alegerile locale dintr-un oraş american

Mită electorală ameţitoare: Marijuana pe gratis, la alegerile locale dintr-un oraş american

Alegătorii din oraşul american San Jose au putut primi marijuana gratuit, în cadrul scrutinului electoral local.

Luni, 02.06.2014, 13:59
România a votat cu mic, cu mare, dar mai ales cu mici

România a votat cu mic, cu mare, dar mai ales cu mici

Candidaţii care s-au luptat pentru fotoliile de europarlamentar au fost primii la vot. Restul alegătorilor au fost primii la mici, la plajă şi la distracţie. De la bal, unii au ajuns totuşi şi la secţia de votare.

Luni, 26.05.2014, 08:08
Angelina Jolie ar renunța la actorie pentru politică

Angelina Jolie ar renunța la actorie pentru politică

Una dintre cele mai frumoase şi apreciate dive de la Hollywood ar fi gata să lase actoria pentru viaţa politică. Angelina Jolie a recunoscut că ar face acest pas dacă ar fi convinsă că ar fi un politician eficient, pe care alegătorii, dar şi ceilalţi politicieni să îl ia în serios.

Joi, 22.05.2014, 16:29
Crin Antonescu: "Anul 2012 a fost anul victoriei impotriva regimului Basescu"

Crin Antonescu: "Anul 2012 a fost anul victoriei impotriva regimului Basescu"

Liderul USL, Crin Antonescu, a declarat, duminica seara, dupa anuntarea rezultatelor exit-poll-urilor, ca votul reprezinta "o victorie impotriva lui Traian Basescu" si ca este convins ca Victor Ponta va fi iar premier.

Duminica, 09.12.2012, 21:37
Romania voteaza in bezna si nameti!

Romania voteaza in bezna si nameti!

Romanii voteaza pentru Romania! Prin zapada, prin viscol si cod galben, milioane de oameni au iesit astazi sa-si aleaga reprezentantii in Parlament. Au votat la lumina lumanarii, au votat cu speranta, au votat cu credinta. Au trecut peste orice obstacol si i-au ales pe cei care vor decide soarta Romaniei in urmatorii patru ani.

Duminica, 09.12.2012, 19:57
Milioane de romani, asteptati la urne. Micul ghid al alegatorului

Milioane de romani, asteptati la urne. Micul ghid al alegatorului

Peste 18 milioane de romani sunt asteptati maine la urne. Ii vor vota pe viitorii deputati si senatori care ne vor reprezenta pentru urmatorii patru ani.

Sambata, 08.12.2012, 19:38
Alegeri parlamentare: Pe listele electorale vor fi 18,2 milioane de romani. Cum, cine si unde voteaza

Alegeri parlamentare: Pe listele electorale vor fi 18,2 milioane de romani. Cum, cine si unde voteaza

Duminica, 9 decembrie, au loc alegerile parlamentare. Potrivit Biroului Electoral Central (BEC), numarul total al alegatorilor de pe listele electorale este de 18,2 milioane, cu 44.000 mai putin decat la alegerile locale din iunie.

Sambata, 08.12.2012, 13:51
Candidat inventat, adorat pe net

Candidat inventat, adorat pe net

Un candidat la parlamentare socheaza mediul virtual, dar si alegatorii. Se pozeaza la bustul gol, se fotografiaza cu pesti si spune ca vrea sa salveze patria. Se numeste Aurica Bac si e foarte popular pe o retea de socializare. Ar fi o problema, insa....

Luni, 03.12.2012, 19:18
Victor Ponta: "Basescu este precum Ceausescu in 1989"

Victor Ponta: "Basescu este precum Ceausescu in 1989"

Presedintele Basescu este disperat si pornit impotriva tuturor, ca Ceausescu in 1989 deoarece oamenii vor vota USL, a declarat liderul USL, premierul Ponta, adaugand ca isi doreste ca acesta sa iasa public zilnic, cu insulte si amenintari, pentru ca alegatorii sa isi aminteasca "ce inseamna Basescu".

Marti, 27.11.2012, 13:10
Barack Obama are un dosar cu informatii pentru fiecare american care l-a votat

Barack Obama are un dosar cu informatii pentru fiecare american care l-a votat

Barack Obama are un dosar cu informatii pentru fiecare american care l-a votat la alegerile prezidentiale de luna aceasta, relateaza Washington Post. Baza de date realizata de echipa sa de campanie contine date despre ziarele si revistele la care au abonamente votantii, dar si despre masinile, proprietatile imobiliare si licentele de vanatoare ale acestora.

Miercuri, 21.11.2012, 13:48
Barack Obama a avut sustinerea femeilor si a minoritatilor

Barack Obama a avut sustinerea femeilor si a minoritatilor

Barack Obama a fost reales in functia de presedinte al Statelor Unite ale Americii cu 303 voturi din partea marilor electori, invingandu-l astfel pe contracandidatul sau, republicanul Mitt Romney. Potrivit sondajelor, Obama a fost ales in mare parte de femei si a avut sustinerea totala a minoritatilor.

Miercuri, 07.11.2012, 15:08
Alegeri SUA: Sistemul de vot american - explicat pas cu pas

Alegeri SUA: Sistemul de vot american - explicat pas cu pas

Alegerea presedintelui american se desfasoara printr-un sistem de vot complex guvernat de o serie de legi federale si statale. Cetatenii nu voteaza, de fapt, pentru presedinte, ci pentru un colegiu de electori care va decide cine va fi numit in functie.

Marti, 06.11.2012, 12:04
Sondaj: 52% dintre alegatori nu sunt de acord cu candidatura lui Gigi Becali din partea PNL

Sondaj: 52% dintre alegatori nu sunt de acord cu candidatura lui Gigi Becali din partea PNL

Gigi Becali a urcat in preferintele alegatorilor, depasindu-i pe Dan Diaconescu si Corneliu Vadim Tudor. Cu toate acestea, candidatura fostului patron al Stelei din partea PNL nu este vazuta cu ochi buni.

Marti, 23.10.2012, 12:19
Sondaj de opinie: Daca azi ar avea loc alegeri parlamentare, USL ar obtine 52,1% din voturi

Sondaj de opinie: Daca azi ar avea loc alegeri parlamentare, USL ar obtine 52,1% din voturi

Mai mult de jumatate din alegatorii din Romania (52,1%) ar vota USL la alegerile legislative din decembrie, in timp ce 21,3% ar opta pentru Alianta pentru o Romanie Dreapta, releva un sondaj de opinie al companiei Public Affairs, dat publicitatii  astazi. De asemenea, 11,7% dintre subiecti au declarat ca ar vota la parlamentare cu PP-DD, iar 6%, cu UDMR.

Duminica, 21.10.2012, 13:36
Elvetienii au votat pentru fumatul in spatiile publice

Elvetienii au votat pentru fumatul in spatiile publice

Alegatorii din Elvetia au respins propunerea de a elimina fumatul din spatiile publice inchise in cadrul unui referendum.  

Luni, 24.09.2012, 13:57
UPDATE! Dosar penal pentru fals material in inscrisuri la Curtea Constitutionala

UPDATE! Dosar penal pentru fals material in inscrisuri la Curtea Constitutionala

Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a fost sesizat cu privire la falsificarea unor inscrisuri oficiale transmise de Curtea Constitutionala catre Guvern.

Miercuri, 08.08.2012, 15:56
Mini-recensamantul anuntat de Guvern l-a scos din sarite pe Basescu!

Mini-recensamantul anuntat de Guvern l-a scos din sarite pe Basescu!

Se ascute lupta pentru Cotroceni! Premierul cere mobilizare generala printre primari pentru numararea romanilor cu drept de vot. De cealalta parte, Traian Basescu ii ameninta pe edili si functionari ca vor ajunge la inchisoare daca nu sunt corecti.

Sambata, 04.08.2012, 00:06
9,05% dintre romani au votat la referendum pana la ora 10:00

9,05% dintre romani au votat la referendum pana la ora 10:00

9,05% dintre romanii inscrisi pe listele electorale s-au prezentat la vot pana la ora 10:00. Cea mai mare prezenta la referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu s-a inregistrat in Vrancea, unde 15,28% dintre alegatori s-au mers la urne.

Duminica, 29.07.2012, 12:03
Primarii PDL vor organiza petreceri campenesti si partide de pescuit pentru a-i tine pe alegatori departe de urne

Primarii PDL vor organiza petreceri campenesti si partide de pescuit pentru a-i tine pe alegatori departe de urne

Primarii PDL din toata tara au decis boicotarea referendumului. Vor fi organizate partide de pescuit si jocuri sportive pentru a tine oamenii departe de urne.

Marti, 24.07.2012, 13:09
Val de incidente la votare

Val de incidente la votare

Nu toti cei care au vrut sa voteze au apucat sa puna stampila. Iar oamenii s-au revoltat la Mogosoaia, Brasov sau la Mangalia. Fortele de ordine au pazit cu scuturile sectiile, iar, pentru unii alegatori, seara s-a incheiat la politie.

Luni, 11.06.2012, 19:21
VIDEO! Sute de incidente electorale inregistrate la sectiile de votare din tara

VIDEO! Sute de incidente electorale inregistrate la sectiile de votare din tara

Sute de incidente electorale s-au inregistrat ieri, iar in peste 80% dintre cazuri s-au deschis dosare penale. De asemenea in zeci de sectii de votare s-a suspendat procesul de vot. Cele mai multe nereguli au fost in Arges, Bucuresti si Dambovita. La pol opus, sunt judetele Harghita, Arad, Maramures, Vaslui si Satu Mare.

Luni, 11.06.2012, 00:00
VIDEO! Alegeri cu scandal in mai multe localitati din tara

VIDEO! Alegeri cu scandal in mai multe localitati din tara

Unii romani si-au dorit atat de mult sa voteze incat s-au calcat in picioare in fata sectiilor de votare. Iar cei care n-au reusit sa-si exercite dreptul constitutional s-au enervat cumplit.

Luni, 11.06.2012, 00:00
Oradenii,  in numar mare la vot

Oradenii, in numar mare la vot

In Oradea a fost o zi plina. Din datele furnizate in urma cu o ora, cei mai multi alegatori au trecut pe la urne in jurul pranzului.

Duminica, 10.06.2012, 19:39
ALEGERI LOCALE: Cum, unde si cand votam. Tot ce trebuie sa stii despre scrutinul din 10 iunie

ALEGERI LOCALE: Cum, unde si cand votam. Tot ce trebuie sa stii despre scrutinul din 10 iunie

Campania electorala se va incheia sambata, 9 iunie, la ora 7:00, iar duminica vor fi alese consiliile locale, consiliile judetene, primarii si presedintii consiliilor judetene. In Bucuresti, cetatenii vor alege consiliile locale ale sectoarelor, consiliul general al Capitalei, primarii sectoarelor si primarul general al municipiului Bucuresti.

Vineri, 08.06.2012, 00:00
Campanie electorala: Un candidat promite "ploaia de Mai, care face malai"

Campanie electorala: Un candidat promite "ploaia de Mai, care face malai"

Un candidat PP-DD la Primaria Voinesti, din judetul Dambovita, promite alegatorilor ca va aduce ploaia care "are multa apa".

Joi, 24.05.2012, 00:00
Vezi care au fost cele mai tari farse de 1 aprilie din presa britanica!

Vezi care au fost cele mai tari farse de 1 aprilie din presa britanica!

Ziua pacalelilor nu a fost ratata nici in Mareaa Britanie, unde majoritatea publicatiilor importante au facut cate o farsa cititorilor.

Luni, 02.04.2012, 00:00
UPDATE! Alegeri prezidentiale in Rusia. Vladimir Putin, indicat castigator cu 61,8% din voturi

UPDATE! Alegeri prezidentiale in Rusia. Vladimir Putin, indicat castigator cu 61,8% din voturi

Vladimir Putin a castigat alegerile prezidentiale din Rusia, conform rezultatelor de la exit-poll-uri, cu 61,8% din voturi, conform Russia Today.

Duminica, 04.03.2012, 00:00
Letonia nu vrea ca rusa sa fie a doua limba oficiala a tarii

Letonia nu vrea ca rusa sa fie a doua limba oficiala a tarii

Letonii au votat sambata in cadrul unui refendum national posibilitatea a ridica rusa la statutul de a doua limba oficiala a tarii, insa rezultatele partiale anunta un vot negativ.

Duminica, 19.02.2012, 00:00
Elena Udrea, luata la rost de o femeie

Elena Udrea, luata la rost de o femeie

Elena Udrea a fost nevoita sa dea explicatii. Nu in fata justitiei, ci in fata alegatorilor. O localnica i-a reprosat faptul ca atat ea, cat si ceilalti ministri nu fac nimic pentru ca tineretul sa aiba locuri de munca. In zadar a incercat ministrul sa...

Vineri, 24.06.2011, 19:29
Elvetienii, liber la "turismul mortii"

Elvetienii, liber la "turismul mortii"

Turismul mortii poate continua nestingherit in Elvetia. Alegatorii din cantonul Zurich au respins prin referendum o propunere de a limita dreptul la sinucidere asistata. Cu toate ca limitarile ii vizau doar pe straini, elvetienii nu s-au lasat convinsi...

Luni, 16.05.2011, 19:48
Primarul din Calarasi, de la "sunteti niste javre" catre alegatori, la "Udrea, cel mai dragut ministru"

Primarul din Calarasi, de la "sunteti niste javre" catre alegatori, la "Udrea, cel mai dragut ministru"

Primarul orasului Calarasi, Nicolae Dragu, cel care si-a numit alegatorii "javre, golani si derbedei", i-a inmanat ministrului Elena Udrea Cheile Orasului. Edilul i-a facut si complimente Elenei Udrea numindu-o "cel mai dragut ministru pe care l-a avut Romania".

Joi, 18.11.2010, 00:00
Primarul si alegatorii "javre"! Calarasiul, impartit in doua tabere

Primarul si alegatorii "javre"! Calarasiul, impartit in doua tabere

Saptezeci de mii de oameni impartiti in doua tabere! Cam asa arata orasul Calarasi dupa ce primarul Nicolae Dragu le-a transmis cetatenilor prezenti la un spectacol tot ce i-a trecut prin minte! Si nu erau cuvinte tocmai de bine! Cei din Calarasi sunt...

Marti, 28.09.2010, 19:23

Ultimele știri

x