Imagini în exclusivitate de pe camerele de supraveghere care au surprins ce s-a întâmplat în noaptea în care Daniel, tatăl unei fetițe de 11 luni, a fost călcat de o mașină.
Luni, 04.03.2019, 18:49
Mihai Bendeac, simpaticul jurat al emisiunii „iUmor” a decis să meargă la doctor și să ceară un control amănunțit, pentru a avea o scuză bună să își ia concediu medical!
Suntem campioni la automedicaţie şi ne aducem aminte prea rar să călcăm pragul unui medic specialist. Iar asta, fireşte, se simte direct în starea generală de sănătate a populaţiei.
Sambata, 02.03.2019, 08:22
Iuliana Marciuc este de nerecunoscut. A reuşit să topească opt kilograme! Şi ne-a dezvăluit secretul ei, pe care poate să îl urmeze oricine.
Vineri, 01.03.2019, 10:42
Doamna doctor Carmen Nonn, medic cu competență în apifitoterapie, ne vorbește, la Neatza cu Răzvan și Dani, despre cum putem tratăm tusea și durerile de gât pe cale naturală. Iată care sunt cele mai eficiente remedii.
În timp ce Alex Piţurcă petrecea în braţele blondinei, într-un club din Capitală, fosta lui mergea de urgenţă la spital. Cristina Ich a ajuns la medic de la prima oră a dimineţii.
Sambata, 23.02.2019, 18:37
În timp ce Alex Piţurcă petrecea în braţele blondinei, într-un club din Capitală, fosta lui mergea de urgenţă la spital. Cristina Ich a ajuns la medic de la prima oră a dimineţii. Vedeta a postat pe contul ei de Instagram o fotografie, în...
Sambata, 23.02.2019, 18:28
Avocatul Daniel Ionașcu a explicat care sunt motivele pentru care Matteo Politi, falsul medic, trebuie eliberat din arest.
Vineri, 22.02.2019, 14:22
Soțul femeii care a fugit din conacul de jumătate de milion de euro a intervenit telefonic la Acces Direct. ”Îmi pare rău pentru soția mea. Trebuie dusă la doctor”, a declarat acesta.
Marti, 19.02.2019, 18:26
Invitat la "Neatza cu Răzvan și Dani", Rareș Hăbeanu, purtător de cuvânt A. N. S. V. S. A., a vorbit despre alertele alimentare din ultima perioadă.
Falsul medic estetician care a reuşit să păcălească un sistem întreg a încercat astăzi să le câştige încrederea judecătorilor. Le-a cerut să-l lase în libertate. În apărarea italianului, avocatul lui a justificat că nu va urmări...
Miercuri, 13.02.2019, 19:05
Dr. Dragu, șefa de secție care a operat vreme de 10 ani cu Raluca Bîrsan, a declarat: "Ce pot să vă spun eu? A avut un contract de voluntariat, care s-a încheiat vineri, cred."
Miercuri, 13.02.2019, 18:21
Fostele paciente ale Ralucăi Bîrsan, doctoriţa cu diplomă falsă, fac dezvãluiri. Sunt zeci de femei care susţin ba că ar fi fost operate, ba cusute, ori curăţate, după operaţiile de cezariană, de această femeie, chiar în spitalul de stat din Ilfov, asta deşi ea nu avea studii de specialitate.
Miercuri, 13.02.2019, 18:15
În legătură directă prin telefon, Flori, o altă fostă pacientă a medicului fals, Raluca Bîrsan, a făcut dezvăluiri șocante.
Miercuri, 13.02.2019, 18:14
În legătură directă prin telefon, Daniela, o altă fostă pacientă a medicului fals, Raluca Bîrsan, a făcut dezvăluiri șocante.
Miercuri, 13.02.2019, 18:11
Scandalul femeii care ar fi operat şi ar fi cusut paciente, într-un spital de stat, cu o diplomă falsă, explodează. Reporterii de la "Acces Direct" au sunat-o în repetate rânduri pe doamna Raluca Daniela Bîrsan, dar aceasta nu a răspuns. A trimis, însă, o serie de mesaje.
Miercuri, 13.02.2019, 18:08
Femeia care ar fi operat şi ar fi cusut paciente, pe patului unui spital de stat, nu are studii medicale și, mai mult decât atât, nu a făcut nici măcar liceul. Descoperirile despre Raluca Bîrsan continuă, iar detaliile ce ies la iveală sunt de-a dreptul șocante.
Miercuri, 13.02.2019, 18:01
Otilia este o altă tânăra care susţine că a fost cusută şi curăţată de către doctoriţa falsă, după operaţia de cezariană.
Miercuri, 13.02.2019, 17:55
Scandalul femeii care ar fi operat şi ar fi cusut paciente, într-un spital de stat, cu o diplomă falsă, explodează.
Miercuri, 13.02.2019, 17:53
Am verificat în arhiva liceului Unirea, pe care o deţinem în prezent şi am constatat că doamna Bîrsan a fost repartizată computerizat în anul 2003 la liceul Unirea. Nu la clasă de liceu zi ci la clasă de şcoală de arte şi meserii, probabil...
Miercuri, 13.02.2019, 17:50
Formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbiz şi se susţin atât în viaţa personală, dar mai ales în viaţa profesională. Andreea Berecleanu şi soţul ei, dr. Constantin Stan au vorbit despre cele mai frumoase lucruri din viaţa lor.
Marti, 12.02.2019, 12:07
Caz șocant în România după ce o echipă de jurnaliști a descoperit un al patrulea medic fals, chiar într-o comună din Călărași! Ce pățeau localnicii?
Luni, 11.02.2019, 19:57
Reporterii Observator au mers şi pe urmele bărbatului care s-a dat medic stomatolog într-o localitate de lângă Bucureşti. Avem măturii şocante. Mai mulţi oameni se plâng că falsul doctor i-a mutilat. Îl acuză că folosea alcool drept...
Luni, 11.02.2019, 19:05
Şi face asta în cel mai modern mod: pe reţelele de socializare. În plus, cei care aleg să fie doctori acolo primesc şi un apartament unde să locuiască, gratis.
Luni, 11.02.2019, 16:12
Avem dosarul amoros al doctorului impostor! A făcut ravagii printre fetele de oraş! A combinat-o pe fosta nora a unui celebru fotbalist şi nu s-a oprit aici! Cine este femeia i-a venit în ajutor la secţia de poliţie, în miez de noapte, dar şi...
Joi, 07.02.2019, 14:49
Falsul chirurg Matteo Politi, care a operat în mai multe clinici private din România, a fost reţinut miercuri seară, urmând ca joi să fie dus la Parchet, unde se va decide dacă va fi cerută arestarea lui. Matteo Politi a fost prins la Vama Curtici.
Miercuri, 06.02.2019, 23:21
Comisarul şef de Poliţie Ionuţ Dana a declarat, miercuri seara, că medicul fals Matteo Politi a fost condamnat în Italia pentru fapte asemănătoare şi că nu figurează în Tabloul medicilor din Italia.
Miercuri, 06.02.2019, 19:48
Una dintre pacientele medicului impostor rupe răcerea. A avut curajul să arate cum a fost mutilată de acest om. A apelat la el pentru o augmentare mamară, însă rezultatul a fost dezastruos şi viaţa i-a fost pusă în pericol.
Miercuri, 06.02.2019, 14:57
Statele Unite ale Americii s-au confruntat cu un fel de Matteo Politi chiar anul trecut. Un tânăr a fost condamnat la închisoare, după ce, la vârsta de 18 ani, pretindea că este doctor și „tratează” oameni la o clinică deschisă de el. Când a fost arestat, pentru mai multe infracțiuni, el căuta să-și cumpere o mașină Jaguar, în valoare de 35.000 de dolari.
Miercuri, 06.02.2019, 14:47
Medicul impostor a încercat să fugă din ţară! A fost prins în ultimul moment! Avem toate informaţiile despre cum plănuia să scape, dar şi ce a făcut în momentul în care a fost depistat de poliţişti!
Miercuri, 06.02.2019, 14:18
Dani Oțil a reununțat la postul de prezentator „Neatza cu Răzvan și Dani” și, inspirat de medicul cu opt clase , și-a schimbat locul de muncă... pe Facebook.
Dani Oțil, prezentatorul "Neatza cu Răzvan și Dani", inspirat de medicul fals estetician, și-a schimbat locul de muncă pe facebook.
f
Miercuri, 06.02.2019, 00:40
Ies la iveală detalii șocante despre falsul medic Matteo Politi, cel care a operat în mai multe clinici private din România deşi absolvise doar opt clase!
Miercuri, 06.02.2019, 00:28
Mathew Mode este deja un nume celebru în România. O anchetă făcută de jurnaliştii de la Libertatea scoate în prim plan un fapt şocant! Se pare că doctorul care a operat deja în câteva clinici private de pe teritoriul României şi-ar fi...
Miercuri, 06.02.2019, 00:23
S-a aflat ce strategie folosea, pentru a-şi racola clienţii! Şi da, deşi pare incredibil, zeci de femei au fost în pericol de moarte, fără ca nici măcar să ştie! Iar asta nu e tot! În urma plângerilor, ancheta a luat amploare! Preşedintele...
Marti, 05.02.2019, 20:31
Un doctor american i-a prescris prăjituri cu canabis unui copil în vârstă de patru ani, iar acum se luptă pentru dreptul lui de a practica medicina.
Duminica, 03.02.2019, 22:23
Au fost montate chiar ieri, după ce ministrul sănătăţii a declarat că ţara noastră se confruntă cu cea mai grava situaţie din ultimii zece ani. Doar în judeţul Mureş, există trei bannere prin care oamenii sunt informaţi privind...
Joi, 31.01.2019, 16:04
Vaccinarea este cea mai bună metodă de prevenție.Pe lângă această variantă, specialiștii fac recomandări de bază care ajută să vă feriți de virusul gripal.
Ruben ar fi învăţat încă de pe vremea când era doar un copil să cunoască tainele florilor şi ale plantelor medicinale. Le-ar şti după numele lor vechi. Ruben Stănilă a urmat un liceu silvic, în Timişoara, a lucrat apoi ca brigadier...
Luni, 28.01.2019, 18:12
Ruben ar fi învăţat încă de pe vremea când era doar un copil să cunoască tainele florilor şi ale plantelor medicinale. Le-ar şti după numele lor vechi. Ruben Stănilă a urmat un liceu silvic, în Timişoara, a lucrat apoi ca brigadier...
Luni, 28.01.2019, 18:09
Momente nu tocmai plăcute pentru Serghei Mizil! Starea sa de sănătate este una îngrijorătoare, iar de vină este doar nonconformismul său care i-a adus celebritatea!
Vineri, 25.01.2019, 00:37
Un caz cutremurător zguduie lumea știinnței din temelii! Un medic este acuzat că s-ar fi jucat de-a Dumnezeu atunci când a dezvăluit că a modificat genetic bebeluși! Ce au descoperit specialiștii
Miercuri, 23.01.2019, 12:48
Spitalul Judeţean Vâlcea s-a transformat în spitalul morţii, acuză părinţii care se tem pentru vieţile copiilor internaţi acolo. Trei anchete au început în paralel, după ce un băieţel şi o fetiţă trataţi greşit au ajuns în stare...
Luni, 14.01.2019, 19:12
Gabriela Cristea a ajuns la spital, cu o problemă de sănătate gravă! Medicii au fost nevoiţi să intervină urgent, mai ales pentru că vedeta este însărcinată cu cel de-al doilea copil.
Joi, 10.01.2019, 15:43
Cazul şocant al morții fotbalistului Patrick Ekeng merge înainte în instanță, iar informaţii cutremurătoare din anchetă ies de abia acum la iveală! Asistentul care l-a dus pe Ekeng la spital a fost înregistrat de procurori. Iar ce s-a...
Joi, 10.01.2019, 14:39
Alexandru Arșinel, doctor în drept, dă consultații acasă pentru Grigoruța lu' Bâzu din Chișcani venită din partea femeii lu' Crețu care vrea să aibă un copil.
Luni, 31.12.2018, 21:40
Singurul medic pediatru intră în concediu de odihnă până la finalul anului, apoi din luna ianuarie nu se va mai prezenta la serviciu. Copiii care vor avea nevoie de îngrijiri medicale în această perioadă vor fi nevoiţi să meargă la...
Sambata, 08.12.2018, 19:20
Invitata la "Neatza cu Razvan si Dani", Dr. Octavia Mironescu, medic primar medicina de familie, a explicat de ce avem nevoie de vitamina D.
Doctorul estetician israelian Renert Gad susține că i-au trecut 10.000 de paciente pe masa de operație.
Joi, 06.12.2018, 23:52